Treceți la conținutul principal

Recenzie serial: Baby Daddy (2012)



Nu aveam nici un fel de aşteptări atunci când am început să mă uit la acest sitcom pentru că nu mi se părea un subiect bun (ţineţi minte filmul 3 bărbaţi şi un bebeluş, da?), şi nici numele din distribuţie nu îmi spuneau nimic. Totuşi, m-am uitat la primele două episoade şi...nu e rău deloc. Personajele sunt foarte simpatice şi probabil că asta m-a atras.

Totul începe cu Ben, un barman care se trezeşte la uşă cu un bebeluş. După ce citeşte şi bileţelul ataşat, află că fetiţa, Emma, este  a lui şi că mama copilului are nişte probleme şi de aceea nu se poate ocupa de ea. După ce intră în panică o vreme, se decide să păstreze copilul bazându-se pe ajutorul fratelui său, Danny, al celui mai bun prieten Tucker, al prietenei sale din copilărie Riley(care e şi îndrăgostită de el) şi a mamei sale. Ben e simpatic, însă pentru mine celelalte personaje sunt mult mai simpatice. Danny e stereotipul clasic al atletului care atrage toate fetele, Tucker e un tocilar simpatic, iar mama lui Ben e o tipă hotărâtă, dură, dar şi foarte modernă şi amuzantă, pentru că e destul de tânără.

Jean-Luc Bilodeau (Ben) poate vă este cunoscut din serialul Kyle XY, Tahj Mowry (Tucker) este fratele surorilor Tia şi Tamera Mowry şi a apărut în mai multe producţii Disney, iar pe Chelsea Kane (Riley) aţi putut-o urmări în One Tree Hill.

Creatorul serialului, Daniel Berendsen are câteva seriale la activ: Sabrina, the Teenage Witch sau The Nine Lives of Chloe King.

Baby Daddy nu este un serial strălucit şi probabil că nici nu va avea viaţă lungă, însă de urmărit vara, în concediu, e numai bun.

http://www.youtube.com/watch?v=YrrHu4B6drE

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Calendare de advent 2017 cu produse cosmetice

Dacă am văzut că v-a plăcut mult postarea de anul trecut despre calendarele de advent cu produsele cosmetice pe care le găsim la noi, fiind cea mai citită postare timp de jumătate de an, cam așa, m-am gândit ca și anul acesta să trecem în revistă calendarele pe care le găsim. În SUA și în marile magazine din vestul Europei au apărut calendare de advent încă din luna septembrie - ceea ce mi se pare totuși exagerat, cine rezistă 3 luni cu un calendar din ăsta în casă fără să îl deschidă? Acest articol va fi updatat constant - DOAR cu calendare disponibile la noi în țară, nu lookfantastic.com sau ce alte site-uri mai sunt, fiindcă pe acestea cred că nici nu le mai găsiți în luna noiembrie deja...Linkurile e posibil să meargă sau nu, în funcție de cum sunt în stoc produsele la momentul la care citiți articolul. La noi, ca și anul trecut, startul îl dau magazinele Douglas. Nu am văzut încă să fie promovate aceste produse, dar în magazinul online sunt disponibile deja. Calendar de advent 2…