Treceți la conținutul principal

Porţia de animaţie: Megamind şi Despicable Me

O să scriu despre ambele filme de animaţii pentrub că le-am văzut în aceeaşi zi şi am văzut din comentariile celor de pe imdb că cică ar fi asemănătoare pentru că personajul principal devine din băiat rău băiat bun. Plus că au apărut ambele anul trecut.

Ei bine, mie nu mi se pare că sunt asemănătoare, în afara ideei pe care am enunţat-o mai sus. Megamind şi Gru sunt complet diferiţi. Pe Megamind ajungi să îl îndrăgeşti până la urmă. Pe Gru...nu prea.



În Megamind este vorba despre micul oraş Metropolis, locul în care Metro Man şi Megamind sunt eroul respectiv răufăcătorul de serviciu. Filmul mi se pare că aduce un omagiu benzilor desenate cu supereroi, împrumutând de la fiecare câte ceva. În fine, Metro Man este adulat de toată lumea, are super-puteri, e chipeş şi carismatic, pe când Megamind e o creatură albastră ciudată, care, deşi e inteligent, reuşeşte să dea rateu după rateu cu planurile sale. Problema este că unul dintre planurile lui chiar reuşeşte şi îl distruge pe Metro Man, devenind stăpân peste Metropolis. Acum mi-am dat seama că nu mai ţin minte dacă se numeşte Metropolis sau Metro City oraşul ăla, aşa că mă scuzaţi dacă am greşit. BUn, deci Megamind nu mai are rival. Şi ce să facă? Păi nu prea are ce face, pentru că se plictiseşte de moarte, aşa că se decide să creeze el un supererou, pe Titan. Între timp, se împrieteneşte cu simpatica reporteriţă Roxanne Ritchie, dar foloseşte altă înfăţişare. Totul merge bine, însă ea l-ar plăcea pe albăstruiul Megamind?

Filmul are multe faze haioase, animaţia arată foarte bine(evident că nu l-am văzut 3D, unde, în Mediaş?!??) şi vocile alese sunt foarte potrivite: Will Ferrell(Megaman-replica mea prefereată: Ollo!-vedeţi voi ce e cu ea), Brad Pitt(Metro Man), Tina Fey(Roxanne)




Trecem acum la Despicable Me. Pentru mine, Steve Carell a stricat tot hazul. Îmi pare rău dacă vă place, dar eu nu îl suport nici în filme(Dinner for Schmucks a fost dureros de urmărit), şi se pare că nici ca voce. Eu chiar nu sunt pretenţioasă când e vorba de animaţie. Subiectul filmului e simplu: Gru e un tip specializat în tot felul de furtişaguri, care vrea să dea lovitura furând luna de pe cer. pentru asta are nevoie de un gadget special care micşorează obiectele. Gadgetul e la un alt hoţ, Vector, care s-a baricadat cu el în casa lui bine păzită cu ajutorul ultimelor tehnologii. Gru se gândeşte să se folosească de nişte fetiţe orfane care vând dulciuri pentru a intra în casa lui Vector. Pentru asta, e nevoie chiar să le adopte şi să le ia la el acasă. Încet-încet, fetele îi vor intra în suflet. Nu ştiu cine i-a spus lui Carell să vorbească cu acel accent rusesc penibil de fals, sau dacă a fost ideea lui, însă ori de câte ori deschidea Gru gura îmi venea să mă dau cu capul de pereţi, atât de enervant mi se părea. Singurul lucru bun: armata aceea de minions galbeni: sunt chiar foarte haioşi. Îşi mai dau vocea: Russel Brand(dr Nefario), Julie Andrews(mama lui Gru), Jason Segel(Vector) şi Miranda Cosgrove(Margo).


Comentarii

  1. Megamind nu l-am vazut, dar Despicable me e mortal, minionii sunt super tari - imi palce la nebunie rasul lor :">

    RăspundețiȘtergere
  2. Sincera sa fiu, mi-a placut mai mult povestea din Megamind si vocea lui Will Ferrell :) In schimb in Despicable Me, cum spui si tu, vocea lui Steve Carell cu accentul ala oribil rusesc a stricat totul. Mie imi place de Steve Carell, dar doar in The Office. Noroc de cele 3 fetite care au mai salvat situatia. Agnes cel putin a fost scumpica foc!

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentariile care contin cuvinte obscene sau sunt mesaje tip spam vor fi sterse imediat.

Postări populare de pe acest blog

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

Calendare de advent 2017 cu produse cosmetice

Dacă am văzut că v-a plăcut mult postarea de anul trecut despre calendarele de advent cu produsele cosmetice pe care le găsim la noi, fiind cea mai citită postare timp de jumătate de an, cam așa, m-am gândit ca și anul acesta să trecem în revistă calendarele pe care le găsim. În SUA și în marile magazine din vestul Europei au apărut calendare de advent încă din luna septembrie - ceea ce mi se pare totuși exagerat, cine rezistă 3 luni cu un calendar din ăsta în casă fără să îl deschidă? Acest articol va fi updatat constant - DOAR cu calendare disponibile la noi în țară, nu lookfantastic.com sau ce alte site-uri mai sunt, fiindcă pe acestea cred că nici nu le mai găsiți în luna noiembrie deja...Linkurile e posibil să meargă sau nu, în funcție de cum sunt în stoc produsele la momentul la care citiți articolul. La noi, ca și anul trecut, startul îl dau magazinele Douglas. Nu am văzut încă să fie promovate aceste produse, dar în magazinul online sunt disponibile deja. Calendar de advent 2…