Treceți la conținutul principal

Serial: Happily Divorced



Am auzit de acest serial de la Mihaela şi pentru că îmi place mult de Fran Drescher(chit că are vocea aceea nazală care pe unii îi zgârie pe timpane) am început să mă uit şi eu. Am chef să urmăresc seriale de comedie. M-am săturat de drame, criminalişti, doctori şi adolescenţi răzgâiaţi. Ce să spun? Mie îmi place să mă destind seara cu câte un episod de sitcom, în schimb presimt că nu va avea viaţă lungă pentru că nu are o abordare destul de fresh. Din titlu vă puteţi da seama: Fran şi Peter sunt cuplu de vârstă mijlocie care divorţează pentru că Peter îşi dă seama că e homosexual. Cum criza ne-a lovit pe toţi, nu au cum să se mute separat din lipsa banilor, aşa că ei continuă să locuiască împreună încercând să rămână în relaţii amicale. În peisaj mai apar şi părinţii lui Fran, cuplul clasic de bătrânei atotştiutori şi comedia e gata.

De recomandat numai dacă sunteţi ca mine, mai nepretenţioşi şi dacă vă plac sitcomurile.

P.S. Povestea se bazează pe experienţa personală a actriţei din căsnicia încheiată cu producătorul Peter Paul Jacobson, cu care colaborează şi acum pe plan profesional.

Comentarii

  1. In materie de sitcom-uri, pot sa-ti recomand si Modern Family, mie imi place mult. Are tot o figura familiara in prim plan, Ed O'Neill (Al Bundy).

    RăspundețiȘtergere
  2. Daaa, am auzit de el. Chiar aveam de gand sa-l caut zilele astea.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentariile care contin cuvinte obscene sau sunt mesaje tip spam vor fi sterse imediat.

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povstea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”top…

Calendare de advent 2016 cu produse cosmetice

De mult îmi tot doresc să îmi cumpăr și eu un astfel de calendar, fiindcă mi se pare că poate fi foarte drăguț să descopăr cât o nouă surpriză în luna decembrie, mai ales că eu sunt obsedată în legătură cu tot ce ține de sărbătorile de iarnă. Problema este că majoritatea acestor calendare sunt destul de scumpe, mai ales că poate nu toate produsele mi-ar plăcea și aș prefera să îmi cumpăr ceva ce știu sigur că mi-ar plăcea. Cu toate acestea, calendarele de advet sunt foarte tentante, iar în Marea Britanie și în SUA există foarte multe calendare, de la aproape orice brand.
Unele au apărut pe piață încă din octombrie. În cele ce urmează, mă voi referi doar la cele existente la noi pe piață, fie online, fie în magazine fizice. Nu mă refer și la diferitele seturi de Crăciun care au apărut deja peste tot, pentru că sunt altceva, ci strict la calendare. Așadar, din câte știu, cam aceste calendare de advent au apărut sau vor apărea și la noi pe piață.
Calendar Advent 2016 by Douglas - produse…