Treceți la conținutul principal

New favorite: fond de ten spumă La Roche-Posay Toleriane Teint


Acum câteva săptămâni, am avut ocazia să introduc câteva produse noi La Roche-Posay în trusa mea, datorită premiului pe care l-am câștigat în urma participării la campania de testare derulată de acest brand. Inițial, am crezut că voi primi doar gelul de curățare și crema Effaclar, însă am primit și un fond de ten, iar ei au fost atât de drăguți încât mi-au trimis chiar nuanța de care aveam nevoie, adică cea mai deschisă. În kitul de testare avusesem și un eșantion de fond de ten, dar era o nuanță mult prea închisă și nu am putut să îmi fac o părere despre el.

Ce este Toleriane Teint?

Este un fond de ten spumă cu efect matifiant, care are și SPF 20. Este destinat pielii sensibile, grase sau mixte. Promite să matifieze și să catifeleze tenul, fără să îl încarce. Nu conține conservanți sau parfum și este disponibil în 4 nuanțe. Nuanța pe care o am eu este 01 Ivory.
Îmi place că vine însoțit chiar și cu un prospect cu informații despre produs și modul de utilizare.

Părerea mea despre produs

Aș fi vrut să nu îmi placă acest fond de ten, pentru că are un preț destul de piperat, însă adevărul este că, dacă vrei un fond de ten bun e nevoie să faci o mică investiție. Nu port fond de ten des, dar pe acesta am avut ocazia să îl testez până acum în situații destul de solicitante: am fost la două nunți. Așadar, aveam nevoie de ceva care să arate cât mai bine, fără retușuri pe parcursul zilei, să fie rezistent la căldură și la transpirație.
În primul rând, mi-a plăcut mult textura spumă. Am avut în trecut doar un alt fond de ten spumă de la Maybelline, cred, de care nu am fost prea impresionată, însă acesta este ca o cremă lejeră, este foarte ușor de lucrat cu el și se poate aplica foarte bine cu pensula, cu burețelul sau cu degetele.
Are o acoperire medie și un finiș natural, fără ca fața să arate ca o mască. Mai mult decât orice urăsc aspectul de mască pe care îl dau unele fonduri de ten. Genul care de la distanță te fac să arăți perfect, dar de aproape ești ca o figurină de ceară din muzeul Madame Tussaud. 
Este într-adevăr un fond de ten matifiant, și rezistă foarte bine chiar și vreo 12 ore. Nu se strânge pe față, nu se oxidează și nu evidențiază porii dilatați - am problema asta mai ales în jurul nasului și între sprâncene.
După cum scrie și pe ambalaj, culoarea din tub pare puțin mai închisă la culoare, dar după aplicare se mai deschide puțin. Îmi place că mie cel puțin mi se potrivește nuanța aleasă perfect, fără să trebuiască să mă chinui să blenduiesc spre gât pentru a uniformiza culoarea.
Pielea este într-adevăr foarte catifelată după aplicare și restul produselor de machiaj aplicate peste fondul de ten se „așează” foarte frumos.
Includ și un mic LOTD realizat cu acest fond de ten, pentru că swatch-uri concludente nu prea am reușit să fac. Singura editare făcută la fotografie este faptul că am deschis-o puțin la culoare, în rest n-am aplicat filtre de culoare, corectare etc. What u see is what u get.


Produse folosite:
Față
Fond de ten spumă La Roche-Posay Toleriane Teint în nuanța 01 Ivory
Pudră iluminatoare Bourjois Poudre De Riz De Java
Pudră bronzantă Bourjois Delice de Poudre
Paletă iluminatoare e.l.f.
Ochi
Paletă iluminatoare e.l.f.
Pudră bronzantă Bourjois Delice de Poudre
Fard Freedom în nuanța Gilded 216
Fard stick e.l.f. în nuanța French Lace
Creion kajal essence în nuanța 15 Behind The Scenes
Mascara Rimmel Extra Super Lash
Buze
Balsam de buze Balea cu mentă și măr
Gloss Freedom incolor

Ingrediente

Mi-am propus ca de acum să menționez și ce conține fiecare produs cosmetic pe care îl testez, pentru că toate denumirile acelea ciudate de pe ambalaje adesea nu ne spun nimic.
Undecane - emolient, agent de îngrijire al pielii
Dimethicone crosspolimer - un polimer pe bază de silicon
Tridecane - are rol de agent parfumant
Tocopheryl acetate - compus chimic pe bază de acid acetic și vitamina E, cu rol antioxidant , unele teste arată că poate fi periculos în doze mari
Silica silylate - emolient, controlează viscozitatea 
Perlite - mineral cu rol absorbant
Disodium stearoyl glutamate - se folosește pentru îngrijirea pielii și a părului, dar și pentru curățarea suprafețelor
Retinyl linoleate - se folosește pentru îngrijirea pielii, însă este un ingredient care este considerat periculos în doze mari, în special atunci când este aplicat pe tot corpul. Poate cauza infertilitate și mutații la nivelul celulelor.
Aluminium hydroxide - este o varietate de aluminiu folosită ca și colorant
Titanium dioxide - colorant, agent SPF, absoarbe lumina ultravioletă și nu pătrunde în piele în adâncime. Din păcate, este potențial carcinogen atunci când este inhalat.
CI 77492 - colorant pe bază de fier
CI 77491 - colorant care poate fi derivat din animale - insecte
Iron oxides - substanțe chimice folosite ca și coloranți
Informațiile sunt obținute de pe EWG's Skin Deep data base. În mare, ingredientele sunt ok, cu câtevva excepții. Retinyl linoleate și Titanium dioxide nu par a fi tocmai ceea ce ai vrea să îți pui pe piele, iar persoanele care nu vor să folosească produse cu ingrediente animale, trebuie să știe că unii coloranți ar putea fi obținuți din insecte.
Personal, mi-ar plăcea să folosesc cât mai multe produse naturale, dar încă n-am dat peste un fond de ten natural care să se și aplice și să fie la fel de eficient precum un fond de ten clasic.

Avantajele fondului de ten spumă Toleriane Teint

  • Aplicare ușoară
  • Efect matifiant
  • Nu se oxidează
  • Rezistență îndelungată
  • Acoperă micile imperfecțiuni
  • Textură lejeră

Dezavantajele fondului de ten spumă Toleriane Teint

  • Este disponibil doar în 4 nuanțe
  • Conține 2 ingrediente mai „neprietenoase”
  • Prețul ridicat

Verdictul meu final este că aș cumpăra acest fond de ten, asta în cazul în care nu descopăr ceva și mai bun la un preț mai mic. Însă pentru tenul gras sau mixt, cred că își face treaba de minune.
Sper ca aceste informații să vă fie de folos!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Calendare de advent 2017 cu produse cosmetice

Dacă am văzut că v-a plăcut mult postarea de anul trecut despre calendarele de advent cu produsele cosmetice pe care le găsim la noi, fiind cea mai citită postare timp de jumătate de an, cam așa, m-am gândit ca și anul acesta să trecem în revistă calendarele pe care le găsim. În SUA și în marile magazine din vestul Europei au apărut calendare de advent încă din luna septembrie - ceea ce mi se pare totuși exagerat, cine rezistă 3 luni cu un calendar din ăsta în casă fără să îl deschidă? Acest articol va fi updatat constant - DOAR cu calendare disponibile la noi în țară, nu lookfantastic.com sau ce alte site-uri mai sunt, fiindcă pe acestea cred că nici nu le mai găsiți în luna noiembrie deja...Linkurile e posibil să meargă sau nu, în funcție de cum sunt în stoc produsele la momentul la care citiți articolul. La noi, ca și anul trecut, startul îl dau magazinele Douglas. Nu am văzut încă să fie promovate aceste produse, dar în magazinul online sunt disponibile deja. Calendar de advent 2…