Treceți la conținutul principal

Preferatele momentului în materie de machiaj



Heeeei, iarăși au trecut câteva luni fără un semn pe blog, ce să fac dacă așa sunt eu, ba mai activă, ba MIA. Până la urmă, revin astăzi cu o nouă postare care îmi aduce aminte de ”rădăcinile” mele în materie de blogging, de acum 7-8 ani, adică domeniul beauty.
În general, am avut o perioadă de câțiva ani în care n-am mai pus mare preț pe cosmeticale, aveam doar strictul necesar în trusa mea de machiaj, însă acum parcă-parcă mă trage ața să îmi fac o colecție mai serioasă.
De aceea, astăzi vă prezint produsele mele preferate în materie de machiaj, dar numai la momentul de față, nu le consider neapărat cele mai bune, pentru că nu am testat zeci sau sute de produse până acum. Sunt produse pe care le folosesc pentru machiajul zilnic, multe dintre ele aproape în fiecare zi.


Calitatea pozelor nu este cea mai bună, deoarece nu am avut decât telefonul la îndemână, dar sper să se înțeleagă totuși cât de cât.
Voi începe cu produsele în ordinea în cale le-am primit/achiziționat.


Pudră compactă  Revlon Colorstay

Este în nuanța Medium Deep și o port acum pentru că m-am bronzat puțin. Ambalajul este în varianta veche, am primt-o cadou de la verișoara mea, care mereu are o mulțime de produse Revlon pe care i le aduce cineva. Nu mă dau în vânt după fondul de ten din gama Colorstay, pentru că mie personal îmi încarcă prea tare tenul, dar această pudră se află categoric printre preferatele mele. O pot folosi ca atare, fără să mai aplic fond de ten sau altceva sub ea, pentru că în general eu cam evit să mai folosesc fond de ten, și pot spune că uniformizează frumos culoarea tenului, asta dacă nu aveți decât câteva zone puțin mai roșiatice, nu și alte semne, acnee sau alte probleme mai deosebite ale tenului. Este ideală pentru un machiaj natural, de zi cu zi și se potrivește și pentru tenul gras/mixt, deoarece are efect matifiant. Cu siguranță o să o cumpăr și eu când se va termina.

Pudra este într-o cutie cu o oglinjoară și cu un aplicator tip burețel, dar eu prefer să o aplic cu pensula. Pentru mici retușuri de-a lungul zilei, merge și cu burețelul acela, dar e mai greu.

Tuș tip cariocă Teeez 

Este în nuanța Black Deluxe și l-am primit mai demult într-o cutie Pick and Dazzle - frumoasă cutie, apropo, dar cam repetitive mărcile. Are un ambalaj foarte frumos, un vârf subțire cu care se pot trasa foarte ușor liniile, chiar și de către cineva neîndemânatic ca mine și o culoare care nu este ștearsă. Rezistă câteva ore bune la ochi, mai ales dacă se aplică și peste un primer. Cel mai mult îmi place vârful care permite o aplicare precisă, însă aș fi vrut un negru mai profund. În plus, nu am de unde să îl recumpăr și nu este atât de grozav încât să mă dau peste cap și să îl caut pe zeci de site-uri.


Fard - creion e.l.f

Acum începem cu produsele de la e.l.f., pe care le-am achizițioant toate în aceeași comandă. Aceste produse le folosesc cam de când au apărut la noi pe piață. Unele sunt bune, altele mai puțin bune, dar mă deranjează că site-ul românesc aduce doar o mică parte din gama de produse din SUA,iar prețurile sunt cam umflate.
Revenind la creion, este în nuanța French Lace, un nude cu puțin sclipici, pe care îmi place să îl aplic fie ca bază pe toată pleoapa, fie în colțul interior al ochiului, pentru luminozitate. Este destul de cremo, ușor de aplicat, însă nu îmi place că se strânge destul de repede. Cu toate acestea, nefiind un produs scump, poate voi mai încerca și alte nuanțe.

Ruj - creion e.l.f.

Dacă tot am cumpărat un produs tip creion, mi-am zis să încerc și un ruj. Este în nuanța Flirty & Girly, un fucsia sclipicios, care arată super pe buze. Rezistă destul de mult, însă trebuie hidratate foarte bine buzele înainte, pentru că este foarte uscat. În nici un caz nu îl recomand dacă aveți oricum buzele mai uscate sau dacă aveți tendința să vi se usuce buzele. Îmi place ideea asta de ruj - creion și, la fel, mi-ar plăcea să mai încerc și alte nuanțe.

Fard - cremă Long Lasting Lustrous Eyeshadow e.l.f.

Este un fard din gama Studio, în nuanța Gala, un maroniu - roșcat cu irizații foarte frumoase. Este o culoare foarte frumoasă, dar mi se pare cam uscat. Îl aplic destul de greu cu pensula, cel mai bine se ia cu degetul, ceea ce nu mi-e de nici un ajutor când vreau să folosesc mai multe culori pentru machiajul ochilor. Îmi făceau cu ochiul mai multe culori, pentru că par a fi niște nuanțe superbe, însă textura lui atât de uscată mă face să vreau să evit pe viitor să mai cumpăr și altele.

Pudră bronzantă Bourjois Delice de Poudre

Îmi doream o pudră bronzantă într-o nuanță caldă, deschisă, care să se potrivească cu tenul meu alb în majoritatea timpului, iar când am văzut cutiuța asta atât de drăguță și am aflat și că miroase a ciocolată, n-am putu rezista. Mă bucur mult de această achiziție. Pudra are forma unei tablete de ciocolată și este ambalată într-o cutiuță de carton cu magnet. Foarte micuță și drăguță, numai bună de purtat în poșetă sau de luat în portfard în concediu. Miroase discret a ciocolată, nu atât cât să fie deranjant. 

Pigmentația este medie, aș spune, se poate aplica doar puțină, sau mai multe straturi pentru un efect mai intens. Are un finish mat, deci dacă nu vă place sclipiciul, merită să o încercați. Cutia are 16,5 grame de produs, o cantitate destul de generoasă. Am cumpărat pudra de pe Cosmetiq.ro, cu numai 23 sau 27 de lei, nu mai reti exact. Au tot felul de produse drăguțe acolo, ai mereu cumpăr de la ei. 

Lipsmacker Coca-Cola

Acesta nu este chiar un produs de machiaj, dar trebuia să îl includ aici! Este un balsam de buze cu aromă de Coca-Cola, iar eu beau destul de des cola, chiar dacă știu că nu este sănătos. Plus că, dacă este să aleg între Pepsi și Coca-Cola, prefer a doua variantă. Am deja tricouri, pahare, desfăcătoare de sticle și alte minuni pe acasă inscripționate cu logo-ul firmei, așa că, atunci când am văzut acest balsam, a trebuit să îl am. 

Are o culoare maronie, însă pe buze este incolor. Are gust de Coca-Cola și mi se pare destul de hidratant, ca orice balsam de buze obișnuit. A costat 15 lei și l-am cumpărat de pe aoro.ro.
Swatch-uri ale produselor. De la stânga la dreapta: ruj-creion elf în nuanța Flirty&Girly, fard-creion elf în nuanța French Lace, pura bronzantă Burjois Delice de Poudre, tuș Teeez în nuanța Black Deluxe și fard-cremă elf în nuanța Gala.


Cam astea ar fi produsele preferate ale momentului, cred că o să mai fac astfel de postări, însă mai rar, când am câte ceva interesant de arătat. Până data viitoare, v-am pupat!

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povestea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”to…

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.