Treceți la conținutul principal

Recenzie carte: Shining de Stephen King


Anul apariţiei: 2010
Editura: Adevărul Holding în colaborare cu Nemira
Colecţia: 101 cărţi de citit într-o viaţă
Titlu original: Shining
Preţ: 6 lei, de pe targulcartii.ro
Număr pagini: 557
 Cred că Stephen King este singurul autor pe care nu-l citesc niciodată înainte de culcare pentru că, la modul cel mai sincer...îmi dă coşmaruri. Oricât ar fi de blamat, de contestat sau oricât s-ar spune că este "prea comercial" şi deloc original, pentru mine tot maestrul suspansului rămâne.
De Shining m-am apucat după ce am văzut ambele ecranizări, atât filmul cu Jack Nicholson cât şi miniseria din anii 90 şi eram foarte curioasă cum mi se va părea cartea.
Ei bine, deşi ştiam deja ce se va întâmpla, tot a reuşit să îmi inducă starea aceea de suspans şi m-am trezit că devin mai atentă la zgomotele din jurul meu, de parcă ar fi fost cine ştie ce monstru cu mine în casă, gata să mă prindă.
Pentru cine nu ştie, povestea din Shining este povestea unui hotel izolat în munţi, în care s-au petrecut tot felul de crime şi de alte acte de violenţă, fapt ce a dus la încărcarea locului cu energii negative. Pe sezonul de iarnă, atunci când la hotel nu vin turişti fiindcă drumurile sunt blocate, managerii îl angajează ca îngrijitor pe Jack Torrance şi pe familia lui formată din soţia Wendy şi fiul lor, Danny.
Pentru Jack, acest post este ultima şansă, pentru că este un fost alcoolic şi a avut câteva episoade violente, fapt care l-a costat slujbalui de profesor de literatură. Danny, fiul lui, este un copil foarte special, pentru că uneori poate citi gândurile oamnilor şi pentru că are un fel de premoniţii, dezvăluite de un prieten imaginar, Tony. Halloran, bucătarul de la hotelul Overlook îşi dă seama de abilităţile lui Danny, pentru că şi el le posedă, deşi nu sunt atât de puternice ca şi ale băiatului şi îi spune înainte să plece că, dacă va avea nevoie de ajutor, va veni.
Puterile lui Danny, pe care Halloran le numeşte "strălucire" par să trezească o viaţă proprie a hotelului bântuit şi, destul de curând, lucruri stranii se vor întâmpla acolo, iar Jack Torrance se pare că avea aceeaşi soartă ca şi fostul îngrijitor al hotelului, care şi-a asasinat toată familia înainte să se sinucidă.
Dacă vă place stilul lui Stephen King, acesta mi se pare unul dintre cele mai reuşite romane ale sale şi vi-l recomand. În privinţa eccranizărilor, să spunem doar asta: filmul original din anii 70 este foarte bun, mai ales interpretarea lui Jack Nicholson, însă miniseria din anii 90 respectă mai bine derularea evenimentlor din carte, aşa că nu vă rămâne decât să alegeţi ce preferaţi: respectarea cărţii sau performanţele actoriceşti.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povestea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”to…

Calendare de advent 2016 cu produse cosmetice

De mult îmi tot doresc să îmi cumpăr și eu un astfel de calendar, fiindcă mi se pare că poate fi foarte drăguț să descopăr cât o nouă surpriză în luna decembrie, mai ales că eu sunt obsedată în legătură cu tot ce ține de sărbătorile de iarnă. Problema este că majoritatea acestor calendare sunt destul de scumpe, mai ales că poate nu toate produsele mi-ar plăcea și aș prefera să îmi cumpăr ceva ce știu sigur că mi-ar plăcea. Cu toate acestea, calendarele de advet sunt foarte tentante, iar în Marea Britanie și în SUA există foarte multe calendare, de la aproape orice brand.
Unele au apărut pe piață încă din octombrie. În cele ce urmează, mă voi referi doar la cele existente la noi pe piață, fie online, fie în magazine fizice. Nu mă refer și la diferitele seturi de Crăciun care au apărut deja peste tot, pentru că sunt altceva, ci strict la calendare. Așadar, din câte știu, cam aceste calendare de advent au apărut sau vor apărea și la noi pe piață.
Calendar Advent 2016 by Douglas - produse…