Treceți la conținutul principal

Twin Peaks 2017 - Primele impresii


Știu că au trecut câteva zile de la premiera sezonului 3 din Twin Peaksn, însă pur și simplu am fost prea obosită seara ca să mai am chef și de scris pe blog. Acum mi-am luat inima în dinți, mai ales că va fi o postare scurtă, deoarece nu vreau să dau spoilere pentru cei care nu au reușit însă să vizioneze episoadele noi.
Am văzut lunea trecută episoadele 1 și 2, pe HBO, știu că mai sunt două episoade disponibile pe HBO GO, dar nu am am acest serviciu, așa că aștept până lunea viitoare să le văd și eu la TV.
Ce pot să spun din primele două episoade, este că am observat mai multe plusuri și minusuri, dar în genral prima impresie este una bună și sunt sigură că fanii serialului original nu vor fi dezamăgiți. Cu aceiași David Lynch și Mark Frost la cârma serialului, acest nou sezon continuă povestea în vremurile noastre, adică după 25 de ani de la întâmplările din primele două sezoane. Tonul serialului este mai întunecat și sunt mai puține scene de comedie, dar cele care sunt au același umor ciudat care caracterizează toate filmele lui Lynch.
La început, cel puțin primul episod a fost destul de greu de urmărit, pentru că au fost prezentate firele narative și noile personaje care vor fi prezente în serial, dar în al doilea episod lucrurile încep deja să se închege. Nu prea mult, fiindcă sunt convinsă că există vreun mare mister care trebuie elucidat, altfel ce farmec ar mai avea serialul? De exemplu, niște crime care aparent n-au nici o legătură între ele, în orașe diferite, un milionar misterios din New York care angajează oameni să păzească o cutie de sticlă cu cea mai mare strășnicie și Twin Peaks...unde nu pare să se întâmple încă ceva anume, dar doamna cu bușteanul -ultima apariție a actriței Catherine E. Coulson, care a și decedat în timpul filmărilor - simte că ceva se va întâmpla și îl previne pe Hawk în această privință.
Avem de-a face cu câteva personaje noi, printre care și Madeline Zima, dar care am impresia că are o apariție mai mult episodică. Presupun că, atunci când îți propune Lynch să joci într-un serial, nu te mai uiți dacă e un rol important sau nu. Același lucru este valabil și pentru Ashley Judd, care apare în rolul secretarei lui Ben Horne.Tot în galeria personajelor noi se încadrează și un polițist care anchetează niște crime și cred că el va avea un rol ceva mai consistent, dar și un bărbat acuzat de crimă interpretat de Matthew Lillard - îl știți din seria de filme Scream. Acesta din urmă a oferit deja o interpetare de excepție și a arătat ca poate mai mult decât să apară în filme de tipul horror slasher. Păcat că e un actor foarte subapreciat.
Aștept să văd încă o mulțime de actori care sunt creditați cu apariții în serial, ca Amanda Seyfried, Naomi Watts, Richard Chamberlain, Jennifer Jason Leigh și Jessica Szohr - din Gossip Girl
Din garda veche, nu am văzut încă prea multe personaje, doar pe Shelly,Ben și Jerry, Sarah și Leland Palmer, Laura Palmer, James, Hawk, doctorul Jacoby, Andy și Lucy, uriașul și omul cu un braț. Ar mai trebui să îi vedem pe Audrey, Bobby, Ed, Nadine,Norma, Albert și Denis/Denise. Cea mai notabilă absență este cea a lui Harry Truman, pentru că actorul nu a dorit să se întoarcă în serial și cea a Donnei Hayward, pentru că Lara Flynn Boyle nu a mai dorit să aibă de-a face cu Twin Peaks încă de când s-a filmat lung-metrajul, fiind înlocuită de Moira Kelly. Nu mai apare nici piticul, fiindcă actorul, Michael Anderson a cam luat-o razna și l-a acuzat pe Lynch de tot felul de chestii oribile, cum că și-ar fi violat fiica și asta l-a inspirat să creeze personajul Laura Palmer și alte asemenea prostii. Evident, nu a mai fost invitat la filmări. De Harry îmi pare rău, avea un adevărat ”bromance” cu Dale Cooper.
Că veni vorba de Cooper, nu cred că trădez prea mult dacă vă spun că avem de-a face cu Dale ”cel bun” și Dale ”cel rău”, având în vedere finalul sezonului 2 și sunt curioasă ce va mai face Kyle MacLachlan cu acest pesonaj.Primele episoade se concentrează foarte mult pe personajul/personajele lui.


Nu lipsesc nici scenele din Camera Roșie, împletite cu câteva elemente vizuale noi și cu niște tehnici de filmare/editare care nu au fost utilizate în serialul original, evident din cauza limitărilor tehnice.
Una peste alta, acest sper să dezvăluie concret care este până la urmă soarta lui Dale Cooper, fără alte finaluri deschise și, bineînțeles, și noile crime misterioase par destul de promițătoare.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povestea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”to…

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.