Treceți la conținutul principal

Maraton Twin Peaks: Sezonul 2, episoadele 5&6


Episodul 5

Cooper găsește în sfârșit bilețelul de la Audrey care se rătăcise sub patul său de la hoel și află astfel că fata este ținută prizonieră la Jack Chiorul.
Hawk îi spune lui Harry că vecinii vechii casei Palmer nu știu nimic despre omul cu păr lung pe nume BOB. Lucy pleacă într-o vizită scurtă la sora ei Gwen, ca să își vadă nepotul. Cooper îl anunță pe Harry că știe unde se află Audrey.
Audierea lui Leland se ține la Roadhouse, pentru că în oraș nu există o judecătorie. Cum naiba nu are un oraș de peste 50.000 de locuitori o judecătorie? Chiar devine aberantă toată chestia asta cu micul orășel, dar care are zeci de mii de locuitori. Procurorul cere ca Leland să fie închis, dar Harry depune mărturie în numele lui Leland cum că e un membru extraordinar al comunității bla bla bla și judecătorul decide ca Leland să fie eliberat pe cauțiune până la proces. Vorbim despre un om care a ucis cu sânge rece, sau care este cel puțin debil în urma morții fiicei sale, dar este lăsat liber. Puteam să jur că ăsta o fi fost vreun tribunal românesc...
Donna se întâlnește iar cu Harold și îi propune să îi spună povestea vieții ei - lui Harold plăcându-i astfel de confesiuni - dacă o lasă să citească jurnalul Laurei. El este de acord să i-l citească el, pentru ca jurnalul să nu părăsească niciodată locuința sa.
Donna îl păcălește pe Harold și, într-un moment de neatenție, iar jurnalul și iese cu el în curtea din spate. Harold încearcă să o urmărească, dar nu poate ieși din casă din causa fricii și se prăbușește la pământ. Mi-e milă de săracul om.
Judecătorul decide și ca Leo să fie trimis acasă fiindcă omul și așa e o legumă, așa că nu au cum să îl mai pedepsească, chiar dacă ar fi el vinovat de uciderea Laurei.
Japonezul misterios îi face o vizită lui Ben și îi spune că este interesat de proiectul imobiliar. Ba mai mult, îi face o ofertă și mai mare decât cea a islandezilor, de 5 milioane de dolari, pentru care îi și lasă un cec.
Jean Renault îi dă instrucțiuni lui Ben să îl trimită pe Cooper cu recompensa singur, însă și Ben are planurile sale. El îi spune lui Hank să îl urmărească pe agent când va duce recompensa și să încerce să i-o aducă pe Audrey acasă, dar și valiza cu bani.
Donna face un plan cu Maddie. Ea îi va distrage atenția lui Harold, iar la semnalul ei, Maddie va intra și îi va fura jurnalul Laurei. Încep să cred că Donna era adevărata ”bitch”, nu Laura. 
Andy află că al doilea test de fertilitate a ieșit bun și că, până la urmă, și el poate să devină tată.
Harry și Cooper se pregătesc să treacă iar granița la Jack Chiorul, să o salveze pe Audrey. Ei încearcă să fie cât mai secretoși față de Hawk. 
Donna și Maddie își pun planul în aplicare, fără să știe că James le urmărește. Donna îi povestește o întîmplare din copilărie lui Harold, cum a fost primul ei sărut în urma unei escapade nocturne cu Laura. Când el iese din cameră, Donna îi face semn lui Maddie să fure jurnalul.


Harry și Cooper reușesc să treacă de un paznic de la bar, iar apoi își croiesc drum prin clădire, văzând și că Blackie și Jean Renault discută despre Cooper, semn că i se pregătise o capcană. Cooper o găsește pe Nancy și o obligă să îl ducă la Audrey, iar apoi o lovește și o lasă inconștientă. Între timp, Jean o omoară pe Blackie, deoarece nu avea de gând niciodată să fie partenerul ei, ci să o elimine. Harry este martor la întreaga scenă, dar Jean îl observă. Cooper, Audrey și Harry se întâlnesc pe un coridor, dar un paznic îi prinde. Norocul lor este Hawk, care a mirosit că cei doi pun ceva la cale, așa că i-a urmărit și acum îi scoate din încurcătură. Hank îl sună pe Ben să îi spună cum au decurs lucrurile, dar chiar atunci se trezește cu un cuțit la gât. Este Jean, care îi găsește în buzunar legitimația furată a procurorului.


Harold le surprinde pe Maddie și Donna în timp ce încearcă să fure jurnalul, pentru că, evident, fetele nu sunt prea discrete. Într-un acces de furie, ia un instrument de grădinărit și își zgârie propria față.

Episodul 6

James vine în salvarea fetelor când aude țipetele de afară și toți trei fug, însă planul Donnei a fost în zadar. Nu numai că i-a trădat încrederea lui Harold, dar nici nu a obținut jurnalul, care a rămas tot la el.
La secție, Harry îl identifică pe Jean Renault printre multe alte fotografii ale infractorilor și îi spune lui Cooper că a văzut o casetă video cu el la cazinou, pe care o urmăreau Jean și Blackie. Cooper își dă seama care era planul celor doi și se simte frustrat că nu și-a dat seama din timp că era o capcană.
Cooper îi returneză lui Ben valiza cu bani și îi povestește cum a găsit-o pe Audrey la Jack Chiorul, cum era ca fata să moară din cauza unei supradoze de heroină, cum Blackie a fost ucisă de Jean, însă toate astea îl cam lasă rece pe Ben. El este preocupat să își numere banii.
Agentul de asigurări îi anunță pe Bobby și Shelly că, după toate cheltuielile medicale și plata taxelor aferente, au rămas cu 700 de dolari lunar, nu cu 5.000 cum credea Bobby. Având în vedere că Shelly va trebui să își dea demisia să joace rolul de infirmieră al lui Leo, fata se panichează, și pe bună dreptate. Așa pățești când lași un licean să facă planuri pentru tine.
Donna îi spune lui Harry despre jurnalul Laurei, iar acesta o avertizează să lase jocurile deoparte. Chiar atunci sosește Gordon, supervizorul lui Cooper, care e aproape surd, așa că țipă tot timpul. El a venit să aducă cel mai recent raport al lui Albert: firele de păr din fața camerei lui Cooper provin de la o haină de blană neobișnuită, subtanța din seringa omului cu un braț nu a putut fi identificată, iar foile rupte găsite lângă vagonul de tren unde a fost ucisă Laura provin dintr-un jurnal. Hawk a reușit să îl găsească pe bărbatul cu un braț și l-a adus la secție.
Jonathan o presează pe Josie să plece cât mai repede spre Hong Kong, amintindu-i că trebuie să asculte de ordinele lui Eckhardt.


Maddie îi spune lui James că are de gând să plece acasă și că el și Donna trebuie să fie împreună. Ea știe că el o vede pe Laura atunci când se uită la ea și este timpul să își vadă de viața ei.
Josie îi cere lui Ben banii ei, iar după ce cei doi se amenință reciproc cu secretele pe care le dețin, Ben îi dă cecul de 5 milioane de dolari pe care l-a primi de la japonez.


Bobby și Shelly o țin tot într-o petrecere în fața lui Leo, care nu face decât să mormăie câte ceva din când în când.
Gordon îl previne pe Cooper că Albert are impresia că agentul nostru s-a implicat prea mult în caz, așa cum a făcut-o în Pittsburgh. Apoi, îi dă o scrisoare anonimă sosită la sediu, care reprezintă o mișcare de șah. Este un semn de la fostul partener al lui Cooper, Windom Earle.
Harry dă peste Josie tocmai când aceasta se pregătește să plece spre Hong Kong alături de bărbatul miserios pe care îl prezintă drept asistentul ei, domul Lee. Ea îi spune că i-a vândut fabrica lui Ben și că este cazul să uite de ea.
Japonezul îl presează pe Ben să îi accepte oferta pentru proiectul imobiliar, însă chiar atunci Leland începe iar să cânte și să danseze prin hotel, iar Ben încearcă să îl oprească.
La secție, omul cu un braț își cere medicamentul, dar Cooper refuză. El spune că trebuie să îi vadă și cealaltă latură a sa. După o nouă criză, omul începe să vorbească cu altă voce. Îi spune că se numește MIKE și că a fost partenerul lui BOB. El este un spirit care posedă o gazdă, în cazul lui, Phillip Gerard, omul cu un braț. El îi explică lui Cooper că BOB e un parazit, care se hrănește cu frică și plăcere și că numai cei care au un har sau care sunt condamnați pot vedea adevărata față a lui BOB. MIKE îi mai spune că BOB se află într-o casă de lemn unde dorm în fiecare noapte alte suflete. Cooper deduce că BOB se află la hotelul Great Northern.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povestea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”to…

Calendare de advent 2016 cu produse cosmetice

De mult îmi tot doresc să îmi cumpăr și eu un astfel de calendar, fiindcă mi se pare că poate fi foarte drăguț să descopăr cât o nouă surpriză în luna decembrie, mai ales că eu sunt obsedată în legătură cu tot ce ține de sărbătorile de iarnă. Problema este că majoritatea acestor calendare sunt destul de scumpe, mai ales că poate nu toate produsele mi-ar plăcea și aș prefera să îmi cumpăr ceva ce știu sigur că mi-ar plăcea. Cu toate acestea, calendarele de advet sunt foarte tentante, iar în Marea Britanie și în SUA există foarte multe calendare, de la aproape orice brand.
Unele au apărut pe piață încă din octombrie. În cele ce urmează, mă voi referi doar la cele existente la noi pe piață, fie online, fie în magazine fizice. Nu mă refer și la diferitele seturi de Crăciun care au apărut deja peste tot, pentru că sunt altceva, ci strict la calendare. Așadar, din câte știu, cam aceste calendare de advent au apărut sau vor apărea și la noi pe piață.
Calendar Advent 2016 by Douglas - produse…