Treceți la conținutul principal

Something Borrowed(cartea şi filmul)



Iată că s-a întâmplat să fie una dintre rarele ocazii în care am citit o carte în acelaşi timp în care am văzut şi ecranitarea ei, aşa că pot să îmi fac o idee mult mai clară despre ambele.
Anul apariţiei: 2011
Editura: Litera
Colecţia: Lira
Titlu original: Something Borrowed
Preţ: 12 lei
Număr pagini: 399
Am profitat şi eu de oferta revistei Joy şi am cumpărat cartea lui Emily Giffin, "Iubit de împrumut" la un preţ foarte bun faţă de cât costă ea în librării. Eu ador romanele chicklit, aşa că a fost o afacere foarte bună.

Tot stau şi mă gândesc ce e aşa de deosebit la această carte. Nu e povestea, că prietenia dintre două femei care se rupe atunci când intervine un bărbat nu e ceva nou. Nu e nici felul lui Giffin de a scrie, pentru că umorul cam lipseşte, fapt mai neobişnuit pentru acest gen de literatură. Şi atunci? Mă gândesc că poate mi-a plăcut din cauza felului realist de a prezenta o situaţie, în nuanţe de gri. Nu totul e alb şi negru. Personajul principal, Rachel, e "fata bună", cea care a avut doar 3 relaţii mai serioase până la vârsta de 30 de ani, cea care a fost la o facultate bună şi apoi s-a angajat la un serviciu stabil, un cabinet de avocatură. E o fată drăguţă, timidă, care nu creează probleme nimănui şi care a fost mereu alături de prietena ei cea mai bună, Darcy. Şi totuşi, oricât de bună ar fi tot comite un păcat capital într-o prietenie(din punctul meu de vedere), se culcă tocmai cu logodnicul celei mai bune prietene. Nu mă interesează că ea a fost prima care s-a îndrăgostit de el, că a renunţat la el atunci când Darcy a intrat în ecuaţie. Aşa ceva nu se face şi gata. Trebuia să ia atitudine atunci, când Dex i-a făcut avansuri mai subtil, nu să fugă speriată de el.

Apoi mai e Dracy. Darcy cea răsfăţată, egoistă şi frumoasă. Cea care a obţinut totul în viaţă cu uşurinţă. Cea care e răutăcioasă uneori, care i-a furat locul lui Rachel la facultatea dorită şi un tip de care prietena ei era îndrăgostită în liceu. Şi totuşi, tot Rachel e cea care îi ia apărarea lui Rachel în faţa tuturor celor care o tratează de sus şi o consideră sora ei. Tocmai de aceea nu mi-a fost antipatică Darcy şi cred că acesta a fost şi scopul lui Giffin, de a o plasa pe Darcy undeva la mijloc, ceva între un personaj pozitiv şi unul negativ.

În privinţa personajelor masculine...Îmi pare rău că aici autoarea nu prea şi-a dat silinţa. Dex, logodnicul lui Darcy şi febleţea lui Rachel, mi se pare un tip aşa...mai şters. În afara faptului că ni se dă de înţeles că e foarte arătos, nu văd să aibă cine ştie ce calităţi. Despre Marcus nici nu mai vorbesc, deja am şi uitat care era treaba cu el.

Cam aşa ar fi cartea. Mi-a plăcut mult pentru personajele Rachel şi Darcy.



Trecem acum la filmul cu Kate Hudson şi Ginnifer Goodwin în rolurile principale. Fetele au fost foarte bine alese, din punctul meu de vedere. Ginnifer interpretează o Rachel drăguţă şi dulce, care nu e conştientă de atuurile ei, iar Kate este o Darcy pe care ai vrea să o urăşti şi nu poţi pentru că are un zâmbet molipsitor şi e plină de energie. Ca şi în cazul cărţii, băieţii au fost cam pe dinafară. Nu ştiu cine e acel Colin Egglesfield care l-a interpretat pe Dex, că pe mine m-a lăsat rece. Citeam undeva, într-o recenzie că parcă e un Tom Cruise wanna be. Ştiţi ceva? Aceeaşi impresie am avut-o şi eu. Parcă zâmbetul, privirea şi unele gesturi păreau prea studiate şi îmi aminteau de un Tom mai tânăr. Oh, well. Sunt curioasă dacă o să mai auzim de el. Pe urmă, Marcus nu e deloc aşa cum mi l-am închipuit în carte. L-au făcut să pară ceva mai sărit de pe fix şi mai prostănac. În film i-auacordat mai mult spaţiu lui Ethan, prietenul din copilărie al celor două fete, ca să îi ţină locul lui Hillary, o tipă care lucrează cu Rachel şi care apărea în carte. O mişcare pe care n-am înţeles-o. Ce conta dacă era un personaj secundar feminin sau masculin?

Acum, după ce le-am comparat puţin, mă alătur majorităţii şi rămân la carte. Nu pentru că filmul ar fi distorsionat povestea, pentru că nu este cazul şi chiar mi-a plăcut alegerea pentru actriţele din rolurile principale. În schimb, filmului îi lipseşte ceva şi nu ştiu ce exact, ca să nu fie plictisitor. M-am uitat aseară pe laptop şi cam pe la jumătatea filmului, am început să îl urmăresc pe sărite în unele momente, ca să mă duc la culcare.Cine ştie, poate că unele cărţi e mai bine să rămână cărţi şi atât.

http://www.youtube.com/watch?v=4qlMqqc7YdE

Comentarii

Trimiteți un comentariu

Comentariile care contin cuvinte obscene sau sunt mesaje tip spam vor fi sterse imediat.

Postări populare de pe acest blog

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Calendare de advent 2017 cu produse cosmetice

Dacă am văzut că v-a plăcut mult postarea de anul trecut despre calendarele de advent cu produsele cosmetice pe care le găsim la noi, fiind cea mai citită postare timp de jumătate de an, cam așa, m-am gândit ca și anul acesta să trecem în revistă calendarele pe care le găsim. În SUA și în marile magazine din vestul Europei au apărut calendare de advent încă din luna septembrie - ceea ce mi se pare totuși exagerat, cine rezistă 3 luni cu un calendar din ăsta în casă fără să îl deschidă? Acest articol va fi updatat constant - DOAR cu calendare disponibile la noi în țară, nu lookfantastic.com sau ce alte site-uri mai sunt, fiindcă pe acestea cred că nici nu le mai găsiți în luna noiembrie deja...Linkurile e posibil să meargă sau nu, în funcție de cum sunt în stoc produsele la momentul la care citiți articolul. La noi, ca și anul trecut, startul îl dau magazinele Douglas. Nu am văzut încă să fie promovate aceste produse, dar în magazinul online sunt disponibile deja. Calendar de advent 2…