duminică, 12 februarie 2017

O scurtă istorie a rujului

Niciun comentariu


Dacă ar fi să ne gândim la produsele de machiaj pe care le găsim în trusa oricărei femei, rujul este cu siguranță la loc de cinste. Țin minte când eram mică, rujul a fost primul produs de machiaj care m-a fascinat, primul pe care mama mi l-a împrumutat și cu care mă lăsa să mă dau la ocazii și primul produs de machiaj pe care mi l-am cumpărat din banii de buzunar când aveam vreo 12 ani.
Într-adevăr, cu o simplă aplicare, pare că ți-ai dat silința să te aranjezi pentru un eveniment, te ajută să îți schimbi foarte ușor aspectul în funcție de înfățișare și nici nu ai nevoie de cunoștințe deosebite sau abilități speciale ca să îl aplici. Probabil de aceea, rujul a existat, sub o formă sau alta în mai toate culturile.

Rujul în antichitate


Deși rujul propriu - zis a fost inventat abia prin 1880, acesta exista încă din vremurile antice. Se spune că faimoasa regină egipteană Cleopatra își prepara propriul ruj din gândaci și furnici pisate, aceeași gândaci care se folosesc și în ziua de azi pentru a obține colorantul carmin. În Mesopotamia, femeile își preparau propriul ruj încă de pe acum 4.000-5.000 de ani, când pisau pietre prețioase pe care le foloseau ca să le aplice pe buze. Dar rujurile naturale, adică practic fructee și plantele care colorau pielea erau folosite de femei încă din vremuri preistorice. De aceea Wilma și Betty din ”Familia Flinstone” poartă ruj!
Atât femeile, cât și bărbații purtau ruj în Egiptul Antic, pentru a-și arăta statutul social. Se aplica zilnic cu ajutorul un bețișoare de lemn și nu era numai roșu, ci și roz aprins, negru - albăstrui, sau portocaliu.
Tot în Egiptul Antic a apărut și prima formă primitivă de luciu de buze, pentru a proteja buzele în climatul uscat și arid. 
Cu totul altfel stăteau lucrurile în Grecia Antică. Acolo, rujul nu era purtat de persoanele din clasele sociale superioare, ci exclusiv de către prostituate. De fapt, prostituatele erau obligate să își coloreze buzele cu ruj, pentru ca toată lumea să știe ce sunt ele și ca să nu inducă în eroare ”bieții bărbați.”
În Roma Antică, rujul era purtat de către femeile înstărite, ca și în Egipt, însă acestea aveau adesea un slujitor care avea ca sarcină aplicarea rujului. Din păcare, rujurile folosite de femeile romane conțineau și multe ingrediente toxice, ca de exemplu plumb alb.
Că veni vorba de ingrediente, ca mai toate cosmeticele ”primitive”, rujul conținea tot felul de ingrediente toxice sau pur și simplu ciudate, ca de exemplu grăsime animală sau măduvă de bou. Cu toate acestea, un ingredient a rămas până în ziua de azi în componența multor rujuri sidefate: solzii de pește. Dacă nu folosim un ruj vegan, este foarte posibil ca acesta să aibă solzi de pește în compoziție, pentru a avea strălucire. Prin comparație, rujurile moderne conțin ceară naturală sau sintetică, uleiuri, pigmenți, emolienți, colagen, amino - acizi, vitamina E, aloe vera și alte substanțe hidratante.


Pentru alte culturi, ca de exemplu pentru cultura japoneză, era de neconceput ca o femeie să apară în public fără machiaj, așa că rujul era folosit de către toate clasele sociale.

Rujul ca element negativ

În schimb, dacă o femeie risca să poarte ruj în timpul Evului Mediu în Europa risca să fie acuzată că îl venerează pe Satana. Brrrrr!


Pe la anii 1500, în Anglia rujul era considerat medicament, având o scurtă perioadă de popularitate. Regina Elisabeta credea cu tărie că rujul are proprietăți vindecătoare și se spune că, chiar și atunci când a murit, avea un strat gros de ruj pe buze.
După 1700, rujul a intrat din nou in dizgrație în unele societăți. În Anglia exista o lege care le permitea bărbaților să anuleze o căsnicie dacă suspectau că o femeie i-a atras în timpul perioadei de ”curtare” cu ruj sau fard de obraz, deoarece machiajul era privit ca o formă de vrăjitorie. Același lucru era valabil și în Pennsylvania, în SUA.
Chiar și în 1915, în statul american Kansas a fost propusă o lege care să le interzică femeilor sub vârsta de 44 de ani să poarte ruj, tot din cauza faptului că era considerat o formă de înșelătorie la adresa bărbaților. Evident, legea respectivă nu a fost adoptată. Deja femeile foloseau frecvent rujul, influențate mai ales de vedetele cinemtografiei mute, care purtau rujuri în culori intense, pentru ca acestea să iasă mai bine în evidență pe pelicula alb/negru. 

Rujul în perioada modernă

Primul ruj în adevăratul sens al cuvântului a fost produs de Guerlain în 1880 și conținea struguri, unt și ceară de albine. 
Primul luciu de buze a fost creat în 1930 de compania Max Factor, care a avut multe inovații în domeniul machiajului în jumătatea secolului XX. Primul ruj la tub a apărut în anul 1923, până atunci fiind comercializat în cutiuțe și se aplica fie cu o pensulă sau un bețigaș, fie cu degetul. Ambele variante erau destul de neigienice și era mai greu de aplicat, chiar dacă îl luai în poșetă. 
În timpul celui de-al doilea război mondial, multe produse cosmetice erau raționalizate în Anglia, pentru că toate resursele erau alocate producerii de armament și provizii pentru armata britanică. Este faimoasă povestea cu femeile care își pictau o linie pe picior ca să pară că poartă dresuri. Cu toate acestea, Winston Churchill nu a raționalizat și producția de ruj, pentru că a considerat că acest produs ridica moralul femeilor, care preluaseră multe din sarcinile bărbaților plecați la război în fabrici.
Primul ruj rezistent la transfer a fost creat de o chimistă pe nume Hazel Bishop, care a creat formula în timp ce lucra într-un laborator de dermatologie, după cel de-al doilea război mondial.


Elizabeth Taylor, ca orice divă a marelui ecran era foarte pretențioasă când venea vorba de ruj. Se spune că una din cerințele ei era ca ea să fie singura actriță și singura femeie de pe platoul de filmare care să folosească ruj roșu.
În anii 1960, mamele noastre sau bunicile noastre nu știau ce e ăla ruj alb, însă rujul mat alb era la mare căutare în Occident, pentru că făcea partea din lookul ”Mod”. Prin contrast, rujurile negre sunt acum mai des întâlnite, dar până recent, erau asociate în general culturilor goth și punk.


Conform unui studiu efectuat de Universitatea din Manchester, bărbații sunt mai atenți la femeile care poartă ruj, chiar dacă ei se plâng tot timpul că rămân cu semne după un sărut. 😘Conform studiului respectiv, bărbații au menținut cel mai mult contactul vizual cu femeile care purtau ruj roșu. Pe locul doi s-a clasat rujul roz. Și că tot veni vorba de studii, un altul a semnalat faptul că o femeie care poartă zilnic ruj, înghite accidental pe parcursul vieții până la 2 kg de ruj! Eu cu siguranță îl mănânc fără să vreau, de aceea nici nu suport rujurile care au o aromă sau un gust neplăcut.
De asemenea, un studiu din 2012 a arătat faptul că acele chelnerițe care poartă ruj primesc bacșișuri mai mari decât chelnerițele care nu poartă ruj.
Anual, se vând între 800 și 900 de milioane de rujuri, dintre care 300 de milioane se vând numai în Europa.
În vremurile noastre cel mai vândut produs din toată categoria de produse pentru buze este balsamul de buze incolor, Logic, toată lumea are nevoie de el, de la femei, la bărbați și chiar și la copii. 


Unul dintre cele mai scumpe rujuri din lume este creat tot de compania Guerlain și se numește KissKiss Gold. De fapt, rujul în sine costă 34$ , însă varianta în tub de aur și încrustată cu diamante costă peste 60.000$. Evident, tubul poate fi reîncărcat, la un astfel de preț!
Nu-i așa că nu v-ați fi gândit că rujul a stârnit atâtea ”pasiuni” de-a lungul istoriei sale îndelungate?

marți, 7 februarie 2017

Obsesii muzicale - februarie 2017

Niciun comentariu


E târziu, chiar spre dimineață aș putea spune, dar cum nu am somn câteodată săptămâni la rând, m-am trezit că ascult iarăși muzică la căști. Și culmea, cam aceleași melodii ce le ascult de câteva săptămâni încoace. Ia să vedem, sunt singura obsedată de piesele astea?


Sean Paul feat. Dua Lipa - No Lie



Sea Paul a intrat într-un con de umbră timp de câțiva ani ca artist solo, așa că s-a întors la ceea ce l-a consacrat: colaborările. La fel de interesant sună și această piesă, cu Dua Lipa, unul dintre cele mai puternice debuturi de anul trecut.

Luis Fonsi feat. Daddy Yankee - Despacito



Piesa asta a devenit deja unul dintre hiturile de la început de an. De Luis Fonsi am auzit, dar nu pot spune că îi cunosc muzica, în schimb de Daddy Yankee. Hey, câtă ”Gasolina” și cât ”Rompe” am dansat în tinerețile mele, mai ales după 2-3 beri...


Zayn Malik feat. Taylor Swift - I Don't Wanna Live Forever



Ca să fie lucrurile clare, nu sunt fană nici Taylor Swift, nici al filmelor Fifty Shades of Grey, dar vedeți voi, filmele astea sunt ca cele din seria Twilight. Au tot timpul măcar câteva piese bune pe soundtrack. Și asta de exemplu nu-mi iee din cap, mai ales că are un refren atât de ușor de fredonat. Cu siguranță vom mai auzi de ea anul acesta!

Cristina Bălan - Unbreakable



Singura piesă care nu este o colaborare din toate acestea și singura românească e veche de aproape un an. Nu știam de ea, pentru că n-am mai urmărit Vocea României și nu cred c-am auzit piesa asta pe radio. Dar de când rulează noul promo pentru Românii au talent pe PRO TV, am auzit piesa asta pe fundal și pe cuvânt că am crezut că e un interpret străin, până mi-a zis Shazam că e de fapt vorba despre Cristina Bălan. Piesa sună bine de tot și-mi pare rău că o mulțime de alte gunoaie - scuze, dar așa e- sunt promovate și piesele bune se pierd undeva pe YouTube.

Și acum că mi-am ascultat piesele preferate ale momentului, e timpul să mă duc totuși la culcare! Mai ”vorbim”.

sâmbătă, 4 februarie 2017

10 filme de dragoste perfecte pentru Ziua Îndrăgostiților

Niciun comentariu


Dacă tot suntem în ”luna iubirii” și peste tot e plin deja de inimioare și alte cele, poate aveți ceva planuri de Ziua Îndrăgostiților sau de Dragobete (ce vă place vouă să sărbătoriți) sau dacă nu, de ce să nu vă faceți? Da, da, în fiecare zi ar trebui să îi arăți jumătății tale că o iubești, dar să fim serioși! Suntem prea ocupați cu probleme și alergătura zilnică, așa că romantismul e adesea lăsat în planul secund. Așa că nu strică o zi în care să ne amintim că tradiționala ieșire la un film și la o pizza în oraș (sau iarăși, ce vă place vouă – tot am presia că trebuie să menționez mereu asta,  că în online toată lumea se ofensează atâât de ușor!). Pentru mine, cea mai faină surpriză e un buchet de flori, sau o cină în oraș sau faptul că soțul meu se uită cu mine la un film romantic, având în veder că lui nu îi plac deloc. Sau toate cele de mai sus, de ce nu?

Urmând această idee, am făcut o listă cu filmele mele preferate de dragoste, care ar fi numai bune pentru seară în doi. Nu am ales filme prea noi, fiindcă nu țin minte să mă fi impresionat ceva în mod deosebit în ultimii ani și am inclus și filme lasice, pentru că iubesc filmele vechi. Știți voi, când încă actorii chiar mai jucau, nu era plin de CGI-uri și scene șocante, care să atragă oamenii la film.

1. Doctor Zhivago

Omar Shariff și Julie Christie joacă un cuplu de oameni care se îndrăgostesc și se despart de mai multe ori, în timp ce lucrează amândoi pe front în timpul Primului Război Mondial. El este un doctor, ea o asistentă medicală, iar faptul că amândoi sunt martorii în prima linie la ororile războiului le afectează relația. Având destule scene destul de palpitante, dar și multe momente romantice, este un film de dragoste care te face să crezi că, până și în cele mai disperate situații, iubirea este cea care te poate ajuta să mergi mai departe.

2. Vacanță la Roma

Nu știu ce preferințe au doamnele în materie de actori masculini, dar pentru perioada anilor 40-50, Cary Grant was the shit! Cel puțin, pentru mine. Înalt, brunet, chipeș, Cary Grant mă face să mă uit cu plăcere la toate filmele în care a jucat. Dacă o mai adăugăm și pe Audrey Hepburn în combinație, plus frumoasele peisaje din Roma, avem un film de dragoste exact a întâia! Audrey joacă rolul unei prințese europene, care, sătulă de constrângerile sociale, evadează într-o mică aventură pe străzile Romei, unde îl cunoaște pe un reporter, interpretat de Cary Grant, care inițial se apropie de ea pentru a scrie un reportaj senzațional.

3. A room with a view


Atunci când tânăra Lucy, interpretată de Helena Bonham Carter (înainte să joace doar filmele gotice ale soțului Tim Burton) și tânărul libertin George, interpretat de Julian Sands se îndrăgostesc în Italia, este clar că relația lor nu are prea multe șanse. În special pentru că familiile lor nu sunt de acord cu ceastă relație, Lucy și George se pare că vor trebui să înfrunte dezaprobarea celor din jur. Având în vedere că idila se petrece în timpul perioadei victoriene, convențiile sociale sunt destul de importante. Îmi place filmul din două motive: Italia e clar că e preferată ca locație pentru multe filme romantice, ceea ce mă face să îmi doresc o vacanță acolo, iar Julian Sands e pur și simplu fermecător și nu știu cum de nu l-am văzut și în alte filme. Trebuie să fac o ”investigație”!

4. The Princess Bride


Gândit mai mult ca o comedie decât ca un film de dragoste, acest film totuși a rămas în amintirea multora. Filmul reprezintă toate clișeele întâlnite în poveștile cu prinți și prințese, însă are niște personaje foarte amuzante, iar cuplul Cary Elwes – Robin Wright este pur și simplu adorabil! Asociez filmul acesta mereu cu ”Robin Hood, bărbați în izmene”, o parodie la fel de amuzantă în care a jucat tot Cary Elwes, deoarece acesta are talentul să fie amuzant și sexy în aelași timp, ceea ce știm cu toți că este o combinație fatală.

5. Dirty Dancing


”Nobody puts Baby in a corner!” Dacă n-ați văzut până acum Dirty Dancing, unde ați fost, sub vreo stâncă?! Nu prea sunt amatoare de musicaluri sau filme cu mult dans, pentru că tind să mă plictisesc, dar coloana sonoră e foarte faină și apoi, cine nu visează la o idilă de o vară cu un instructor de dans drăguț, nu-i așa? Totuși, filmul clasic e cel care e ceea ce trebuie, continuarea mult mai recentă e foarte blah.




6. Jerry Maguire


”You had me a hello.” De ce naiba știu toate replicile astea, wtf??? Ok, filmul acesta e perfect pentru o seară în cuplu fiindcă e și foarte amuzant și are un personaj pe placul tuturor. Tom Cruise joacă rolul unui impresar sportiv care încearcă să își pornească propria afacere, având un singur client, un fotbalist care nu are toate țiglele pe casă. Singura care crede în el, este o fostă colegă și actuală secretară, interpretată de Renee Zellwegger, care este îndrăgositită de el. Jerry începe o relație cu ea, mai mult din comoditate și pentru că i se simte îndatorat, dar apoi ajunge să descopere că își dorește cu adevărat o familie cu ea și că faima și banii sunt mai puțin importanți.

7. Pretty Woman


Normal că toate femeile se îndrăgostesc de șarmantul Richard Gere care interpretează rolul unui bogătaș ce se îndrăgostește de prostituata pe care o angajează, interpretată de Julia Roberts. Cei doi au o chimie fantastică, iar scena în care cei doi merg la cumpărături în magazinele de lux care refuzaseră să o servească din cauza felului în care era îmbrăcată este foarte simpatică.






8. Love Actually


Nici acest film nu mai cred că trebuie să îl descriu, fiindcă are o distribuție de 5 stele și este construit pe premiza mai multor povești de dragoste individuale care se împletesc. Cel mai mult îmi place povestea primului ministru britanic, interpretat de Hugh Grant și a angajatei sale, însă nu pot să spun că nu mă bucur și de prezența alor actori preferați ca Alan Rickman, Liam Neeson și Andrew Lincoln. Plus povestea starului rock îmbătrânit și ușor dus cu pluta e foarte amuzantă.

9. The Notebook


Ryan Gosling într-o ecranizare după Nicholas Sparks, need I say more??? În general, mă feresc de cărțile autorului, pentru că e mult prea siropos și plin de clișee pentru gustul meu, însă aici cred că regizorul a făcut toată diferența, fiindcă ne oferă niște imagini grozave, iar scenariul filmului e mai bun decât cartea, în umila mea părere. Probabil că bărbații nu îl suportă dar hei, ghinion!


10. Jurnalul lui Biridget Jones


Iubesc primele două cărți și filmele aferente. Bridget e exact așa cum sunt toate femeile în jurul vârstei de 30 de ani, și eu acum chiar pot spune că știu asta. Ușor nesigură, întrebându-se mereu ”ce naiba fac eu cu viața mea?” și dornică să găsească în sfârșit pe cineva care să o iubească așa cum e. Renee Zellwegger și Colin Firth sunt ideali pentru rolurile lui Bridget și Mark Darcy. Să nu vă uitați la ultimul film, e o porcărie, chiar nu își avea rostul. Primele două sunt amuzante și destul de ”reale”, în sensul că nu vede două personaje care se îndrăgostesc la prima vedere și apoi aud clopoței în jur și sunete de harpă, ci se antipatizează sincer. Și chiar și după ce ajung împreună, relația lor nu este una roz, ci au mult de lucru la ea.
În timp ce adăugam poza mi-am dat seama că puloverul ce l-am primit de Crăciunul trecut seamănă cu cel purtat de Colin Firth în film. LOL! Râd isteric singură.


Cam acestea ar fi filmele mele preferate de dragoste. Sunt conștientă că nu se regăsesc cine știe ce filme obscure și sunt toate filme foarte cunoscute, dar m-am gândit că întotdeauna astfel de liste sunt utile pentru puțină inspirație.

duminică, 29 ianuarie 2017

Produse consumate decembrie + ianuarie

Niciun comentariu


Dacă la sfârșitul lui decembrie aveam doar câteva produse consumate și m-am decis să mai aștept să treacă o lună, acum s-au strâns o mulțime de recipiente goale. Și pentru că am de gând să le arunc în sfârșit la gunoi, iată ce am testa sau consumat în ultimele două lunii, pentru că sunt o mulțime de mostre pe aici.
Balsam pentru păr Dove Intensive Repair. Mi-a plăcut foarte mult, are un parfum plăcut, ca toate produsele Dove. Mi-a adus aminte de faptul că ar trebui să mai încerc produse pentru îngrijirea părului de la Dove.
Deodoant spray Nivea Fresh Flower. E ok, are un parfum plăcut și nu lasă urme albe pe haine.
Demachiant pentru ochi Byphasse cu extract de mușețe. E o marcă de produse din Spania care s-a găsit pentru o perioadă în magazinele Billa. Un flacon mare, de 200 ml știu că a avut un preț destul de mic. E delicat cu ochii, nu am simțit vreo iritație și îndepărtează bine machiajul. Trebuie insistat puțin mai mult la mascara.
Șampon Le Petit Marseillials cu extract de argilă albă și lapte de iasomie, pentru păr gras. Nu mi-a plăcut nici mirosul și nici faptul că îmi usca prea tare părul. Ceea ce e ciudat pentru părul gras.
Deodorant B.U. My Secret. Are un parfum prea dulceag. chiar dacă folosesc parfumuri mai dulci, acesta mi s-a părut exagerat de dulce, aproape înecăcios.
Săpun lichid Dove cu unt de shea și vanilie. Un miros foarte plăcut, un săpun cremos și hidratant pentru mâini, mai ales acum în perioada de iarnă.
Mostră șampon Head & Shoulders Classic Clean. Și acest șampon mi-a plăcut, mai ales senzațiade prospețime datorită mentolului din compoziție. Cred că e bun mai ales pentru cei care au mâncărimi din cauza mătreței.
Cremă pentru mâini Aroma Greenline cu cireșe. Am cumpărat-o de la un chioșc de cartier. Deși are o cantitate destul de generoasă, 75 ml, trebuie aplicată des pentru că e foarte lichidă și nu hidratează destul de bine. Parfumul e plăcut.
Cremă ”in shower ” Nivea pentru piele uscată. Am avut un tub de 50 ml ce l-am și folosit la un sigur duș. Cred că face ceea ce promite, adică hidratează, dar nu mi-a plăcut că a lăsat o ușoară peliculă la suprafața pielii, chiar și după clătire. Nu m-a convins să și cumpăr produsul respectiv.
Gel de duș Fa Magic Oil cu iasomie roz. Miroase foarte frumos, are textura asemănătoare unui gel ceva mai lichid și hidratează pielea. Am avut produsul full size în trecut și am fost mulțumită. În general, Fa au geluri de duș bune.
Gel de duș Bourjois Seduis moi!A fost o mar dezamăgire. Are un parfum puternic în flacon, dar nu se simte mai deloc în timpul utilizării. Nici nu prea hidratează și este destul de lichid, trebuie să fii atent să nu se ”piardă” printre degete.
Deodorant Nivea Men. Și l-a cumpărat soțul, dar nu i-a plăcut pentru că nu era destul e parfumat. L-am folosit eu și a fost ok, pentru că are efect antipersiprant, ceea ce mă interesa pe mine.
Deodorant cu bilă Nectar of Beauty cu vanilie. Mai nou, de când Carrefour a preluat Billa au început să apară și pe la noi prin oraș câteva produse de origine franțuzească. Am luat acest deodorant la testare pentru că a costat numai 3 lei, însă nu e de nici o treabă. Are un parfum grețos, sintetic de vanilie și nici nu protejează împotriva transpirației, ba chiar riști să miroși urât prin combinația cu miorsul grețos. Bleah!
Șampon Nivea pentru păr vopsit. Este o mostră, bineînțeles, dar mi s-a părut destul de ok, cele 3-4 utilizări cât mi-a ajuns flaconul. Nu am părul vopsit, deci nu pot spune cum și dacă protejează culoarea părului.
Sare de baie Kneipp cu lămâie și floarea soarelui. După cum am menționat și cu altă ocazie, colorează apa puțin în galben și are un puternic miros de lămâie. E mai potrivită pentru vară, având un parfum atât de fresh.
Balsam de buze Lipsmacker cu aromă de Coca-Cola. Oricât mi-ar plăcea mie cola, până la urmă am ajuns să mă plictisesc de aroma asta și nu mai am dorința să încerc balsamuri de buze cu arome ciudate. A fost ok ca hidratare.
Gel de duș Kamill cu lămâie. Are un parfum fresh, foarte plăcut, dar ar fi fost bine să aibă o textură mai densă, fiindcă probabil ar fi fost mai hidratant.
Gel de duș Dove. În ăsta aș putea să fac baie la propriu, gen să umplu o cadă numai cu gel de duș și să mă scald în ea. Lasă pielea atât de catifelată, încât nici nu mai e nevoie de loțiune de corp, decât dacă vrei. Mi-am și cumpărat un falcon family size de gel de duș Dove, atât de mult îmi place.
Gel de duș Palmolive cu miere. Gelurile de duș Palmolive sunt destul de ok, cam la fel ca cele de la Fa, însă nu prea m-am dat în vând după parfumul de miere. Trebuie să încerc unul cu aromă de ciocolată, am auzit că miroase foarte frumos.
Ulei de baie Kneipp cu flori de migdal. Are un parfum foarte plăcut, se adaugă în apa de baie și cred că e foarte fain mai ales pentru apa mai calcaroasă, care asprește în mod normal pielea.
3 mostre cremă Nivea Care Intensive Nourishment. Mi s-a părut o cremă destul de ok pentru iarnă, pentru că într-adevăr menține pielea hidratată întreaga zi. Nu știu cum s-ar comporta pe tenul gras sau mixt vara.
Mascara Avon Big & Multiplied. Mi-a plăcut că oferă volum genelor, dar trebuie să fiu atentă dacă folosesc mai mult de un strat, pentru că are tendința să se adune pe gene.
Eyeliner Teeze. L-am primit la o cutie Pick & Dazzle. Are vârf tip cariocă subțire și e bun chiar și pentru începători, fiindcă trasează linii foarte fine. Nici nu s-a uscat repede, cred că l-am folosit mai bine de un an.
2 mostre cremă Today cu Q10. Mult prea parfumată și nu destul de hidratantă, mai ales că ar trebui să fie pentru tenul matur.
Mostră Vichy Neovadiol Nuit. După doar o singură utilizare, nu am observat ceva deosebit.
Cremă Yves Rocher Serum Vegetal. Este o cremă antirid și pentru iluminare. Mi-a plăcut, dar nu am constatat efecte atât de grozave cât să dau 60 de lei pe un tub de 30 ml. Eu am cumpărat-o cu o revistă sau am primit-o cadou la o comandă, nu mai rețin,
Mostră cremă de corp Avon Nutra Effects. Nu mi s-a părut destul de hidratantă și e și destul de lipicioasă. Plus că miroase a plante și nu prea mă omor după acest miros care să persiste pe corp.
Mostră Vichy Idealia. La fel ca și în cazul cremei de noapte, nu pot să îmi fac o părere după o singură utilizare.
Mostră fond de ten Vichy Dermablend 3D Correction. Are un grad de acoperire mediu spre mare și arată destul de natural, fără să apară acel efect de mască. Singurul lucru care nu mi-a plăcut este că, deși l-am fixat cu pudră s-a luat foarte mult produs pe gulerul bluzei atunci când am purtat o bluză pe gât. 
Cam astea ar fi toate produsele consumate în aceste două luni. Au fost multe mostre, mai ales de la calendarul de advent, dar e bine că am observat ce produse îmi plac și am redescoperit produse care îmi plăceau și am uitat de ele, ca gelul de duș Dove.

vineri, 27 ianuarie 2017

Crema - minune Leac de-un veac

Niciun comentariu


Dacă mai țineți minte, v-am povestit că de Crăciun am primit cadou acastă cremă naturală. Pe lângă faptul că are o prezentare foarte drăguță, este ambalată într-un recipient din lut și are un dop de plută în loc de capac, este realizată din ingrediente 100% naturale.
Acum, nu știu dacă să cred neapărat povstea faptului că este o rețetă veche ”de un veac”, păstrată de o familie din Jiul de Munte, însă sunt foarte mulțumită de rezultatele pe care le oferă.
Ingrediente: propolis, ceară de albine, rășină de conifere, sacâz, parafină și ulei de floarea soarelui presat la rece.
Utilizări: hidratant, antiinflamator, dezinfectant, arsuri, răni, infecții ale pielii, cicatrizant, poate fi folosită după plajă, după bărbierit sau epilat, reduce senzația de mâncărime cauzată de insecte, poate fi folosită și ca balsam de buze.
Un recipient conține 50 gr și costă 56 de lei, direct pe site-ul producătorului.
Are un miros vag, specific produselor care conțin ceară de albine, culoarea galbenă și se ”topește” rapid la contactul cu pielea, astfel că este absorbită rapid.


La ce am folosit-o eu
Fiind iarnă, chiar dacă am tenul mixt și nu folosesc creme grase, am aplicat-o în jurul nasului și a gurii pentru că mi se usucă pielea de la ger și îmi apar cojițe. A folosit-o și soțul meu care, pe lângă cojițe se mai înrpșește și foarte tare la față când e ger. Nu i-a dispărut roșeața cu totul, dar s-a atenuat și nu i s-a mai uscat pielea.
El a folosit crema și după bărbierit, pentru că se irită foarte ușor, are pielea mai sensibilă.
Eu am mai folosit-o ca cicatrizant. Motanul meu e foarte supărăcios uneori și mereu îmi lasă zgârieturi pe mână, unee până la sânge. Cum aplic pielea, durerea dispare, iar până a doua zi se observă deja că rănile se cicatrizează. 
Nu funcționează în cazul acneei. De altfel, producătorul precizează că nu oferă garanții în acest sens. Am testat-o puțin pe câteva coșuri care mai apar sporadic în bărbie, dar nu are nici un efect.
Este excelentă ca balsam de buze și arată și foarte fain, de parcă aș fi folosit un gloss.
Așadar, cred că e o cremă pe care e bine să o ai în casă. Din fericire, n-am avut ocazia să o testez pe arsuri pentru că nu a fost cazul, însă hidratează excelent, calmează roșeata pielii și este un foarte bun cicatrizant.
Îmi plac când dau peste astfel de produse naturale care mai și au efecte benefice. Nu știu dacă această cremă poate fi cumpărată și de altundeva, dar pot spune că se consumă foarte greu, sunt convinsă că aceasta pe care o am mă va ține mult, așa că își merită toți banii.

miercuri, 18 ianuarie 2017

Filme cu zombies: 28 Days Later & 28 Weeks Later

Niciun comentariu

Dacă tot mai am ceva de așteptat până în februarie când apar noile episoade din sezonul 7 The Walking Dead, filmele astea mi-au prins numai bine în această perioadă ca să îmi satosfacă pofta sadică de a vedea oameni hăcuiți de zombies. Glumesc, desigur. Îmi plac filmele și serialele horror în general, cât timp nu au scene prea grafice. Că veni vorba, mi-a luat vreo două săptămâni să îmi fac curaj să văd primul episod din sezonul 7 TWD, pentru că nu prea aveam chef să îl văd pe Glenn jucând ”I spy with my little eye”, dacă știți ce vreau să spun...
Revenind la aceste două filme, ele fac parte dintr-o franciză britanică și mi-au plăcut pentru că seamănă oarecum cu TWD, în sensul că personajele sunt puse în tot felul de situații interesante, în care au ocazia să își arate adevăratul caracter, nu doar să se lupte cu zombies. Și dacă vă place genul, cred că merită o vizionare. Să le luăm pe rând.



28 Days Later...

Anul lansării: 2002
Regia: Danny Boyle
Scenariu: Alex Garland
Distribuția: Cillian Murphy, Naomie Harris

Felul în care începe acest film a ridicat multe semne de întrebare, deoarece seamănă foarte mult cu TWD, iar benzile desenate au apărut cam în aceeași perioadă, așa că este cam greu de spus cine a copiat pe cine. Niște activiști ușor fanatici eliberează cimpanzei dintr-un laborator experimental, fără să știe că aceștia sunt infectați cu un virus periculos care trensformă oamenii în, ați ghicit, zombies.
28 de zile mai târziu, Jim - Cillian Murphy, un tânăr aflat în spital în comă se trezește subit pentru a se afla în mijlocul unui adevărat coșmar. După ce încearcă să se ascundă fără succes într-o biserică invadată de zonbies, Jim este salvat de Selena și Mark, doi supraviețuitori care îl pun în temă în legătură cu cele întâmplate.
În cursa lor nebună pentru supraviețuire, ei îi întâlnesc pe Frank și Hannah, tată și fiică. Frank îi convinge că trebuie să plece spre o unitate militară, singurul semn că mai există ceva speranță din partea autorităților fiind un semnal radio transmis de respectiva unitate.


Ce nu știu Jim și restul găștii este că unitatea militară poate fi un coșmar poate chiar mai înspăimântător decât zombies pe care îi întâlnesc la tot pasul.
Filmul are câteva situații imprevizibile care te fac să stai în suspans și niște personaje foarte simpatice, ca de exemplu, Frank, Selena sau mai ales, eroul principal, Jim. Jim este la început un underdog, băiatul căruia nu îi dai nici o șansă de supraviețuire. Nu e tocmai cel mai bun în luptă, cel mai rapid sau cel mai bun strateg, însă situația disperată în care se află îl fac să devină o adevărată mașină de război în ultima parte a filmului, pentru a le proteja pe Selena și Hannah, practic două străine, dar pentru care nu ezită să își riște viața. Mi-a plăcut foarte mult Cillian Murphy în acest rol, chiar dacă știam deja că e un tip destul de versatil și personal cred că nu auzim de el destul de des.



28 Weeks Later 

Anul lansării: 2007
Regia: Juan Carlos Fresnadillo 
Scenariu: Rowan Joffe, Juan Carlos Fresnadillo, Enrique Lopez Lavigne, Jesus Olmo
Distribuția: Robert Carlyle, Rose Byrne, Jeremy Renner, Catherine McCormack, Idris Elba

Pentru că filmul nu mai are același regizor și nici același scenarist, acest lucru se vede. Din punctul meu de vedere, acest al doilea film e mai slab decât primul. Păstrează linia primului în mare, dar cu toate acestea mi s-a părut mult mai previzibil și mai predispus la clișeele tipice filmelor horror.
Din ceea ce se poate înțelege, acțiunea continuă firul narativ al primului film, însă acum a trecut mai mult timp de la izbucnirea virusului, mai exact câteva luni. Așa cum intuiau supraviețuitorii din primul film, Marea Britanie a fost singura țară afectată și a fost izolată de restul lumii în carantină. Armata SUA intervine și reușește să securizeze o mică zonă din perimetrul Londrei pentru ca supraviețuitorii să încerce să o ia de la început.
Înainte de aceste evenimente însă, povestea îi urmărește pe Alice - Catherine McCormack și Don - Robert Carlyle, un cuplu care se ascunde împreună cu alți supraviețuitori într-o casă. Atunci când sunt atacați de zonbies, Don o lasă pe soția lui în urmă pentru a-și scăpa pielea, iar odată ajuns la zona securizată le spune tuturor că ea a murit. 


Acest lucru li-l spune și copiilor săi, care, ca printr-o minune, nu se aflaseră în țară când a izbucnit virusul. Dar, ca minciună și aceasta are picioare scurte. Copii o găsesc pe mama lor aproape nebună atunci când își vizitează fosta casă și o iau cu ei la zona de siguranță. 
O doctoriță observă în timpul consultației că Alice este de fapt mușcată, ceea ce înseamnă că este infectată, dar organismul ei este imun la virus. Ea nu apucă să facă mai multe teste, pentru că Alice, pentru a se răzbuna, îl infectează pe Don, iar virusul începe să se răspândească din nou cu repreziciune în zona de siguranță. Doctorița Scarlett - Rose Byrne îi salvează pe copii, deoarece este convinsă că sunt șanse mari ca băiatul să fie imun la virus, ca și mama lui, el fiind cheia pentru găsirea unui remediu. Pentru că zona de siguranță a fost infectată, armata începe să bombardeze locul, indiferent dacă mai sunt supraviețuitori sau nu. Unul dintre soldați, Doyle - Jeremy Renner o ajută pe Scarlett și pe alți câțiva supraviețuitori să fugă.


Spre deosebire de primul film, acum nu pot spune că am mai  avut personaje de care să mă atașez și chiar nu mi-ar fi păsat cine trăiește și cine nu. Sigur, Doyle este de data aceasta eroul filmului, dar parcă nu are un impact atât de mare ca Jim interpretata de Cillian Murphy. Nu știu dacă e de vină scenariul, fiindcă nici măcar nu apucăm să aflăm prea multe lucruri despre Doyle sau interpretarea lui Jeremy Renner, dar nu i-am ținut pumnii așa cum am făcut cu Jim.


Se vorbea la un moment dat de încă un film, ca să fie trilogia completă, însă având în vedere că au trecut 10 ani de la al doilea film cred că o continuare iese totuși din discuție. Asta probabil fiindcă 28 Weeks Later nu a mai avut succesul primului film și au apărut și o mulțime de alte filme și seriale cu zombies, astfel încât ar fi fost dificil să mai vină cu ceva nou.

vineri, 13 ianuarie 2017

Serial de urmărit: The Young Pope

Niciun comentariu


Anul lansării: 2016
Distribuția: Jude Law, Diane Keaton, Scott Shepherd

Câteodată, posturile de televiziune ne mai fac câte o surpriză plăcută și ne oferă câte un serial la care pur și simplu nu poți să nu te uiți. HBO este deja ”veteran” atunci când vine vorba despre concepte neobișnuite, care ne atrag ca un magnet. De la Sex And The City și The Sopranos, până la Game Of Thrones și Westworld, sunt destule serialele care nu cred că exagerez când spun că au scris câte o filă în istoria televiziunii. 
Un astfel de serial este și The Young Pope. Poate că nu a rupt recordurile de audiențe, dar a stârnit deja destul de multă vâlvă cât să fie programat deja un sezon doi. Sezonul 1 are doar 10 episoade, din care am urmărit deocamdată două, fiindcă l-am ratat la prima difuzare, dar am sentimentul că nu măva dezamăgi. Produs în colaboare cu Sky Italia, Canal + și alte câteva case de producție, The Young Pope, are clar un feeling ”european” în sensul cel mai bun al cuvântului și asta nu numai fiindcă a fost filmat în Italia. Regizorului italian Paolo Sorrentino i s-a dat practic mână liberă și a ieșit un serial despre care pur și simplu spui ”the f... did I just watch?”. 


Nici nu știu cum să îl explic, de fapt. Serialul urmărește povestea primului papă fictiv de origine nord-americană, Lenny Belardo, care este totodată și cel mai tânăr papă din istorie. Se pare că ajunge să fie papă sub numele de Pius XIII dintr-o simplă conjuctură favorabilă, deoarece clerul de la Vatican își dorea pe cineva ”maleabil”, care putea fi practic o marionetă în mâinile lor. Acest lucru strică relația lui Lenny cu mentorul său, cardinalul Spencer, care își dorea această funcție pentru el. 
În schimb, noul papă este orice altceva decât o marionetă. Tânărul orfan o aduce pe sora Mary - Diane Keaton, ca să îi fie practic mâna lui dreaptă. Ea este cea care l-a crescut la orfelinat și singura în care are încredere. Atâtă încredere câtă poate avea. 


Noul papă, genial interpretat de carismaticul Jude Law, nu este un personaj care poate fi citit. Momentele sale care te fac să crezi că e un tip grozav, alternează cu acelea în care îți spui că e un mare nenorocit. Care o fi adevărul? Este clar că Lenny nu are de gând să se lase controlat de cler și începe rapid să își impună propriile idei moderne asupra modului în care se petrec lucrurile la Vatican. Nu vrea să se facă nimic fără știrea lui, nu e prietenos cu personalul care îl servește, fumează aproape tot timpul - deh, se pare că în filmele europene încă e la modă să fumezi deși nici la noi nu prea se mai poate acest lucru - și are propriile sale idei revoluționare de marleting, exasperându-i pe cei din jur, în special pe cardinalul Voiello, care cel mai probabil spera să fie el adevăratul ”șef” din spatele papei.


Cu mult umor, ironie și momente de-a dreptul inexplicabile, ca acela în care un biet cangur trimis cadou din Australia pare să fie vrăjit de noul papă, acest serial promite să nu fie deloc previzibil, ceea ce îmi place la nebunie. Iar personajul principal este o adevărată enigmă. Pe de o parte, susține cu strășnicie anumite principii religioase, de exemplu îl înlocuiește pe un preot din funcție din cauza orientării sale sexuale, insistă să li se răspundă tuturor copiilor care îi scriu papei și are grijă să o instaleze cât mai comod pe sora Mary, care îi este ca o adevărată mamă. Pe de altă parte, îi mărturisește preotului din confesional - pe care de altfel și-l face propriul spion - că nu crede în Dumnezeu, deși susține apoi că este doar o glumă și își schimbă atitudinea față de sora Mary atunci când aude că există zvonuri că ea ar fi cea care i-ar spune lui ce să facă.
Nici celelalte personaje nu sunt mai prejos. Deși Diane Keaton nu se numără printre preferatele mele, fiindcă sunt sătulă de rolurile ei de Woody Allen la feminin, adică femeia ușor nevotică, dar simpatică, în acest serial arată o altă latură a sa. În plus, ați mai vazut o călugăriță care să doarmă într-un tricou cu ”I'm a virgin but this is an old shirt?” Nici eu.


Nu în ultimul rând, principalul rival al lui Lenny, cardinalul Voiello e și el un personaj foarte interesant. La prima vedere, ai zice că e un lingușitor interesat doar de funcții și putere, dar are și o latură sensibilă, pe care o ascunde de ochii lumii.
Așadar, dacă nu știți la ce seriale să vă mai uitați, primul sezon din The Young Pope este perfect pentru weekend,