Aventuri in Țara Minunilor

Pentru că viaţa lipsită de fantezie nu merită trăită

luni, 14 martie 2016

Nostalgia anilor '90: filme și seriale care se întorc pe ecrane

Niciun comentariu


Ah, da, anii '90! Acum, a venit rândul generației noastre să oftăm după muzica, filmele și serialele din această decadă, pentru că generația care a a crescut cu Hannah Montana, Justin Bieber și One Direction se uită la noi ca la niște dinozauri, tot așa cum ne uitam noi la generația optezicstă.
Dar noi nu renunțăm atât de ușor la această decadă atât de colorată și plină de experimente. Anii '90 este clar că încă continuă să inspire, iar această tendință se poate observa de câțiva ani încoace. e drept, unele încercări n-au avut succesul scontat, cum a fost și cazul rebootului Beverly Hills 90210. De aceea, am compilat pentru voi câteva filme și seriale din această frumuoasă decadă care s-au întors deja pe ecrane sau care se află în pregătire.

Fetele Gilmore - Gilmore Girls


Personal, n-am fost niciodată un fan, ba mai mult chiar o detestam pe Rory Gilmore pentru că aveam impresia că se credea mai ”tare” decât era e fapt, însă știu că acest serial are foarte mulți fani. Și cum în SUA Netflix investește tot mai mult în producțiile propii, Gilmore Girls se va întoarce sub forma unor episoade speciale a câte 90 de minute, care să corespundă fiecărui anotimp al anului. Aproape toată distribuția s-a reunit, cu excepția lui Melissa McCarthy. La cârma noului proiect se află creatoarea originală, Amy Sherman - Palladino, care părăsise serialul în ultimul său sezon, din cauza neînțelegerilor cu rețeaua de televiziune.

Star Trek


Dragi ”trekkies”, vă era or de serialul vostru preferat? Îmi amintesc că îl urmăream cu religiozitate duminica după-masa pe TVR1, când încă nu aveam și alte posturi de televiziune cu o ofertă mai bună. Nu țin minte mare lucru decât pe căpitanul Picard și pe Data care era de fapt un robot, parcă. Bine, eu am prins varianta Next Generation. Sau era Enterprise? Mereu încurc seriile astea. Oricum, pentru anul 2017, se plănuiește un remake al seriei originale, cea din anii '60. Nu prea știu cea înseamnă asta, dar...bănuiesc că ceva fani or fi.

Fuller House


Unul dintre cele mai populare sitcomuri ale anilor '90, Full House s-a întors tot la Netflix, urmărind de data aceasta aventurile simpaticei DJ Tanner și ale copiilor săi, însă majoritatea celor din distribuția ”adulților” vor apărea și ei frecvent în serial.

Cruel Intentions


Aici am o părere subiectivă pentru că iubesc filmul din 1999, cu toate personajele sale. De data aceasta, ni se pregătește un reboot, sub forma unui serial. Se pare că frumoasa Annette a rămas însărcinată cu Sebastian în filmul original, iar serialul va urmări aventurile copilului, Bash Casey. Sarah Michelle Gellar a confirmat că va apărea și ea în acest serial, în rolul lui Kathryn. De-abia aștept.










Dosarele X


Cu Dosarele X au mai fost ceva tentative, sub forma unor lungmetraje, însă fanii n-au fost la fel de încântați așa cum au fost de serial, însă acum ar trebui să fie toată lumea mulțumită, pentru că Mulder și Scully s-au întors din nou la Netflix. Se pare că Netflix a mizat foarte mult pe fanii unor seriale vechi pentru proiectele sale noi.

Twin Peaks


Altă premieră mult așteptată este continuarea serialului - cult Twin Peaks. David Linch s-a lăsat foarte mult timp rugat și a tot amânat data premierei, însă deocamdată este confirmat faptul că în 2017, noi episoade vor fi difuazate pe Showtime. Majoritatea celor din distribuția originală vor putea fi văzuți și în acest serial. Poate așa aflăm și noi odată ce s-a întâmplat cu agentul Cooper.
Deocamdată acestea sunt noutățile, eu aștept cu nerăbdare Cruel Intentions și Twin Peaks, sper că nu voi fi dezamăgită.
Vouă ce film sau serial din anii '90 v-ar plăcea să se întoarcă pe micile ecrane?

joi, 10 martie 2016

Recenzie carte: Cocoșatul de Paul Feval

Niciun comentariu


Anul apariției: 1964
Editura: Tineretului
Titlu original: Le Bossu
Preț: 4 lei, de la anticariatul TargulCartii.ro
Număr pagini: 2 volume, 318+324 

Cocoșatul este un roman pe care l-am citit cu multă plăcere în timpul liceului, când pur și simplu devoram cărțile cu capă și spadă. Atunci, am împrumutat-o de la cineva, iar acum, când am făcut o comandă de cărți și am dat peste ea, n-am putut rezista să nu o cumpăr, mai ales pentru că personajul principal, Henri Lagardere se numără printre preferații mei.
Nu m citit și alte cărți ale lui Feval, cred că aceasta este cea mai cunoscută și se poate observa cu ușurință puternica influență a lui Alexandre Dumas, ”tatăl” romanelor cu capă și spadă.
Acțiunea se petrece la sfârșitul secolului XVII - începutul secolului XVIII în Franța și reflectă parția anumite fapte reale, precum și prezența unor personaje istorice care au existat cu adevăarat. Cert este că acum mi s-a trezit interesul pentru zbuciumata istorie a Franței, în special pentru intrigile de la curte, care sunt atât de palpitante.
La vremea respectivă, în Franța existau trei nobili pe care îi lega o strănsă prietenie, conform romanului, nu și în realitate. Aceștia erau cunoscuți drept ”cei trei Filipi” și erau o versiune modernă a celebrului triumvirat roman. Ca și în cazul triumviratului din antichitate, unul dintre ei nu era mânat de sentimente de prietenie, ci plănui uciderea unuia dintre ei. Filip de Gonzague râvnea la averea lui Aurore Caylus, fiica unui bogat marchiz. În calea planului său stătea chiar unul dintre prietenii săi, Filip de Nevers, care era căsătorit în secret cu Aurore și avea chiar și o fetiță cu ea.
Gonzague angajează o ceată de spadasini temuți și fărăr scrupule, pentru a-l ucide pe Nevers și pe fiica sa, pentru ca el să se însoare cu Aurore și să pună mâna pe averea ei, dar și pe a lui Nevers, pe care femeia ar fi moștenit-o în calitate de văduvă. Printre spadasini se află și un ciudat cuplu, format din Passepoil și Cocardasse, doi maeștri ai scrimei care se ocupau mai mult cu tot felul de furtișaguri. 
De la aceștia doi află Henri Lagardere, socotit cel mai bun spadasin din Franța despre planul lui Gonzague și se decide să îl dejoace, mai mult din orgoliu, pentru că trebuie să se dueleze întâi cu Nevers, de la care a învățat o lovitură mortală ce era specifică acestuia din urmă. În toiul ambuscadei, Henri se trezește cu un ”pachet” neobișnuit înmânat de soția lui Nevers, fiica lor. Henri nu poate concepe ca micuța să fie ucisă și se decide să îl ajute pe Nevers. Din păcate, Nevers este omorât mișelește printr-o lovitură din spate, chiar de către Gonzague, aflat la adăpostul unei măști. Înainte ca Nevers să moară, Henri îi promite că va avea grijă de fetiță și că îi va răzbuna moartea. De altfel, replica ”Dacă nu vii tu la Lagardere, vine Lagardere la tine!” este celebră.
Timpul trece, iar peste 18 ani, Gonzague este un om foarte bogat, în urma speculei cu acțiuni puse pe piață recent în Franța. El este și soțul văduvei lui Nevers, însă soția sa nu a renunțat la ideea că într-o bună zi își va găsi fiica. Averea lui Nevers nu îi este încă accesibilă lui Gonzague pentru că există o moștenitoare, așa că el plănuiește să aducă o impostoare pe care să o prezinte drept Aurore de Nevers.
Între timp, Henri și micuța Aurore s-au ascuns în Spania. Celebrul spadasin nu s-a dat în lături de la muncile grele pentru a câștiga banii necesari ca el și fata să își ducă traiul, s-a străduit să îi ofere o educație și i-a ținut loc și de tată și de mamă. Nu de puține ori, și-a riscat viața pentru a o proteja de oameni trimiși de Gonzague pe urmele lor și a ucis majoritatea asasinilor implicați în capcana întinsă lui Nevers. 


Însă acum că Aurore este o domnișoară în toată regula, la fel de frumoasă ca și mama ei, Henri nu o mai poate privi ca pe o fiică și se străduiește să păstreze distanța între ei. Aurore, pe de altă parte, știe că Henri nu este tatăl ei și este și ea, îndrăgostită de el.
Henri are un plan bine pus la punct ca să se răzbune și să o înapoieze pe Aurore mamei sale, plan care implică și un misterios cocoșat.
Romanul este exact așa cum ne-am aștepta, dat fiind genul său, cu multe intrigi, scene de luptă, umor și situații care iau o turnură neașteptată. 
Cu toate acestea, îndrăznesc să spun că personajul Henri Lagardere, care este curajos, un spadasin abil, inteligent, chipeș și cu un simț foarte dezvoltat al dreptății, poate fi comparat cu d' Artagnan. Pe lângă scenele de luptă și intrigile de la curte, nici frumoasa poveste de dragoste dintre Henri și Aurore nu este una de neglijat, așa că mărturisesc că este unul dintre motivele pentru care acest roman mi-a plăcut atât de mult. Până la urmă, am și eu preferințe feminine, ce să fac? :)
Fiind un roman clasic, ce are câte puțin din toate, cred că poate fi o lectură foarte plăcută pentru oricine, dacă vă place stilul sau sunteți familiarizați cu operele lui Dumas.

miercuri, 9 martie 2016

Carte vs. film: Emma de Jane Austen

Niciun comentariu


Anul apariției: 2011
Editura: Adevărul Holding
Colecția: Colecția Jane Austen
Preț: 10 lei la achiziție
Număr pagini: 512


Încheiem astăzi și recenziile pentru cărțile din seria Jane Austen cu ultimul roman, Emma. Spre deosebire de restul cărților, eroina noastră este o tânără care, la prima vedere nu are atât de multe calități precum celelalte personaje feminine create de Jane Austen. Emma este o tânără care provine dintr-o familie bună, fiind mezina domnului Woodhouse, un gentleman cu avere. Deși a beneficiat de cea mai bună educație, Emma se plictisește foarte repede de orice lucru, așa că nu și-a dezvoltat niciodată aptitudini precum cântatul la pian sau desenul, deși ar avea anumite înclinări. Este o fată superficială, care ține la rangul său, iar vanitatea sa este satisfăcută numai atunci când cei din jur o admiră și o complimentează mereu.
Totuși, este ceva ce îi menține interesul treaz domnișoarei Emma, și anume aranjarea căsătoriilor pentru prietenii săi. Ea însăși fiind dispusă să nu se mărite niciodată pentru că nu crede că ar putea găsi pe cineva demn de ea și pentru că nu vrea să își lase tatăl singur, este totuși încântată atunci când găsește partide bune pentru prietenii săi.
Impulsionată de căsătoria celei mai bune prietene ale sale și totodată foste guvernante cu un domn aflat la adoua căsnicie, ea decide să devină protectorea domnișoarei Smith, o fată crescută la un pension de domnișoare cu origine incertă. Emma este convinsă că fata are origini nobile și de aceea vrea să îi găsească un soț pe măsură, așa că îl alege pe domnul Elton, parohul din zonă.
Deși este foarte convinsă că intre cei doi tineri se înfiripă ceva, iar Emma apelează la tot felul de trucuri pentru a înlesni această apropiere, ea descoperă că, de fapt, domnul Elton vrea să o ceară pe ea în căsătorie. Jignită în propriul orgoliu că el s-a gândit la așa ceva și îndurerată pentru noua sa prietenă, Emma decide să nu se mai amestece niciodată în treburile altora, după cum bine îi spune cumnatul său, domnul Knightley, care este și un foarte bun prieten al familiei.
Cu toate acestea, atunci când Frank Churchill, fiul din prima căsnicie a domnului Winston, căsătorit acum cu fosta sa guvernantă, vine în vizită, Emma nu se poate abține să nu urzească un nou plan pentru domnișoara Smith. Deși Frank este mai degrabă atent la Emma și pare chiar să curteze insistent, Emma este convinsă că îi poate abate interesul spre domnișoara Smith.
Toate aceste încurcături romantice și flirturi constituie rețeta perfectă pentru o comedie romantică în epoca georgiană, așa că nu este de mirare că romanul de față a inspirat diferite comedii moderne, cum este de exemplu filmul Clueless.
Dacă la început, Emma este un personaj ușor nesuferit, până la final nu se poate să nu o îndrăgești, pentru că ajunge să își dea seama de greșelile ei, să nu mai facă diferențe de clasă socială și să fie în general o persoană mai modestă. Eroul principal, domnul Knightley nu este conturat atât de clar precum alte personaje masculine din lucrările lui Austen, însă relația dintre el și Emma este una foarte caldă și care pune accentul pe faptul că prietenia stă la baza oricărui tip de relație romantică.

Ecranizare recomandată


Există câteva ecranizări ale acestui roman, însă cea mai cunoscută și mai reușită rămâne versiunea din 1996, cu Gwyneth Paltrow, Jeremy Northam, Greta Scacchi și Toni Collette. Gwyneth Paltrow este exact așa cum mi-aș fi imaginat și eu că este personajul Emma, ușor răutăcioasă, ușor frivolă, însă până la urmă o fată bună la suflet.

sâmbătă, 5 martie 2016

Carte vs. film: Persuasiune/Mănăstirea Northanger de Jane Austen

Niciun comentariu


Anul apariției: 2011
Editura: Adevărul Holding
Colecția: Colecția Jane Austen
Titlu original: Persuasion/Northanger Abbey
Preț: 10 lei la achiziție
Număr pagini: 496


În sfârșit reușesc să fiu și eu la zi cu lecturile mele, iar astăzi vă voi vorbi despre cea de-a patra carte Jane Austen din colecția mea, care însumează 2 romane? nuvele?, nici nu știu exact cum le-aș putea numi. Aceste două povestiri sunt adesea publicate împreună, deoarece sunt mai scurte, fiind compilate astfel. Ambele fac parte din eposi diferite, prima fiind ultimul roman scris de Austen, iar cea de-a doua fiind o lucrare scrisă în perioada dinainte de a cunoaște succesul cu celelalte romane ale sale, iar diferența de stil se poate observa cu ușurință.
Pentru mine, personal, aceste două povestiri nu s-ar putea afla într-o antiteză mai puternică. Dacă prima mi s-a părut cea mai plictisitoare și mai nereușită, cea de-a doua este preferata mea, chiar în detrimentul mult mai cunoscutului roman Mândrie și prejudecată.
Dar să le luăm pe rând.

Persuasiune

Eroina principală a acestui roman este Anne Elliot, cea de-a doua dintre fiicele unui baronet înglodat în datorii. În cadrul familiei, ea este privită mereu ca o persoană în plus, care nu are calități deosebite, pentru că nu este nici prea frumoasă și nici nu are vreun talent aparte. Sora ei mai mare, Elizabeth este copia fidelă a tatălui său, fiind o persoană superficială, vanitoasă și înfumurată, acesta fiind și motivul pentru care nu este căsătorită, ci ocupă doar titlul de stăpână a conacului Kellynch Hall. sora mai mică, Mary, a moștenit pasiunea pentru titluri și pentru rangul social, însă a reușit să își întemeieze o familie. 
La frageda vărstă de 19 ani, Anne se îndrăgostește de un ofițer din marină, Wentworth, care este inteligent, chipeș și decis să facă o carieră frumoasă. Însă atât familia ei, cât și lady Jane Russell, o prietenă de familie care îi este practic ca o mamă se opun acestei căsnicii, așa că Anne renunță la logodnă.
După 8 ani, domnul Elliot este nevoit să își închirieze conacul din cauza datoriilor și se mută împreună cu fiica mai mare în Bath. Înainte să îi urmeze acolo, Anne se decide să petreacă puțin timp cu sora sa Mary și cu familia ei, dar și să îi cunoască puțin mai bine pe noii chiriași. Întâmplarea face ca fratele doamnei Croft, care a închiriat conacul cu soțul ei să fie chiar Wentworth, ajuns acum căpitan în marină și un om foarte bogat.
Astfel, Anne se trezește față în față cu singurul bărbat pe care l-a iubit vreodată, însă el, rănit de decizia ei de a rupe logodna o tratează doar cu politețe și chiar începe să le facă curte cumnatelor lui Mary, ca să își caute o soție.
Ca personaje, nu mi-a plăcut nimeni în mod deosebit. Anne este o ființă slabă, care pune preț pe părerile altor și care se pune întotdeauna pe ultimul loc, iar Wentworth nu are nimic din farmecul eroilor masculini cu care ne-a obișnuit Austen. tot timpul mă întrebam ce vede Anne la Wentworth și reciproc, pentru că nici unul nici altul nu se remarcă prin ceva deosebit.
De asemenea, am resimțit lipsa umorului fin prezent în celelalte cărți. Aici nu avem un domn Palmer ca în Rațiune și simțire, nici o lady Bertam ca în Parcul Mansfield, și nici o dinamică a relațiilor de familie atât de interesantă precum în Mândrie și prejudecată.
Prin urmare, de abia am așteptat să termin de citit Persuasiune și singurul lucru care mi-a plăcut cu adevărat a fost scrisoarea scrisă de Wentworth lui Anne către finalul cărții.

Ecranizare recomandată


Există două filme făcute pentru televiziune care sunt mai cunoscute, o versiune din 1995, care pe mine nu m-a atras absolut deloc pentru că personajele nu erau deloc așa cum mi le imaginam eu și un film din 2007, cu Sally Hawkins și Rupert Penry - Jones. Acesta din urmă este o variantă mai reușită, cred eu, deși, evident, există câteva mici schimbări față de romanul original.











Mănăstirea Northanger

Și iată-ne ajunși la romanul meu preferat. Poate sunt eu mai limitată și mă atrage stilul mai necizelat al lui Austen în această carte, sau pur și simplu mă atrag personajele foarte mult, însă este o cartea care mi-a plăcut cel mai mult dintre cele 5.
Spre deosebire de celelalte romane, care tratează subiecte mai serioase precum diferențe între clasele sociale, regulile stricte ale căsătoriilor în perioada începutului de scol XIX sau echilibrul dintre convențiile sociale și sentimente, Mănăstirea Northanger este un roman care satirizează apetitul britanicilor la vremea respectivă pentru romanele de inspirație gotică.
La început, eroina cărții, Catherine pare de-a dreptul o antieroină. Provine dintr-o familie modestă, cu mulți copii, nu îi place să învețe sau să lucreze și își petrece tot timpul citind romane ”de groază”. Adică nu face nimic folositor, așa cum e de așteptat pentru tinerele domnișoare ale epocii, ci visează să i se întâmple și ei ceva deosebit, întocmai ca eroinelor din romanele citite de ea.
Acest prilej pare atunci când familia, Allen, vecinii lor o invită să petreacă ceva timp cu ei în Bath. La un bal de acolo, Catherine îl cunoasște pe Henry Tilney, de care este fermecată încă din primul moment, pentru că este primul bărbat care îi acordă ceva atenție. 
Însă relația ei cu Henry avansează foarte greu, pentru că Isabella, o prietenă pe care și-o făcuse în Bath și fratele ei, John îi acaparează tot timpul. Isabella e plină de drăgălășenie și o declară pe Catherine imediat ca fiind cea mai bună prietenă a ei, mai ales că domnișoara pune ochii pe fratele mai mare al lui Catherine, James, care vine și el în vizită în Bath. 
Datorită acestei apropieri, John încearcă și el să intre în grațiile lui Catherine, însă prin firea lui deloc plăcută, nu face decât să o îndepărteze și mai mult de el, deoarece fata are ochi doar pentru Henry. În sfârșit, se ivește ocazia ca Henry și Catherine să petreacă mai mult timp împreună, deoarece tatăl lui Henry, domnul Tilney, o invită total neașteptat să vină în vizită la reședința lor, care este de fapt o fostă mănăstire.
Pentru mintea invadată de povestiri gotice ale lui Catherine nu există nimic mai palpitant decât să viziteze o veche mănăstire și să mai fie și împreună cu Henry foarte mult timp înseamnă fericirea supremă. Însă vizita la mănăstire nu decurge deloc așa cum spera eroina noastră.
Dacă la început, m-am mirat de descrierea lui Catherine, nefiind genul de fată pe care Austen să o prezinte în restul romanelor sale, am ajuns apoi să o îndrăgesc foarte mult. Catherine nu este deloc interesată de bani, de rang sau de alt tip de avere, ea se îndrăgostește de Henry pentru modul lui de a fi. Ceea ce este mai mult decât putem spune decât despre oricare din eroinele sale, doar până și Elizabeth Bennet și-a schimbat radical părerea despre Darcy abia după ce a vizitat Pemberley și s-a gândit cum ar fi să fie stăpână acolo....Catherine este, de asemenea, foarte naivă, nu înțelege toate vorbele meșteșugite cu înțelesuri ascunse și de obicei spune doar ceea ce gândește, fără a avea vreun scop secundar.
Henry Tilney este iarăși un personaj foarte simpatic. Plin de umor și ironie, Henry nu are și alte defecte precum îngâmfarea sau un caracter ursuz. dimpotrivă, chiar și atunci când Catherine comite tot felul de mici stângăcii, el nu este orgolios și se comportă la fel de cald și de atent cu ea, fără să se simtă ofensat, sau fără ca măcar să arate acest lucru.
După cum vă dați seama, ei sunt cuplul meu preferat din universul ”Austen” și îmi pare rău că nu au avut parte de o poveste mai elaborată.

Ecranizare recomandată


Nu există prea multe adaptări pentru această carte, probabil pentru că este și una destul de scurtă, însă cea din 2007 produsă de BBC, cu Felicity Jones și JJ Feild în rolurile principale.


vineri, 4 martie 2016

Carte vs. film: Mândrie și prejudecată de Jane Austen

Niciun comentariu


Anul apariției: 2011
Editura: Adevărul Holding
Titlu original: Pride and prejudice
Colecția: Colecția Jane Austen
Preț: 10 lei la achiziție, se găsește în diferite variante în anticariate
Număr pagini: 432


Fără îndoială, este cel mai cunoscut roman al lui Jane Austen și a fost de atâtea ori reinterpretat, a inspirat atât de multe alte lucări literare, filme pentru marele sau micul ecran, încât își merită cu prisosință meritul de a se situa printre cele mai populare opere literare ale secolului XIX, cel puțin. 
Știți toate comediile romantice în care un El și o Ea atât de diametral opuși simt până la urmă o atracție puternică și se îndrăgostesc? Ei bine, această temă devenită între timp un adevărat clișeu își are originea în romanul lui Jane Austen.
Familia Bennet nu este nu este o familie prea înstărită și mai are pe deasupra și 5 fete care trebuie să se mărite. Domnul Bennet, plictisit de viața de familie, este mai mult o figură absentă, pe când doamna Bennet este mai slabă de înger și nu este înzestrată cu prea multe calități, așa că de multe ori ea le face pe fiicele sale mai mari, Jane și Elizabeth să se simtă jenate de familia din care fac parte.
Dintre toate fetele, acestea două sunt singurele care au și alte preocupări decât distracțiile și flirturile și sunt fetele pentru care tatăl are speranțe realiste că vor reuși să facă partide bune de măritiș.
În apropiere de locuința lor, un tânăr dintr-o familie înstărită pe nume Charles Bingley închriază o casă și intră în curând în relații cu familia Bennet, obiectul atenției sale fiind în mod special Jane, cea mai frumoasă dintre surori. Familia Bennet încurajează această relație, mai ales că Jane nu este deloc insensibilă la atențiile tânărului. Însă domnul Darcy, cel mai bun prieten al lui Bingley, care este încă și mai bogat, dar deosebit de îngâmfat nu pare să vadă cu ochi buni relația prietenului său cu Jane, datorită originilor sale modeste. Acest lucru o enervează la culme pe Elizabeth, care nu acceptă ca ceva să stea în calea fericirii surorii ei.
Cam în aceeași perioadă, un detașament de ofițeri își stabilește sediul în zonă, iar Elizabeth se împrietenește cu domnul Wickham, unul dintre ofițeri, care îl cunoaște pe Darcy și îi povestește că, din cauza unei nedreptăți din partea acestuia a pierdut un post într-o parohie și a fost nevoit să se înroleze în armată pentru a-și câștiga existența. Acest lucru nu face decât să întărească părerea proastă pe care o are Elizabeth despre Darcy, deși, în mod paradoxal, bărbatul are un comportament chiar foarte plăcut față de ea.
După o serie de evenimente sociale, Bingley și surorile lui pleacă pe neașteptate la Londra, iar Jane nu mai primește nici o veste de la el. Elizabeth este convinsă că influența lui Darcy asupra prietenului său l-a determinat pe acesta să îi abandoneze sora, tocmai câtnd toată lumea aștepta o logodnă, așa că domnul Darcy devine cu adevărat persona non grata pentru tânăra femeie.
Bineînțeles, lucrurile nu vor rămâne așa, iar o călătorie pe care Elizabeth o face împreună cu unchiul și mătușa sa la domeniul Pemberley, care îi aparține lui Darcy îi va deschide ochii și își va da seama că prejudecățile sale legate de domnul Darcy sunt de fapt nefondate, cel puțin în parte.
În privința personajelor, pot să spun că este lesne de înțeles de ce Darcy a devenit prototipul eroului plin de calități în toate poveștile de dragoste. Este chipeș, bogat, inteligent și are un suflet mare sub fațada sa arogantă. În plus, tentația de a descoperi latura sa caldă reprezintă o provocare pentru orice femeie. Elizabeth, la rândul său, este inteligentă, amuzantă și nu este atât de preocupată de rigorile sociale, până la un punct. Defectul ei, cel puțin pentru cititorul modern, este că se simte rușinată de familia sa, ceva ce în ziua de azi ar fi blamat, dar în vremurile acelea, când eticheta, orginea și statutul social erau atât de importante nu este ceva neobișnuit.
Dintre toate romanele lui Austen, credeam că acesta este preferatul meu, însă a picat pe locul 2 după cum voi detalia într-o postare următoare.

Ecranizare recomandată


Deși toată lumea suspină după domnul Darcy al lui Collin Firth din anul 1995 într-o miniserie produsă de BBC, pentru mine, filmul omonim din 2005 cu Keira Knightley și Matthew Macfayden este preferatul meu. În rolul domnului Bennet îș regăsim pe conuscutul actor Donald Sutherland. E drept, unele lucruri au fost ușor romanțate față de roman, asta datorită puritanismului caracteristic epocii în care a fost scris acesta, însă nu sunt lucruri care să pară atât de îndepărtate de contextul original. Matthw Macfayden mi se pare un domn Darcy perfect, cu expresia sa gravă și ușor abătută,însă nu ai cum să nu te îndrăgostești de el.









Chiar și numai pentru această scenă, a devenit unul din filmele mele preferate


P.S: Porcăria aia de carte și film cu zombie care a apărut acum mi se pare una dintre cele mai mari tâmpenii și probabil că biata Jane Austen se răsucește în mormânt dacă vede ce s-a ales de romanul său. Sau, cine știe, poate râde în hohote, pentru că îmi pare genul de persoană care s-ar distra la culme cu prostia altora.

miercuri, 2 martie 2016

Carte vs. film: Parcul Mansfield de Jane Austen

Niciun comentariu


Anul apariției: 2011
Editura: Adevărul Holding
Colecția: Jane Austen
Titlu original: Mansfield Park
Preț: 10 lei la achiziție, 17,99 lei aici
Număr pagini: 560

Continuăm cu seria de cărți Jane Austen, pentru că, fiind ceva mai voluminoase nu am avut timp de altceva, însă am un colet cu cărți pe drum așa că s-ar putea să găsim ceva interesant de prezentat pe blog pe acolo.

Dintre toate romanele lui Austen cred că acesta îmi place cel mai puțin, și asta pentru că nu a putut să rezonez deloc cu personajele principale.
În Anglia, se obișnuia ca orice conac sau casă mai de soi să poarte un nume, fiind cunoscută după acesta. Mansfield Park este numele unei reședințe impunătoare, care are, ați ghicit, un parc și care aparține înstăritei familii Bertram. Familia Bertam este compusă din domnul Bertam, un bărbat sever care ține la disciplină, lady Bertram, o femeie avută și răsfățată și cei 4 copii ai lor. Aceștia sunt așa cum te-ai aștepta să fie. Fiul cel mai mare, Thomas este viitorul moștenitor, așa că nu-l interesează decât să se distreze, fiul cel mic Edmund  vrea să se facă paroh pentru a avea un trai cât de cât liniștit, iar surorile Maria și Julia nu vor decât să se căsătorească bine și să își continue viața tihnită din prezent.
Doamna Bertram mai are două surori care nu au fost la fel de norocoase ca ea, pe doamna Norris care este văduvă și locuiește mai mult pe la ei și pe doamna Price, care s-a căsătorit cu un o „obișnuit” nu cu un nobil și care are mai mulți copii pe care de abia îi poate crește. Doamna Norris insistă pe lângă sora și cumnatul ei să ia în grijă unul din copii doamnei Price, ca un act de caritate, iar aceștia o aleg pe cea mai mare fiică a ei, pe Fanny. Curios însă, deși doamna Norris tot insistase ca ei să aibă grijă de Fanny, tot ea este prima care îi face viața micuței un chin la Mansfield Park. 
Fanny, ruptă din mijlocul familiei sale, este nevoită să trăiască în mijlocul familiei care o tratează puțin mai bine ca o servitoare. Într-adevăr, deși are haine și hrană din belșug, Fanny primește doar o cămăruță mică în acea casă mare și este mereu trimisă să îndeplinească tot felul de comisioane pentru mătușile ei. Mai ales, i se reamintește mereu cât de norocoasă trebuie să se considere că se află alături de ei.
În privința copiilor, lui Thomas îi este indiferentă, doar o mai necăjește din când în când cum ar face orice adolescent cu o fetiță, suorile Bertram o tratează ca și cum le este inferioară și trebuie să își știe bine locul și numai Edmund se atașează de ea și încearcă să o facă să se simtă cât mai bine în casa lor. El îi oferă cărți pe care să le citească, îi împărtășește din cunoștinele lui și o transformă în prietena și confidenta sa.
Timpul trece însă, iar Fanny se înrăgostește de vărul ei Edmund, probabil și pentru că este singurul care îi oferă puțină afecțiune, însă îi este clar că el nu simte la fel.
Ajunși la maturitate, relațiile dintre tinerii de la Mansfield Park sunt neschimbate. Totul devine și mai interesant după ce în împrejurimi se mută o nouă familie, iar rudele lor, frații Mary și Henry Crawford se împrietenesc cu cei din Mansfield Park. Deși Maria este logodită cu un tip insipid pe nume Rushworth, dar foarte avut, este limpede că între ea și Henry există o anumită atracție. De cealaltă parte, Edmund, cel atât de liniștit și cumpătat devine tot mai interesat de domnișoara Crawford, spre durerea lui Fanny.
Cum decurge totul, vă las pe voi să descoperiți mai departe, însă o să revin asupra primei mele idei și anume că personajele mi s-au părut mult mai anoste. Fanny este o fată inteligentă și drăguță, cel puțin așa reiese din descrierea sa, însă se lasă călcată în picioare de toți cei din jur pentru că este prea timidă și are o inimă bună. Edmund este departe de a fi un personaj de care să te îndrăgostești și să înțelegi de ce Fanny are o fixație pentru el. Este cel mai sufletist dintre toți, e adevărat, însă este destul de ”moale”, fiind ușor de dirijat de cei din familia sa. În plus, pare și puțin înfumurat pentru că se consideră ca având o anumite calități intelectuale care îi permit să fie pretențios în a-și alege preferatele dintre reprezentantele sexului frumos. 
Romanul a fost interesant din punct de vedere al prezentării relațiilor din cadrul unei familii tipice în Anglia secolului XIX, însă povestea de dragoste, dacă o putem numi așa de fapt, pentru că finalul este destul de....plictisitor, nu că Jane Austen ar fi descris vreoată o scenă de dragoste dat fiind conservatorismul vremurilor de atunci, însă este un final care te face să crezi că Edmund până la urmă a ales ce avea și el la îndemână, ca să spun așa. 

Ecranizare recomandată


Poate pentru că nu mi-a plăcut cartea, nu am nici un film preferat. Există mai multe variante, cele mai cunoscute fiind cele din 1999 și din 2007. Nu vă recomand varianta 2007 pentru că prea multe lucruri au fost schimbate față de acțiunea din roman, însă cea din 1999, cu Frances O'Connor și Johnny Lee Miller în rolurile principale este mult mai aproape de romanul original al lui Jane Austen în privința evoluției personajelor. Totuși, și această variantă are o mică exagerare, tema sclavagismului, care abia dacă este atinsă în roman este foarte dezvoltată în film. În plus, domnul Bertam din carte nu pare la fel de violent precum cel prezentat în film. În schimb, celelalte personaje sunt destul de bine redate.

joi, 25 februarie 2016

Carte vs. film: Rațiune și simțire de Jane Austen

Niciun comentariu


Anul apariției: 2010
Editura: Adevărul Holding
Colecția: Jane Austen
Titlu original: Sense and Sensibility
Preț: 10 lei atunci, acum 17,99 lei aici
Număr pagini: 416


Saptămâna trecută am început să recitesc cărțile mele din colecția Jane Austen, pentru că parcă mi-era dor de ceva clasic, așa că vă puteți aștepta la recenzii pentru toate cele 5 cărți din colecție. Cărțile care au apărut cu ziarul Adevărul sunt de foarte bună calitate, în ediție hardcover, iar designul coperților este foarte draguț, așa că arată și frumos în bibliotecă.
Jane Austen a început să scrie această carte pe la sfârștiul secolului 18, așa că sunt plăcut surprinsă de umorul și ironia pe care le regăsim în scriitura sa, lucru care presupun că era destul de rar în epoca georgiana a politețurilor excesive.
Deja după titlu, vă puteți da seama că este vorba despre o analiză a caracterului uman, a celor două părți componente spiritului oricărei persoane, adică rațiunea și simțirea. Povestea urmărește eforturile surorilor Dashwood, Elinor și Marianne de a își îndeplini obiectivele, adică să facă partide bune în căsnicie. La vremea respectivă, doamnele din înalta societate și chiar și din clasa de mijloc nu munceau, rolul lor era doar să se căsătorască și să fie soții bune.
După moartea domnului Dashwood, aproape toată averea îi este lăastă, conform legii, fiului său din prima căsnicie. Cele trei fiice ale sale și cea de-a doua soție sunt nevoite să părsească locuința lor și să se mute cu chirie într-o căsuță pusă la dispoziție de o rudă binevoitoare a doamnei Dashwood. Odată cu mutarea, Elinor îl lasă în urmă pe Edward Ferrars, bărbatul de care ea este îndrăgostită, dar cu care știe că nu are vreo șansă să se căsătorască. Edward este fiul mezin al unei familii înstărite, însă cum el nu va avea o moștenire mare, ci aceasta îi va parveni fratelui mai mare, mama lui dorește ca el să se însoare cu o femeie cu avere, ceea ce Elinor nu este. Cu toate acestea, Elinor judecă lucrurile la rece și știe că nu are ce să facă decât să își accepte soarta.
Prin contrast, sora ei mai mică, Marianne este impulsivă și pătimașă și nu acordă atât de multă atenție rigorilor impuse de societate. Se îndrăgostește rapid de un tânăr pe nume Wiloughby, pe care îl cunoaște cu totul întâmplător, fără să acorde atenție colonelului Brandon,un bărbat mai în vârstă, care este evident atras de ea. 
Mi se pare fascinant modul în care este descrisă viața în Anglia sfărșitului de secol 18 - începutul secolului 19, mai ales din perspectiva feminină. Femeile aveau foarte puține libertăți și nu puteau avea pretenția la prea multe opțiuni. Majoritatea căsătoriilor nu se realizau din dragoste, ci în urma unei perspective care constituia ceea ce s-ar putea numi o ”uniune favorabilă”.
Personajele sunt clar conturat și respectă anumite tipologii, ceea ce face acțiunile și sentimentele lor să nu fie atât de surprinzătoare. 
Concluzia romanului este că trebuie să existe un anumit echilibru între rațiune și simțire, că nu putem neglija vocea rațiunii atunci când luăm anumite decizii, la fel cum nu putem neglija nici ceea ce ne spune instinctul sau ceea ce simțim.
Îmi dau seama de ce, după sute de ani, cartea poate fi încă actuală și poate beneficia de o reinterpretare modernă a ideilor și a principiilor pe care autoarea le exprimă prin intermediul personajelor sale.


Ecranizare recomandată


Dat fiind faptul că toate cărțile lui Jane Austen beneficiază de mai multe ecranizări, multe dintre ele le-am și vizionat, voi recomanda câte un film pentru fiecare carte.
Dintre toate, cea mai bună mi se pare că rămâne adaptare din 1995, care poartă același titlu, realizată după un scenariu de Emma Thompson. Ca orice film, există câteva mici modificări, cele mai evidente fiind cele făcute personajelor Edward Ferrars și colonelului Brandon, care au mai multe calități decât în roman, probabil pentru a fi mai pe placul publicului din zilele noastre. Cu toate acestea, filmul redă destul de fidel acțiunea cărții și beneficiază de o distribuție de excepție. Emma Thompson o interpretează pe Elinor, vocea rațiunii, sora care practic ia deciziile pentru întreaga familie. Kate Winslet este Marianne, sora mai mică, care nu ține cont de etichetă și de ce i se impune, fiind deseori puțin egoistă și nepoliticoasă cu cei din jur. Regretatul  Alan Rickman este colonelul Brandon, un bărbat mai puțin atrăgător, dar care impresionează prin caracterul său puternic și prin faptul că te poți baza pe el în orice situație, iar Hugh Grant este Edward, un bărbat mânat de intenții bune, dar care se lasă influențat foarte mult de ceea ce îi dictează familia. În rolul domnului Palmer, unul dintre prietenii de familie ai surorilor Dashwood, îl descoperim pe Hugh Laurie, care oferă o interpretare delicioasă a sarcasmului și a ironiei caracteristice acestui personaj.