Treceți la conținutul principal

Movie review: Knight and Day(2010)



Am fost foarte reţinută să mă uit la acest film pentru că a apărtu cam în acelaşi timp cu Killers şi urma aceeaşi reţetă: spionul şi fata obişnuită care trebuie să fugă de băieţii răi. Killers a fost cum a fost, a avut şi un final aiurea şi până la urmă m-am uitat şi la Knight and Day după ce am văzut un trailer şi pentru că mi se pare că Tom Cruise şi Cameron Diaz au o chimie bună pe ecran(să nu uităm că au jucat şi în Vanilla Sky).

Tom Cruise se întoarce în rolul de spion în această comedie-acţiune în pielea lui Roy Miller. El este un agent CIA care trebuie să îl protejezen pe un puşti ce a inventat o baterie care nu se descarcă niciodată. Bateria este dorită de o mulţime de gangsteri şi chiar oameni din CIA sunt dispuşi să pună mâna pe mea şi să o vândă. Aşa că Roy e practic pe cont propriu în misiunea lui.

Intră în acţiune June, o tipă perfect normnală, pasionată de maşini vechi, care are ghinionul să se urce în acelaşi avion cu Roy. Agenţii o iau în vizor pentru că au impresia că ea e complicele lui, aşa că acum Roy şi June sunt lipiţi unul de altul vrând-nevrând.

Ce nu mi-a plăcut: sunt momente în care cei doi ajung în situaţii periculoase şi Roy îi dă un drog lui June care să o adoarmă şi când se trezeşte ea, totul s-a terminat, fără ca noi să vedem cum reuşeşte Roy să se salveze şi să o salveze pe ea. Să vă dau doar un exemplu: ei sunt capturaţi, June se trezeşte la un moment dat şi îl vede pe Roy atârnând legat cu capul în jos şi în secunda următoare se află amândoi într-un elicopter. Da, văd un oarecare efect comic al situaţiei, dar eu aş fi vrut să văd şi lucrurile care s-au petrecut cât timp June a dormit.

În privinţa titlului, nu l-am înţeles. partea cu "knight" am înţeles-o. Nu pot să spun, să nu stric surpriza, dar de ce se numeşte filmul "and day" habar nu am.

Nu este un film strălucit, însă este ceva mai bun decât Killers(acolo prezenţa lui Tom Selleck a fost cireaşa de pe tort), iar Cameron e mult mai simpatică decât Katherine Hegl. Până şi Tom e mai amuzant decât Ashton Kutcher(da, da, e dus cu pluta cu scientologia lui, dar e unul dintre actorii care îmi plac). Se poate viziona când ai chef de un film uşurel.


Comentarii

  1. Chiar il am de ceva timp in calculator...prietenul vrea sa ne uitam...eu tot ezit, mai mult pt ca nu-mi place Tom Cruise cu tacanelile lui :))
    Dar o sa ma uit totusi, am vazut precis si filme mai proaste de atat !

    RăspundețiȘtergere
  2. si mie mi-a placut filmul, chiar am vrut sa-l vad din prima clipa in care l-am descoperit deoarece 1. numele mi-a starnit extrem de mult interes si mi-a trecut in minte "this may be destiny" si 2. trailerul mi-a parut extrem de hazliu, la cat de relaxat putea a fi Roy in situatii atat de extreme cand June mai avea oleaca si facea pe ea :))

    RăspundețiȘtergere
  3. Da, aşa e, în tot filmul se accentuează diferenţele dintre ei: el e tot timpul stăpân pe situaţie şi ea se panichează.

    RăspundețiȘtergere
  4. Şi eu la fel. Am văzut filme mult mai proaste.

    RăspundețiȘtergere

Trimiteți un comentariu

Comentariile care contin cuvinte obscene sau sunt mesaje tip spam vor fi sterse imediat.

Postări populare de pe acest blog

Paletă farduri IDC Color Natural - dupe pentru Naked 3?

Am mai avut o experiență destul de neplăcută cu produsele IDC, care sunt disponibile pe elefant.ro. sunt foarte ieftine și se află frecvent la promoție, așa că am vrut să le încerc, însă până acum nimic nu m-a impresionat.
De data aceasta, voi face referire la această paletă de farduri. Se numește Natural, a costat la reducere 18 lei, nu mai rețin prețul ei normal, dar sincer, cam atât și merită. Produsele IDC Color sunt produse de către o firmă din Spania, Aquarius Cosmetic Group prin private labeling. Ce înseamnă private labeling? Înseamnă că o companie de cosmetice, în special produse de machiaj realizează designul produselor și eventual formularea acestora, iar apoi procesul de fabricație este subcontractat în China. elf face asta, BH Cosmetics face asta, Coastal Scents face asta, Morphe face asta și chiar și alte branduri mai prestigioase scot pe piață produse care sunt de fapt ”made in China”.
Această paletă este nu numai un produs fabricat foarte ieftin, ci și un produs care s…

22 de filme cu și despre adolescenți

Dacă tot este weekend și n-am mai făcut de ceva timp topuri sau recomandări pentru filme ”la calup”, m-am gândit să vă ofer câteva idei de filme pe care le puteți viziona când aveți ceva timp liber. De asceastă dată, am ales filmele cu și despre adolescenți, pentru că sunt în mare parte comedii sau coedii romantice și se potrivesc pentru o după-amiază leneșă. Deși nu mai sunt nici eu adolescentă de ceva timp, aceste filme pot fi viizonate chiar și de către adulți, atâta timp cât nu aveți pretenția să vedeți ceva foarte calitativ sau performanțe actoricești deosebite.

Crema - minune Leac de-un veac

Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale. Acum, nu știu dacă să cred neapărat povestea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă. Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece. Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze. Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului. Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”to…