Treceți la conținutul principal

Cum mi-am dat seama că mă uit la prea mult House MD



Azi-dimineaţă i-am povestit lui Vasile un vis pe care l-am avut azi-noapte şi am aruncat într-o doară că poate scriu pe blog şi el chiar m-a încurajat. Probabil ca să ştie lumea că nevastă-sa e sărită de pe fix şi nu e bine să te pui cu ea. Aviz tipei cu "Vasileeee", ştie ea cine e.

Anyways, să vă povestec cum am visat eu că eram un groupie enervant. Totul a început prin faptul că a apărut Alexander Rybak în visul meu. Habar n-am de unde până unde, ieri n-am ascultat nici o piesă de la el, n-am citit nici un articol şi nici măcar nu-s fana lui. Alexander era şi el pe aici, că bineînţeles că s-o fi gândit ce fain e la Mediaş şi trebuia să facă vizită. Nu ştiu exact cum ne-am întâlnit, că am început deja să uit ce am visat, cert este că omul m-a invitat la masă ( ha ha). Şi mergem noi, ne vedem de ale noastre, facem conversaţie, până încep să sară pe el oameni care l-au recunoscut şi îi cereau autografe, poze şi aşa mai departe. Eu mă ofticam că aparatul meu foto e încă folosit de Vasile pentru ziar şi îmi făceam sânge rău că eu n-am cu ce să fac o poză cu Rybak să mă creadă lumea că l-am întâlnit.

Când am văzut că omul e aşa de asaltat de fani, m-am scuzat şi am pornit pe jos spre casă. La un moment dat, văd un tip cu o mufă mai de boschetar aşa, cu părul ciufulit şi cu un trenci maro lung până în pământ care se chinuia să ceară ceva indicaţii în engleză şi nu-l băga nimeni în seamă. Eu sunt un om civilizat şi mi-am zis să-l ajut. Când vin mai aproape, ce credeţi? Era Hugh Laurie în persoană. Eu, am făcut ceea ce ar face orice om normal în această situaţie. Adică efectiv am fugit spre el urlând "DR HOUSE!!!!!!!!!" Bietul om nu s-a speriat, da' zâmbea cam nervos aşa. Mi-a zis că vrea să ajungă nu ştiu unde (nu mai reţin) şi dacă îl pot ajuta. Eu de colo, sigur, dacă mă lasă să-l îmbrăţişez. "Bine..." zice el deja puţin alarmat. Am sărit practic pe el ca o dispeartă în timp ce-l înjuram în româneşte pe Vasile că n-am aparatul să fac o poză cu House. În fine, îi spun omului în cele din urmă ceea ce a vrut să ştie şi el îmi mulţumeşte. Pe urmă, mă vede că sunt surescitată la culme şi mă întreabă dacă vreau un autograf. Fază la care eu mai sar o dată pe el şi scotocesc după un carneţel prin geantă. Noroc că avea el un pix.

Cred că şi azi mai bag 2-3 episoade de House (sunt pe la sezonul 5), poate îl mai visez pe Hugh Laurie şi de data asta are şi un aparat foto la el cu care să facem o poză pe care să mi-o trimită tot el pe mail, bineînţeles.

Comentarii

  1. sper ca nu te superi, dar am ras cu lacrimi. imi plac visurile tale, poti sa scrii mai des despre :P

    RăspundețiȘtergere
  2. e grav daca ai ajuns sa-l visezi pe Dr. House :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Nu, cum sa ma supar? Chiar de asta am si scris, pentru ca radeam si eu cu al meu azi de ce mia debitat creierasul noaptea.

    RăspundețiȘtergere
  4. Eh, putea fi mai rau. Poate-l visam pe piticul ala din Twin Peaks :))))

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentariile care contin cuvinte obscene sau sunt mesaje tip spam vor fi sterse imediat.

Postări populare de pe acest blog

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Calendare de advent 2017 cu produse cosmetice

Dacă am văzut că v-a plăcut mult postarea de anul trecut despre calendarele de advent cu produsele cosmetice pe care le găsim la noi, fiind cea mai citită postare timp de jumătate de an, cam așa, m-am gândit ca și anul acesta să trecem în revistă calendarele pe care le găsim. În SUA și în marile magazine din vestul Europei au apărut calendare de advent încă din luna septembrie - ceea ce mi se pare totuși exagerat, cine rezistă 3 luni cu un calendar din ăsta în casă fără să îl deschidă? Acest articol va fi updatat constant - DOAR cu calendare disponibile la noi în țară, nu lookfantastic.com sau ce alte site-uri mai sunt, fiindcă pe acestea cred că nici nu le mai găsiți în luna noiembrie deja...Linkurile e posibil să meargă sau nu, în funcție de cum sunt în stoc produsele la momentul la care citiți articolul. La noi, ca și anul trecut, startul îl dau magazinele Douglas. Nu am văzut încă să fie promovate aceste produse, dar în magazinul online sunt disponibile deja. Calendar de advent 2…