Treceți la conținutul principal

Recenzie film: Blue Lagoon: The Awakening (2012)



Regia: Mikael Salomon

Scenariu: Matt Heller, Heather Rutman, Henry De Vere Stacpoole (roman)

Distribuţia: Indiana Evans, Brenton Thwaites, Denise Richards, Christopher Atkins

Acest film a fost făcut ca film de televiziune pentru canalul Lifetime (un fel de Diva Universal, dacă vreţi). Putea ieşi ceva chiar drăguţ dacă s-ar fi ţinut cont de două lucruri: un scenariu care să nu fie plin de replici siropoase şi nişte actori mai de Doamne-ajută în rolurile principale. Ca proiect a ieşit destul de bine, pentru că s-a filmat în locaţie, în Maui, aşa că peisajele sunt frumoase. Premiza, deşi puţin trasă de păr e cel puţin oarecum plauzibilă. Emma şi Dean, doi elevi de liceu pleacă într-o excursie în Trinidad cu clasa pentru a ajuta la construirea unor locuinţe prin intermediul unui ONG. Într-o seară, elevii se furişează pe un iaht la o petrecere. Emma cade de pe iaht, iar Dean este singurul care observă şi sare în apă după ea. Cum incidentul se petrece chiar în timp ce sunt acostaţi de paza de coastă, cei cu iahtul pleacă şi cei doi adolescenţi rămân în mijlocul oceanului pe o barcă. În curând ajung pe o insulă şi constată că nu este una locuită, aşa că nu le rămâne decât să încerce să supravieţuiască acolo, în timp ce părinţii lor vin de urgenţă în Trinidad şi fac presiuni asupra autorităţilor să îi caute.





Emma şi Dean provin din medii diferite. Ea are o familie iubitoare, este elevă-model şi are mulţi prieteni. El este orfan de mamă şi din această cauză puţin cam antisocial şi dă mereu de bucluc cu profesorii. Rămaşi singuri pe insulă timp de câteva săptămâni, cei doi se îndrăgostesc şi diferenţele din "lumea reală" nu mai contează .



Spre deosebire de filmele precedente din această serie, finalul acestuia este cu un happy end clar.

Aşa cum spuneam, actorii din rolurile principale nu mi-au plăcut pentru simplul fapt că mi se pare că habar n-au cu ce mănâncă actoria. Probabil la casting au fost aleşi pentru că arată bine (mai ales ea) şi ştiu să înoate. Dacă puteţi trece peste acest aspect, e genul de film pe care îl poţi vedea atunci când te plictiseşti, cam cum sunt filmele pentru televiziune în general. M-am mirat să văd ce schimbat arată Christopher Atkins (a avut rolul principal în filmul original The Blue Lagoon), dar apoi mi-am adus aminte că totuşi au trecut mai bine de 30 de ani. Acum, l-am văzut în rolul profesorului responsabil de elevi în excursia din Trinidad.



Dacă tot e o vară toridă şi n-am ajuns la plajă, măcar mi-am clătit ochii cu nişte peisaje frumoase.

Sursa foto: Google Images

http://www.youtube.com/watch?v=slhFGMB8yhM

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povstea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”top…

Calendare de advent 2016 cu produse cosmetice

De mult îmi tot doresc să îmi cumpăr și eu un astfel de calendar, fiindcă mi se pare că poate fi foarte drăguț să descopăr cât o nouă surpriză în luna decembrie, mai ales că eu sunt obsedată în legătură cu tot ce ține de sărbătorile de iarnă. Problema este că majoritatea acestor calendare sunt destul de scumpe, mai ales că poate nu toate produsele mi-ar plăcea și aș prefera să îmi cumpăr ceva ce știu sigur că mi-ar plăcea. Cu toate acestea, calendarele de advet sunt foarte tentante, iar în Marea Britanie și în SUA există foarte multe calendare, de la aproape orice brand.
Unele au apărut pe piață încă din octombrie. În cele ce urmează, mă voi referi doar la cele existente la noi pe piață, fie online, fie în magazine fizice. Nu mă refer și la diferitele seturi de Crăciun care au apărut deja peste tot, pentru că sunt altceva, ci strict la calendare. Așadar, din câte știu, cam aceste calendare de advent au apărut sau vor apărea și la noi pe piață.
Calendar Advent 2016 by Douglas - produse…