Treceți la conținutul principal

Beastly(2011)



...Sau cum mi-am pierdut degeaba o oră jumate din viaţă. Puţinele cărţi pe care le am de la editura Rao(că sunt destul de scumpe) anunţau încă de pe acum vreo doi ani o ecranizare după romanul lui Alex Flinn care se dorea o versiune modernă a poveştii dintre Frumoasa şi Bestia. În primul rând, Alex, dude, dacă tot vrei să faci o treabă încearcă să-ţi construieşti propriul basm, de ce să reinterpretezi ceva?

Am zis că să mă uit doar sunt fană fantasy şi era şi cu frumuşelul AlexPettyfer din I Am Number Four în rolul principal. Mare greşeală. Nu ştiu dacă şi cartea e la fel de proastă, însă filmul sucks.Este copie la indigo a poveştii Frumoasa şi Bestia, numai că mai prost făcută, pentru că unele lucruri par să n-aibă nici o legătură între ele şi te trezeşti că spui "Johnny, la gente esta muy loca.WTF???"

Practic, îl avem pe Kyle, un tip care le are pe toate: aspect fizic, bani şi popularitate. Kyle a fost învăţat de mic de la strălucitul lui tată că numai aspectul fizic contează, aşa că e un adevărat ticălos narcisist. La o petrecere, îşi bate joc de colega lui Kendra(Mary-Kate Olsen) care cică e vrăjitoare şi îl blestemă să devină la fel de urât la exterior ca şi la interior şi are timp un an ca cineva să-l iubească aşa cum e dacă nu, va rămâne urât pentru totdeauna. Acum, Kyle află că de fapt nu îl putea suporta nimeni şi până şi taică-su îl evită.

Între timp, pune ochii pe Lindy(Vanessa Hudgens), o fată simpatică pe care nu o observase până acum şi speră că ea va fi cea care îl va ajuta să rupă blestemul. Kyle ajunge printr-o coincidenţă să îl aibă la mână pe tatăl lui Lindy, un drogat vai de capul lui, şi îl şantajează ca s-o lase pe Lindy să stea la el că cică vrea să o protejeze. Poate faza asta era ok în poveste, dar în realitate...nu. Cine naiba îşi lasă fată să plece la un străin care arată ca moartea în vacanţă?

Nu vă mai plictisesc şi cu restul filmului, vă spun doar că, din punctul meu de vedere, nu merită osteneala.

http://www.youtube.com/watch?v=Szwoclz5seQ

Comentarii

  1. am vazut cartea la un shopping center (Carrefour) si mi-am zis sa o cumpar sau sa fac rost de ea de indata ce termin cu examenele. am citit un pasaj (am stat ceva timp acolo, deci am citit ceva :)) ) si cel putin, cartea mi s-a parut ca ar merita citita... totusi n-am sa ma uit la film decat dupa ce dau gata cartea, ca stiu ca de obicei filmele dezamagesc cartea...

    RăspundețiȘtergere
  2. Daca e la fel ca filmul, mai bine incerci sa faci rost de ea :)

    RăspundețiȘtergere
  3. :)) Eu nu l-am putut vedea pana la sfarsit pentru ca mi s-a parut atat de prost incat nu merita timpul meu, parea un film de mana a zecea...penibil...

    RăspundețiȘtergere
  4. Ai mare dreptate.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentariile care contin cuvinte obscene sau sunt mesaje tip spam vor fi sterse imediat.

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povestea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”to…

Calendare de advent 2016 cu produse cosmetice

De mult îmi tot doresc să îmi cumpăr și eu un astfel de calendar, fiindcă mi se pare că poate fi foarte drăguț să descopăr cât o nouă surpriză în luna decembrie, mai ales că eu sunt obsedată în legătură cu tot ce ține de sărbătorile de iarnă. Problema este că majoritatea acestor calendare sunt destul de scumpe, mai ales că poate nu toate produsele mi-ar plăcea și aș prefera să îmi cumpăr ceva ce știu sigur că mi-ar plăcea. Cu toate acestea, calendarele de advet sunt foarte tentante, iar în Marea Britanie și în SUA există foarte multe calendare, de la aproape orice brand.
Unele au apărut pe piață încă din octombrie. În cele ce urmează, mă voi referi doar la cele existente la noi pe piață, fie online, fie în magazine fizice. Nu mă refer și la diferitele seturi de Crăciun care au apărut deja peste tot, pentru că sunt altceva, ci strict la calendare. Așadar, din câte știu, cam aceste calendare de advent au apărut sau vor apărea și la noi pe piață.
Calendar Advent 2016 by Douglas - produse…