Treceți la conținutul principal

Săpun natural Cretan Secrets cu lavandă



Odată ca niciodată, săpunul cretan era la fel de faimos precum săpunul de Marsilia, datorită ingredientului principal de foarte bună calitate: uleiul de măsline. Se spune că primele săpunuri au fost făcute în insula grecească Lesbos, în mod accidental. De asemenea, săpunul de Marsilia avea în compoziția rețetei originale ulei de măsline din Creta. 
Cât timp insula Creta s-a aflat sub dominație otomană, aici au fost deschise primele „fabrici” de săpunuri din zonă, care erau deținute de turci. La un moment dat, pe micuța insulă existau 45 de fabrici de săpun, care era exportat în Siria, Asia și în alte regiuni din zona Mediteranei. 
Săpunul făcut în casă din ulei de măsline era ceva foarte comun chiar și în antichitate. Femeile cretane adunau tot uleiul care rămânea pe vasele în care acesta era depozitat și făceau din el săpun. Se pare că era o activitate răspândită, femeile adunâncu-se adesea laolaltă ca să facă săpun, cam cum se adunau româncele la șezători să toarcă - îmi închipui eu. 
Săpunul cretan se face prin metoda la rece, deoarece își păstrează proprietățile emoliente mai bine. La bază, conține ulei de măsline, bogat în vitamina E, care este potrivit pentru toate tipurile de piele. Se mai pot adăuga diferite extracte din plante, de obicei din plante aromatice cum este lavanda, cimbrul sau rozmarinul, uleiuri esențiale și alte uleiuri vegetale, ca de exemplu cel de migdale, în funcție de beneficiile pe care ar trebui să le aducă pielii.
Săpunurile tradiționale se fabrică încă și am avut bucuria să primim cadou un astfel de săpunel de la cumnata mea - mersi încă o dată Raluca, în caz că citești! - după ce s-a întors dintr-o vacanță în Grecia. 


Am primit un săpun numit Cretan Secrets, cu lavandă, despre care nu știu însă prea multe, fiindcă pe ambalaj scrie preponderent în limba greacă, iar website-ul firmei respective are doar o pagină statică ce nu conține și alte informații. Iată ingredientele scrise și în limba engleză:
Uleiuri vegetale saponificate, apă, glicerină, parfum, sare.
Mă mir că nu se menționează care sunt toate uleiurile vegetale și nici extractul de lavandă. Săpunul are, într-adevăr un parfum mult mai puternic decât alte săpunuri handmade pe care le-am folosit și o culoare mult mai pronunțată, un mov care bate spre purpuriu.
A fost ambalat într-un celofan și într-un ambalaj de carton. Are 100 de grame, ca majoritatea săpunurilor naturale.
Nu știu exact cât de natural este, în sensul că se vede că are parfum și eventual ceva colorant adăugat - nu pot să știu cu exactitate - dar mie cel puțin îmi place mult. Soțul nu prea se înnebunește după lavandă, dar mie îmi place, cât timp nu e un miros exacgerat de puternic. Nu aș putea folosi un parfum doar de lavandă, de exemplu, dar îmi plac produsele de îngrijire care conțin extract de lavandă.
La prima vedere, arată ca un calup dur, dreptunghiular, fără nici un fel de inscripție - nu e inscripție, dar știți ce vreau să spun, n-are nici un semn pe el - și seamănă mult cu un săpun handmade, tăiat dintr-un calup mai mare. În schimb, când îl folosești se schimbă situația. Pe piele, lasă o spumă asemănătoare cu untul, în sensul bun al cuvântului, pentru că este foarte hidratant și nu simți nevoia să te dai cu o loțiune după baie. Parfumul este foarte plăcut, discret. Se simte ușor în baie atunci cânnd îl folosești și rămâne pe piele o ușoară urmă de lavandă, dar nu este genul de parfum care să îți dea dureri de cap.
Așadar, mie îmi place foarte mult și dacă aș găsi pe undeva astfel de săpunuri cu siguranță aș mai testa și altelte. Iar dacă aveți drum prin Grecia, musai să încercați produsele cosmetice pe bază de ulei de măsline ”de la mama lui”! Am avut ocazia să gust pentru prima dată ulei de măsline din Grecia - tot mulțumită cumnatei - și e o diferență ca de la cer la pământ între uleiul obișnuit de măsline din supermarketuri și cel adus direct de la sursă. Bine, poate și la noi or fi bune cele extra virgine, de import, dau au prețuri prohibitive.
Ca să nu mai divaghez, mă bucur că am avut ocazia să folosesc un nou săpun natural, acestea se numără printre preferetale mele și cu siguranță voi mai încerca și altele. Am mai scris despre săpunurile naturale Bio Alexi pe blog, dar am mai încercat și alte mărci românești, cum ar fi cele de la Savonia sau Soap Mill și am fost mulțumită de tot ce am încercat până acum.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povestea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”to…

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.