Treceți la conținutul principal

Calendar de advent zilele 20-24



Dacă tot am rămas în urmă cu surprizele din calendar, pentru că am fost foarte ocupată, am trișat puțin și am deschis deja și ultima ușită, cea din 24, deoarece mâine voi fi plecată în vizită la rude și știu că nu voi avea timp să postez. Iată ce a conținut calendarul în ultimele 5 zile:


În data de 20 decembrie, am avut un ulei de baie Kneipp, cu floare de migdal. Sticluța are 20 ml și scrie că se utilizează pentru una-două băi. Chiar l-am testat în seara aceasta, alături de sarea de baie Kneipp. Nu este pentru spălat, se adaugă în apă. Mi-a plăcut foarte mult pentru că are un parfum discret, dar foarte plăcut și face ca apa de baie să fie mai ”moale”, noi având apă destul de dură în zona aceasta. Și sarea a fost ok, a avut un parfum plăcut de lămâie și a colorat puțin apa în galben, dar în afară de asta nu pot să spun că m-a dat pe spate. Uleiul în schimb, l-aș cumpăra, dacă am ocazia.



În data de 21 decembrie, nu am putut scăpa fără încă o pastă de dinți Colgate Total. Până la urmă am ajuns să am 8. Ar fi trebuit să se numească calendarul de advent al stomatologilor. 




Ultimele 3 ușite le-am deschis toate astăzi, și am găsit următoarele surprize: în data de 22, o mostră de șampon Head&Shoulders Classic Clean, pentru păr normal, un gel de duș Palmolive cu miere și lapte în data de 23, iar 24 a avut o surpriză dublă, pentru mine și pentru soț: un lapte de corp in-shower Nivea și un gel de duș Axe Black.


Una peste alta, m-am ales cu destul de multe produse travel size și cu câteva mostre, dar nu am fost încântată de atât de multe paste de dinți și de plasturii Compeed, care oricum erau doar în a varianta de mostră. Pentru 30 de lei, calendarul de la Penny a fost unul care și-a meritat valoarea, însă dacă anul viitor va fi în exact aceeași variantă, nu m-ar mai tenta, mai ales pentru că aș ști deja ce conține.
Și acum, vă doresc tuturor ”sărbători fericite!” alături de cei dragi și un Crăciun așa cum vi-l doriți.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povestea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”to…

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.