Treceți la conținutul principal

Postări

Se afișează postări din mai, 2011

Poveştile Beau Monde

Anul apariţiei: 2008
Editura: Tritonic
Colecţia: -
Preţ: 7 lei de pe elefant.ro
Număr pagini: 286
Din cauza faptului că mai am puţin şi bat pe cineva(n-am sac de box) şi din cauză că n-am avut concediu de aproape 2 ani de zile(!) cred că o iau razna. Nu mă pot concentra, nu pot să mă mai uit la un film fără să mă trezesc că mă apuc de curăţat nişte cartofi, nu pot să citesc ceva mai "greu" decât o revistă, aşa că în acest weekend m-am relaxat cu ceva tipic girlie: fashion. Adică modă,frate, să nu fiu eu aia mai englezoaică decât Kate(ex-Middleton, desigur).

Cartea aceasta a apărut acum vreo 3 ani şi atunci nu prea i-am acordat importanţă. Am văzut-o recent la o promoţie pe librăria mea online preferată, elefant.ro , la preţul de doar 6.5 lei. Aşa că mi-am zis că de ce nu? Mă aşteptam să fie o cărţulie subţire, în schimb am primit o cartea groasă, de vreo 300 şi ceva de pagini, cu hard cover, ce mai, frumos, păcat că are prea puţine ilustraţii şi alea sunt puse la sfârşit.

Radiana…

Limitless(2011)

Astăzi am 2 ore de pierdut, aşa că ca ce face Oana când se plictiseşte? Se uită la un film, evident. Aşa că azi am ales Limitless.

Mi-a plăcut filmul, dar nu pot spune că m-a captivat atât de tare âncât să vreau să-l revăd. Citisem discuţii că e o idee foarte bună care nu este executată cum trebuie. Nu sunt de acord. Adică, come on, ce să dezvolţi la o chestie destul de banală după părerea mea? Practic e vorba despre un scriitor ratat, Eddie(Bradley Cooper) pe care îl părăseşte iubita şi apoi fostul lui cumnat, dealer, îi oferă un drog nou, numit NTZ care îi permite să-şi folosească creierul la întreaga sa capacitate, să înveţe foarte rapid lucruri noi şi să îşi amintească tot ce a învăţat sau citit vreodată.

Sună foarte frumos, dar hai să fim serioşi. Nu toţi ne-am dorit aşa ceva când aveam e dat examene în  şcoală. Eu una, cel puţin, clar m-am gândit la aşa ceva. Îl vedem pe omul nostru cum ajunge dintr-un scriitor ratat un geniul pe piaţa de tranzacţii financiare, cum îşi recâştig…

I Am Number Four(2011)

Atât de multă reclamă i s-a făcut acestui film, încât eram convinsă că nici moartă n-o să mă uit la el. Cum sunt o persoană foarte curioasă din fire a fost de ajuns ca un coleg de-al meu să mă bată la cap să-l văd că "sigur o să-ţi placă după cum te cunosc eu". Da′ de ce? zic eu. Răspunsul a fost "pentru că e cu un tip arătos în rolul principal, are acţiune, romantism şi îi ies lu' ăla lumini din mâini". Ooooo, ET în variantă umană? Da, cam aşa ceva. Mi-a plăcut la nebunie. Ştiu că are filmul şi minusurile lui, cum ar fi faptul că Alex Pettyfer e frumuşel foc, păcat că e cam "plat" pe ecran, mai are de lucrat la partea de actorie, sau faptul că there are some serious plot holes în scenariu.

Cartea n-am citit-o şi am de gând, că am înţeles că filmul a omis unele părţi bune. Aşa că e pe shopping list la mine. Şi nu, n-o s-o citesc de pe net pentru că nu mă pot concentra să citesc ebooks pe laptop. Nu cred că voi reuşi vreodată.

În fine, subiectul. Dani…

Season of the Witch(2011)

Din ciclul " ce filme de categoria B mai face Nicholas Cage ca să câştige bani" avem acest fantasy-horror-thriller, sau ce o vrea el să fie. Îmi pare foarte rău pentru Cage ce a ajuns, am citit că a cam luat-o razna în plan personal, profesional acceptă aproape orice rol doar ca să câştige bani să îşi plătească datoriile, ce mai, omul e varză. Să e păcat pentru că chiar are talent.

Revenim la film. O să fiu foarte scrută, vă spun doar la ce să vă aşteptaţi. Filmul e foarte previzibil. Deja din primele momente cam ştii cum o să meargă treaba. În schimb, mi-a plăcut ideea de bază, mi s-a părut una originală. Ne aflăm în plin Ev Mediu, pe la anul 1300 şi ceva. Într-un orăşel, o fată este acuzată de vrăjitorie şi încă de cea mai gravă: se presupune că ea este vinovată de apariţia ciumei. Mai ţineţi minte de la istorie că ciuma chiar era o problema în vremurile alea. Fata trebuie dusă la o mănăstire unde se află singurul exemplar rămas din Cartea lui Solomon, o carte străveche c…

The Lincoln Lawyer(2011)

Ce e cu abundenţa asta de filme la mine pe blog?Păi ce să fie, în fiecare seară înainte de culcare, fie mă uit la serialele mele preferate când apar, fie la un film, că m-am săturat de veşnicele reluări de la televizor. Cum la capitolul seriale urmăresc doar 3, am multe seri libere. Apropo de asta, am de gând să fac un proiect interesant, o să iau la rând serialele difuzate momentan, o să urmăresc primele 5 episoade, vă spun ce părere am şi poate aşa vă dau idei pentru la vară, că tot vor intra aproape toate în vacanţă şi rămânem fără nimic de urmărit. O să încep de săptămâna viitoare.

Revenind la filmul nostru, trebuie să spun că a avut părţi care mi-au plăcut şi părţi mai puţin bune. Matthew McConaughey îl joacă pe Mick Haller, un avocat de top, fără scrupule care îşi scapă clienţii de acuzaţii dacă primeşte un onorariu generos. Într-o zi, este contactat să îl reprezinte pe tânărul Louis Roulet(Ryan Phillippe), care este acuzat că a violat şi bătut o prostituată. Băiatul provine di…

The Roommate(2011)

Peste acest film am dat cu totul  întâmplător şi l-am vizionat mai mult pentru că eram cam plictisită şi nu aveam ce să fac. A fost ok, dacă nu ai aşteptări prea mari. Mi se pare o copie după filmul acela cu Bridget Fonda în care îşi împarte apartamentul cu o fată care devine obsedată de ea, se îmbracă la fel şi vrea să îi fure iubitul. Cam asta e acţiunea din The Roommate, mai puţin partea cu furatul iubitului.

Povestea noastră se petrece la un campus universitar. Frumuşica Sara(Minka Kelly), pasionată de modă trebuie să îşi împartă camera cu Rebecca(Leighton Meester). Rebecca e mai timidă şi introvertită, dar prinde drag de Sara şi o consideră cea mai bună prietenă a ei. Această relaţie de prietenie devine practic o obsesie pentru Rebecca şi încearcă să îi îndepărteze din viaţa Sarei pe tot cei care i-ar putea fura afecţiunea ei.

Filmul este mai mult o reuniune de actori din generaţia tânără de la Hollywood e care îi cunoaştem deja din seriale sau din roluri în filme ceva mai impor…

Song of the Day: Anggun-La neige au Sahara

Eheee, aveam eu multe în plan pentru blog zilele aste. Pe lângă lipsa timpului, acum problema e şi lipsa chefului. Aşa că mă duc să îmi iau un bol cu supă fierbinte, să ascult între timp piesa asta care mă obsedează şi apoi să urmăresc episoadele de vineri din Anatomia lui Grey şi Jurnalele vampirilor. Vă pup, să aveţi o săptămână faină!

http://www.youtube.com/watch?v=3W8uGAodjbU

Lauri-Heavy

Băi, cât de toantă sunt uneori. Ăştia de la The Rasmus şi-au deschis un nou cont de FB de multişor. Eu n-am fost pe fază şi mă miram de ce nu mai am nici o informaţie despre ei.

Aşa am aflat că Lauri are album nou, New World şi că primul single este Heavy. Recenzia albumului urmează cât de curând, cât despre Heavy...Nu m-a dat pe spate.Zic ăştia pe net că genul ăsta e "electronic rock". o fi, maică, da' mie mi-e dor de băieţii de acum câţiva ani. Videoclipul ăsta e creepy rău.

http://www.youtube.com/watch?v=y6NGk0y2u5w&feature=player_embedded#at=50

Gnomeo&Juliet(2011)

Sau filmul în spatele căruia se află Elton John şi iubitul lui, David Furnish, în calitate de producător. Ei bine, după cum sugerează şi titlul este o nouă variantă a clasicei tragedii scrise de Shakespeare, Romeo şi Julieta. De data aceasta, cei doi amorezi sunt pitici de grădină din două clanuri rivale, roşi şi albaştri. Ideea poate părea una adorabişă, însă modul în care a fost pusă în practică, m-a lăsat cu o expresie de confuzie pe moacă. Nu că n-aş arăta eu ciudat şi în rest, însă filmul ăsta nu mi-a spus absolut nimic. În primul rând, pentru că n-am înţeles cui se adresează. Dacă e numai pentru copii, de ce are şi momentele alea triste(personaje care mor sau sunt rănite) şi dacă e şi pentru adulţi, de ce are un scenariu atât de tâmpiţel. Practic, tot filmul Gnomeo concurează cu rivalul lui din clanul roşilor, Tybalt la curse cu maşina de uns iarba(!), se îndrăgosteşte de Julieta şi sunt conştienţi că dragostea lor nu prea are şanse provenind din clanuri rivale. Foarte plictisi…

Suspiciuni de Anna Godbersen

Anul trecut, am citit primul volum al acestei serii, Lux, şi nu am fost prea impresionată. Poate pentru că a fost cam previzibil şi practic aşteptam finalul cam de la jumătatea cărţii. Ţin minte că cineva mi-a recomandat pe blo să citesc şi continuarea şi acum am făcut-o.

Suspiciuni este într-adevăr mai captivantă şi nu mă aşteptam la asemena schimbări de situaţie. Ca să vă faceţi o idee, seria de romane Lux a Annei Godbersen este ca un fel de soap opera, numai că acţiunea este plasată în jurul anului 1900, în înalta societate din New York. În special fetele(de fapt, cred că numai ele) vor fi atrase de descrierile apartamentelor luxoase, ale toaletelor elaborate şi ale coafurilor complicate.

Atenţie doar să nu începeţi să citiţi cărţile cum vă pică la mână, pentru că au o continuitate. De exemplu, dacă nu citeam Lux, probabil că nu înţelegeam mare lucru din Suspiciuni.

Ce se întâmplă în a doua parte a poveştii? Păi ce să se întâmple? Elizabeth se află în Vest, unde l-a găsit pe Will …

Rio(2011)

Nu se poate să ratez eu un film de animaţie şi am văzut că Rio a fost primit destul de bine, aşa că am vrut să îi acord şi eu o şansă. Îmi pare rău să o spun, dar nu prea mi-a plăcut. În timp ce unele filme sunt făcute şi pentru amuzamentul adulţilor, Rio se adresează în mod special copiilor. Nici o glumiţă cu dublu înţeles, nici o situaţie mai jenantă, doar multă culoare(recunosc că arată bine animaţia) şi personaje simpatice, însă cam plictisitoare.

Personajul principal este papagalul Blu, care a fost furat de mic din junglă şi ajunge în mâinile unei fetiţe, Linda, care îl adoră din prima clipă. Trec 15 ani, în care Blu şi Linda locuiesc împreună după mica lor rutină. Sunt tulburaţi de apariţia unui cercetător, care îi spune Lindei că în afară de Blu, mai există o singură femelă din specia de papagal albastru, aşa că pentru a nu dispărea specia, ar trebui să accepte ca Blu să meargă în Brazilia, la Rio să o cunoască pe "domnişoară". Blu şi Linda sosesc în Rio, dar Jewel(v…