Treceți la conținutul principal

Calendar de advent - ziua 14



Pfffff, ce mai zboară timpul ăsta. Cică mai sunt doar 10 zile până la Ajun. WTF? În fine, zi am doar două, ba nu trei lucruri despre care să vă povestesc pe scurt.
Surpriza zilei de azi: a fost chiar foarte mișto, o apă micelară L'Oreal Skin Perfection, evident în mărime travel size. Ei, așa da. Eu tot mai sper ca acum, în ultima parte surprizele să fie ceva mai consistente. Am citit încă o dată conținutul pe spatele calendarului, dar foarte multe produse nu le-am primit încă: creme de corp, o cremă de față, mostrele de cremă Today ar fi trebuit să fie două măști de față, deci nu știu ce să cred, dacă să sper că mă așteaptă numai produse faine în ultimele ușițe, sau am nimerit un calendar mai sărăcuț anul acesta.


Al doilea lucru pe care vreau să vi-l spun; dați fuga în Lidl și cumpărați condimentele astea pentru cafea din gama Deluxe. Eu am cu scorțișoară și cacao și cu vanilie, scorțișoară și cuișoare. Sunt niște borcănele mici, de 90 de grame, dar se adaugă foarte puțin în cafea, deoarece au un capac cu o sită mică, așa cum sunt cele pentru sare. Credeam că e nevoie de vreo lingurță-două, dar nu. Doar un praf-două adăugat în cafea și gata e cafeaua aromată cu gust și miros de sărbători. Sau, faceți cum am făcut eu, am adăugat și la ciocolata caldă, de preferință neagră, pentru că se simt mai bine aromele. Un de-li-ciu!. Fiecare borcănel costă 6 lei. Nu înțeleg de ce cei de la Lidl nu au permanent așa ceva în ofertă, sau de ce nu am văzut și altundeva condimente pentru cafea. Știu că și eu pot adăuga chestiile astea, dar trebuie dozate ca lumea să iasă un mix bun și am câteva experiențe nereușite la activ.


A treia recomandare este motivul pentru care mă grăbesc să închei postarea de astăzi. M-a prins febra filmelor de Crăciun, iar acum că am pregătit o cană de ciocolată caldă cu arome, plus un moț de frișcă deasupra, să știu o treabă, sunt gata de film. Azi mă uit la National Lampoon's Christmas Vacation, unul din celebrele filme din aniii '80 cu familia Griswold. De data aceasta, capul familiei, Clark, se bazează pe o mărire consistentă de salariu care să îi permită să construiască o piscină în curtea casei sale. De asemenea, el visează la un Crăciun ”tradițional” cu întreaga familie, însă atunci când casa se umple de părinți, socrii, verișori și nepoți, certurile și incidentele nu contenesc să apară.


E o comedie ușurică, numai bună pentru acest sezon, așa că acum vă las și mă apuc să caut DVD-ul. Pe mâine!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povestea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”to…

Calendare de advent 2016 cu produse cosmetice

De mult îmi tot doresc să îmi cumpăr și eu un astfel de calendar, fiindcă mi se pare că poate fi foarte drăguț să descopăr cât o nouă surpriză în luna decembrie, mai ales că eu sunt obsedată în legătură cu tot ce ține de sărbătorile de iarnă. Problema este că majoritatea acestor calendare sunt destul de scumpe, mai ales că poate nu toate produsele mi-ar plăcea și aș prefera să îmi cumpăr ceva ce știu sigur că mi-ar plăcea. Cu toate acestea, calendarele de advet sunt foarte tentante, iar în Marea Britanie și în SUA există foarte multe calendare, de la aproape orice brand.
Unele au apărut pe piață încă din octombrie. În cele ce urmează, mă voi referi doar la cele existente la noi pe piață, fie online, fie în magazine fizice. Nu mă refer și la diferitele seturi de Crăciun care au apărut deja peste tot, pentru că sunt altceva, ci strict la calendare. Așadar, din câte știu, cam aceste calendare de advent au apărut sau vor apărea și la noi pe piață.
Calendar Advent 2016 by Douglas - produse…