miercuri, 18 ianuarie 2017

Filme cu zombies: 28 Days Later & 28 Weeks Later

Niciun comentariu

Dacă tot mai am ceva de așteptat până în februarie când apar noile episoade din sezonul 7 The Walking Dead, filmele astea mi-au prins numai bine în această perioadă ca să îmi satosfacă pofta sadică de a vedea oameni hăcuiți de zombies. Glumesc, desigur. Îmi plac filmele și serialele horror în general, cât timp nu au scene prea grafice. Că veni vorba, mi-a luat vreo două săptămâni să îmi fac curaj să văd primul episod din sezonul 7 TWD, pentru că nu prea aveam chef să îl văd pe Glenn jucând ”I spy with my little eye”, dacă știți ce vreau să spun...
Revenind la aceste două filme, ele fac parte dintr-o franciză britanică și mi-au plăcut pentru că seamănă oarecum cu TWD, în sensul că personajele sunt puse în tot felul de situații interesante, în care au ocazia să își arate adevăratul caracter, nu doar să se lupte cu zombies. Și dacă vă place genul, cred că merită o vizionare. Să le luăm pe rând.



28 Days Later...

Anul lansării: 2002
Regia: Danny Boyle
Scenariu: Alex Garland
Distribuția: Cillian Murphy, Naomie Harris

Felul în care începe acest film a ridicat multe semne de întrebare, deoarece seamănă foarte mult cu TWD, iar benzile desenate au apărut cam în aceeași perioadă, așa că este cam greu de spus cine a copiat pe cine. Niște activiști ușor fanatici eliberează cimpanzei dintr-un laborator experimental, fără să știe că aceștia sunt infectați cu un virus periculos care trensformă oamenii în, ați ghicit, zombies.
28 de zile mai târziu, Jim - Cillian Murphy, un tânăr aflat în spital în comă se trezește subit pentru a se afla în mijlocul unui adevărat coșmar. După ce încearcă să se ascundă fără succes într-o biserică invadată de zonbies, Jim este salvat de Selena și Mark, doi supraviețuitori care îl pun în temă în legătură cu cele întâmplate.
În cursa lor nebună pentru supraviețuire, ei îi întâlnesc pe Frank și Hannah, tată și fiică. Frank îi convinge că trebuie să plece spre o unitate militară, singurul semn că mai există ceva speranță din partea autorităților fiind un semnal radio transmis de respectiva unitate.


Ce nu știu Jim și restul găștii este că unitatea militară poate fi un coșmar poate chiar mai înspăimântător decât zombies pe care îi întâlnesc la tot pasul.
Filmul are câteva situații imprevizibile care te fac să stai în suspans și niște personaje foarte simpatice, ca de exemplu, Frank, Selena sau mai ales, eroul principal, Jim. Jim este la început un underdog, băiatul căruia nu îi dai nici o șansă de supraviețuire. Nu e tocmai cel mai bun în luptă, cel mai rapid sau cel mai bun strateg, însă situația disperată în care se află îl fac să devină o adevărată mașină de război în ultima parte a filmului, pentru a le proteja pe Selena și Hannah, practic două străine, dar pentru care nu ezită să își riște viața. Mi-a plăcut foarte mult Cillian Murphy în acest rol, chiar dacă știam deja că e un tip destul de versatil și personal cred că nu auzim de el destul de des.



28 Weeks Later 

Anul lansării: 2007
Regia: Juan Carlos Fresnadillo 
Scenariu: Rowan Joffe, Juan Carlos Fresnadillo, Enrique Lopez Lavigne, Jesus Olmo
Distribuția: Robert Carlyle, Rose Byrne, Jeremy Renner, Catherine McCormack, Idris Elba

Pentru că filmul nu mai are același regizor și nici același scenarist, acest lucru se vede. Din punctul meu de vedere, acest al doilea film e mai slab decât primul. Păstrează linia primului în mare, dar cu toate acestea mi s-a părut mult mai previzibil și mai predispus la clișeele tipice filmelor horror.
Din ceea ce se poate înțelege, acțiunea continuă firul narativ al primului film, însă acum a trecut mai mult timp de la izbucnirea virusului, mai exact câteva luni. Așa cum intuiau supraviețuitorii din primul film, Marea Britanie a fost singura țară afectată și a fost izolată de restul lumii în carantină. Armata SUA intervine și reușește să securizeze o mică zonă din perimetrul Londrei pentru ca supraviețuitorii să încerce să o ia de la început.
Înainte de aceste evenimente însă, povestea îi urmărește pe Alice - Catherine McCormack și Don - Robert Carlyle, un cuplu care se ascunde împreună cu alți supraviețuitori într-o casă. Atunci când sunt atacați de zonbies, Don o lasă pe soția lui în urmă pentru a-și scăpa pielea, iar odată ajuns la zona securizată le spune tuturor că ea a murit. 


Acest lucru li-l spune și copiilor săi, care, ca printr-o minune, nu se aflaseră în țară când a izbucnit virusul. Dar, ca minciună și aceasta are picioare scurte. Copii o găsesc pe mama lor aproape nebună atunci când își vizitează fosta casă și o iau cu ei la zona de siguranță. 
O doctoriță observă în timpul consultației că Alice este de fapt mușcată, ceea ce înseamnă că este infectată, dar organismul ei este imun la virus. Ea nu apucă să facă mai multe teste, pentru că Alice, pentru a se răzbuna, îl infectează pe Don, iar virusul începe să se răspândească din nou cu repreziciune în zona de siguranță. Doctorița Scarlett - Rose Byrne îi salvează pe copii, deoarece este convinsă că sunt șanse mari ca băiatul să fie imun la virus, ca și mama lui, el fiind cheia pentru găsirea unui remediu. Pentru că zona de siguranță a fost infectată, armata începe să bombardeze locul, indiferent dacă mai sunt supraviețuitori sau nu. Unul dintre soldați, Doyle - Jeremy Renner o ajută pe Scarlett și pe alți câțiva supraviețuitori să fugă.


Spre deosebire de primul film, acum nu pot spune că am mai  avut personaje de care să mă atașez și chiar nu mi-ar fi păsat cine trăiește și cine nu. Sigur, Doyle este de data aceasta eroul filmului, dar parcă nu are un impact atât de mare ca Jim interpretata de Cillian Murphy. Nu știu dacă e de vină scenariul, fiindcă nici măcar nu apucăm să aflăm prea multe lucruri despre Doyle sau interpretarea lui Jeremy Renner, dar nu i-am ținut pumnii așa cum am făcut cu Jim.


Se vorbea la un moment dat de încă un film, ca să fie trilogia completă, însă având în vedere că au trecut 10 ani de la al doilea film cred că o continuare iese totuși din discuție. Asta probabil fiindcă 28 Weeks Later nu a mai avut succesul primului film și au apărut și o mulțime de alte filme și seriale cu zombies, astfel încât ar fi fost dificil să mai vină cu ceva nou.

vineri, 13 ianuarie 2017

Serial de urmărit: The Young Pope

Niciun comentariu


Anul lansării: 2016
Distribuția: Jude Law, Diane Keaton, Scott Shepherd

Câteodată, posturile de televiziune ne mai fac câte o surpriză plăcută și ne oferă câte un serial la care pur și simplu nu poți să nu te uiți. HBO este deja ”veteran” atunci când vine vorba despre concepte neobișnuite, care ne atrag ca un magnet. De la Sex And The City și The Sopranos, până la Game Of Thrones și Westworld, sunt destule serialele care nu cred că exagerez când spun că au scris câte o filă în istoria televiziunii. 
Un astfel de serial este și The Young Pope. Poate că nu a rupt recordurile de audiențe, dar a stârnit deja destul de multă vâlvă cât să fie programat deja un sezon doi. Sezonul 1 are doar 10 episoade, din care am urmărit deocamdată două, fiindcă l-am ratat la prima difuzare, dar am sentimentul că nu măva dezamăgi. Produs în colaboare cu Sky Italia, Canal + și alte câteva case de producție, The Young Pope, are clar un feeling ”european” în sensul cel mai bun al cuvântului și asta nu numai fiindcă a fost filmat în Italia. Regizorului italian Paolo Sorrentino i s-a dat practic mână liberă și a ieșit un serial despre care pur și simplu spui ”the f... did I just watch?”. 


Nici nu știu cum să îl explic, de fapt. Serialul urmărește povestea primului papă fictiv de origine nord-americană, Lenny Belardo, care este totodată și cel mai tânăr papă din istorie. Se pare că ajunge să fie papă sub numele de Pius XIII dintr-o simplă conjuctură favorabilă, deoarece clerul de la Vatican își dorea pe cineva ”maleabil”, care putea fi practic o marionetă în mâinile lor. Acest lucru strică relația lui Lenny cu mentorul său, cardinalul Spencer, care își dorea această funcție pentru el. 
În schimb, noul papă este orice altceva decât o marionetă. Tânărul orfan o aduce pe sora Mary - Diane Keaton, ca să îi fie practic mâna lui dreaptă. Ea este cea care l-a crescut la orfelinat și singura în care are încredere. Atâtă încredere câtă poate avea. 


Noul papă, genial interpretat de carismaticul Jude Law, nu este un personaj care poate fi citit. Momentele sale care te fac să crezi că e un tip grozav, alternează cu acelea în care îți spui că e un mare nenorocit. Care o fi adevărul? Este clar că Lenny nu are de gând să se lase controlat de cler și începe rapid să își impună propriile idei moderne asupra modului în care se petrec lucrurile la Vatican. Nu vrea să se facă nimic fără știrea lui, nu e prietenos cu personalul care îl servește, fumează aproape tot timpul - deh, se pare că în filmele europene încă e la modă să fumezi deși nici la noi nu prea se mai poate acest lucru - și are propriile sale idei revoluționare de marleting, exasperându-i pe cei din jur, în special pe cardinalul Voiello, care cel mai probabil spera să fie el adevăratul ”șef” din spatele papei.


Cu mult umor, ironie și momente de-a dreptul inexplicabile, ca acela în care un biet cangur trimis cadou din Australia pare să fie vrăjit de noul papă, acest serial promite să nu fie deloc previzibil, ceea ce îmi place la nebunie. Iar personajul principal este o adevărată enigmă. Pe de o parte, susține cu strășnicie anumite principii religioase, de exemplu îl înlocuiește pe un preot din funcție din cauza orientării sale sexuale, insistă să li se răspundă tuturor copiilor care îi scriu papei și are grijă să o instaleze cât mai comod pe sora Mary, care îi este ca o adevărată mamă. Pe de altă parte, îi mărturisește preotului din confesional - pe care de altfel și-l face propriul spion - că nu crede în Dumnezeu, deși susține apoi că este doar o glumă și își schimbă atitudinea față de sora Mary atunci când aude că există zvonuri că ea ar fi cea care i-ar spune lui ce să facă.
Nici celelalte personaje nu sunt mai prejos. Deși Diane Keaton nu se numără printre preferatele mele, fiindcă sunt sătulă de rolurile ei de Woody Allen la feminin, adică femeia ușor nevotică, dar simpatică, în acest serial arată o altă latură a sa. În plus, ați mai vazut o călugăriță care să doarmă într-un tricou cu ”I'm a virgin but this is an old shirt?” Nici eu.


Nu în ultimul rând, principalul rival al lui Lenny, cardinalul Voiello e și el un personaj foarte interesant. La prima vedere, ai zice că e un lingușitor interesat doar de funcții și putere, dar are și o latură sensibilă, pe care o ascunde de ochii lumii.
Așadar, dacă nu știți la ce seriale să vă mai uitați, primul sezon din The Young Pope este perfect pentru weekend,

duminică, 8 ianuarie 2017

Movie review: Rebecca

Niciun comentariu


Anul lansării: 1940
Regia: Alfred Hitchcock
Scenariu: Daphne Du Maurier - roman, Robert E. Sherwood&Joan Harrison - piesă teatru, Philip MacDonald, Michael Hogan
Distribuția: Laurence Olivier, Joan Fontaine

Cum filmele clasice se numără printre preferatele mele, deoarece ne oferă ocazia să asistăm la adevărate recitaluri actoricești, fără efecte speciale și alte artificii, din când în când mai prind câte un astfel de film la televizor. TVR 2 difuzează de obicei miercurea filme vechi, iar săptămâna asta a fost difuzat acest film în regia inegalabilului Alfred Hitchcock.
O tânără femeie, interpretată de Joan Fontaine, lucrează ca damă de companie în Monte Carlo. Nu știm cum se numește și nimeni nu îi spune numele, tocmai pentru că identitatea ei nu este importantă decât abia ceva mai târziu. Tânăra îl cunoaște pe bogatul aristocrat Maxim de Winter - Laurence Olivier. Cei doi se îndrăgostesc și se căsătoresc rapid, iar apoi el o duce la Manderlay, casa lui izolată din comitatul Cormwall, Marea Britanie.

Joan Fontaine și Laurence Olivier

Acolo, noua doamnă de Winter este primită cu căldură de toată lumea, mai puțin de de doamna Danvers, un fel de administrator al domeniului, care îi arată foarte clar că niciodată nu se va putea compara cu fosta doamnă de Winter, de care ea era foarte atașată. Maxim mai fusese căsătorit o dată, iar prima doamnă de Winter murise într-un accident misterios pe mare.

Doamna de Winter și doamna Danvers

Cât timp se află acolo, noua doamnă de Winter se simte mereu inferioară primei doamne, pentru că toată lumea îii povestește cât de frumoasă, de rafinată și de plină de viață era predecesoarea ei. În plus, este convinsă că Maxim este e fapt încă îndrăgostit de ea și că a încercat să o înlocuiască oarecum pe prima soție cu ea, dar că golul nu a fost umplut.
Cum Maxim trebuie să plece des pentru afaceri, doamna de Winter rămâne adesea singură cu servitorii, timp în care începe să își dea seama că mariajul soților de Winter nu era chiar atât de perfect cum părea la exterior și că fosta doamnă de Winter avea o relație foarte apropiată cu Jack Favell, vărul ei.
Filmul are clar anumite influențe gotice, lucru care nu ar trebui să ne surprindă având în vedere regizorul. Nu există evenimente clare de horror, însă locația, uriașul domeniu Manderlay are clar influențe gotice, iar suspansul este creat prin intermediul anumitor cadre subtile, astfel încât tensiunea crește gradual și ajungi să te întrebi ce se întâmplă: oare fantoma primei doamne Winter bântuie Maderlay-ul? În plus, nu există nici măcar o fotografie a primei doamne de Winter, așa că ea rămâne un personaj enigmatic, pe care îl putem construi doar din relatările celorlalți. 



Filmul urmează fidel cartea lui du Maurier, cu excepția finalului, care a fost modificat din cauză că la vremea respectivă exista un ”Cod al Producțiilor de la Hollywood”, care urmărea impunerea anumitor principii morale ce nu trebuiau încălcate. În plus, personajul doamnei Danvers este unul la fel de enigmatic ca cel al fostei sale stăpâne. În carte se oferă detalii despre viața și trecutul ei, însă filmul nu ne dezvăluie aceste detalii. 
Dacă vă plac filmele de suspans, sau mai bine zis, filmele gen thriller, Rebecca este un film foarte bun în această privință. De asemenea, mi-a plăcut interpretarea lui Laurence Olivier. Unii l-au considerat prea rigid în acest rol, însă eu cred că a fost potrivit pentru că întruchipa exact caracterul unui aristocrat englez, obișnuit să își păstreze calmul în orice situație, ceea ce face ca momentul discuției de la debarcader cu cea de-a doua doamnă de Winter să fie cu atât mai important. 



În plus, avea un simț al umorului britanic care a oferit câteva scene amuzante. Bine, asta ține de personaj, dar totuși, contează și cum spui replicile, nu-i așa?

luni, 2 ianuarie 2017

Carte vs. film: seria Jocurile Foamei

Niciun comentariu
La mulți ani! și bine v-am regăsit în noul an. În zilele liber dintre sărbători, am profitat de ocazie să citesc cele trei cărți din seria Jocurile foamei de Suzanne Collins și am vizionat cele 4 filme. Era o serie care mă interesa de ceva timp, mai ales că a propulsat-o pe Jennifer Lawrence spre celebritate. Nu sunt un mare fan al genului fantasy, însă ideea unei eroine badass cum promitea să fie Katniss Everdeen mi-a atras atenția. Prin urmare, am citit și cărțile și am vizionat și filmele pentru a-mi face o idee mai bună asupra popularității acestei serii, iar concluziile mele cred că sunt puțin mai...ieșite din tipare. De obicei, nu dau multe detalii despre plotul unei cărți, dar fiind vorba aici de o analiză mai aprofundată, este inevitabil să nu existe niște spoilere. Așadar, dacă nu știți nimic despre Jocurile foamei și nu vreți să vă stricați plăcerea cititului, aș spune să vă opriți aici.


Cărțile

Katniss - o antieroină

Principalul lucru care te atrage la universul creat de Suzanne Collins este că toate personajele sale au defecte. Nu există eroi sau antieroi, ci personaje care au părți bune și părți rele și echilibrul care există între acestea. Acesta este și cazul lui Katniss. Deși este o fată obișnuită de 16 ani, care nu vrea decât să își salveze pielea în timpul jocurilor, ajungi să o apreciezi pentru curajul de care dă dovadă și pentru că reușește să se descurce într-o arenă a morții unde avea șanse puține de supraviețuire, iar apoi ajunge să conducă o revoluție care răstoarnă toate legile totalitare ale Capitoliului. Dar așa să fie oare?
Mie nu mi se pare că eroina noastră este de fapt o eroină. Sigur, are și ea anumite calități, însă chiar și pe acestea le-a dobândit cu ajutorul prietenului său din copilărie, Gale, un vânător deja bun care practic a luat-o suba aripa lui și a învățat-o tot ce știe. Singura ei calitate este una practic înnăscută, aceea de a mânui foarte bine un arc cu săgeți. Restul, tot ce știe despre capcane, despre supraviețuirea într-un mediu sălbatic, despre plantele de leac și toate celelalte cunoștințe care îi sunt de folos în cadrul Jocurilor sunt lucruri pe care le-a învățat de la Gale și de la mama sa.
Apoi, în cadrul jocurilor, nu ar fi reușit să ajungă printre ultimii supraviețuitori, dacă n-ar fi fost trei persoane. Mentorul său, Haymitch, care are o slăbiciune pentru ea, probabil pentru că amândoi seamănă foarte mult ca și caractere și face tot ce îi stă în puteri pentru a găsi sponsori și pentru a-i trimite ajutoare atunci când poate, fie că este vorba despre medicamente sau despre hrană. Apoi, este bietul Peeta, care este dispus încă din prima clipă să își sacrifice propria viață pentu Katniss. Alianța riscantă pe care o face cu Profesioniștii doar pentru a se asigura că ea scapă din mâinile lor, faptul că îl înfruntă pe Cato, cel mai îndârjit luptător și acest lucru aproape îl costă viața, toate acestea le face pentru Katniss. Chiar și în a doua rundă de Jocuri, principala lui preocupare este ca ea să supraviețuiască, deși Katniss s-a folosit de el și apoi l-a aruncat ca pe o șosetă veche. Și nu în ultimul rând, Cinna. Genialul stilist Cinna este cel care construiește imaginea de Gaiță Zeflemitoare a lui Katniss, cu toaletele sale spectaculoase și cu sfaturile pe care i le dă. Ar mai fi devenit ea oare un simbol, dacă lumea nu vedea în ea acel amestec de vulnerabilitate și forță? Probabil că nu.
În a doua carte, deși Katniss susține sus și tare că vrea să îl salveze pe Peeta, ea se bazează tot pe ajutorul altora. Finnick este cel care duce greul Jocurilor atât pentru Peeta, cât și pentru ea, alianța construită de Haymitch o ține în viață, iar viziunea lui Plutarch de a o folosi ca simbol al rebelilor îi asigură protecția Districtului 13 și implicit a președintei Coin. Președinta Coin are, de fapt, dreptate când nu vede nimic deosebit în Katniss și, în opinia mea, are dreptate când spune că Peeta, cu carisma și cu talentele sale oratorice ar fi fost mai potrivit. Dar, se conformă sfaturilor pe care le primește de la cei din jur și o acceptă pe Katniss, însă faptul că își dă seama că eroina noastră nu este de fapt o eroină și că nu este în stare să acționeze singură o face să o considere pur și simplu un impediment și nu se mai sinchisește de ea într-un final. Mi-a părut rău de Coin, avea și ea unele tendințe autoritate și era ”alunecoasă” ca orice politician, dar în esență nu mi s-a părut că dorea răul oamenilor din districte și chiar și-ar fi dorit un stat în care toată lumea să prospere.
Katniss descoperă mult prea târziu că, pentru Coin, ca și pentru Snow, ea este doar un pion, acesta fiind și motivul pentru care o ucide pe președintă. De ce? Pentru că ea, Gaița nu a știut să se impună. A fost un pion în timpul jocurilor, manevrat de Haymitch, Peeta și Cinna, chiar dacă toți au avut intenții bune, a fost un pion pentru ceilalți în Jocurile de la Jubileu și a fost un pion pentru Coin. Katniss nu are niciodată un plan, nu pare că își dorește să schimbe cu adevărat lucrurile în bine, sacrificându-se așa cum face un erou. Ea gândește limitat: Prim, mama ei, Gale și eventual Peeta. Sunt singurii oameni de care îi pasă, dar nu destul cât să găsească o modalitate isteață de a-i proteja. Singura ei strategie este să facă orice i se spune cât timp aceste persoane sunt în siguranță. Mie nu-mi sună a erou, ci a persoană care se lasă târâtă de colo-colo ca o cârpă, fără coloană vertebrală și fără a avea un caracter puternic. De aceea, când spun că ea este o antieroină, nu mă refer la faptul că nu are un caracter ideal, ci la faptul că ea chiar nu face ceva eroic. Singura faptă cu adevărat eroică și lipsită de egoism este faptul că se oferă voluntar pentru Prim. Atât. Pentru orice altceva, este dependentă de alții care să îi ducă bătăliile.

Poveste de dragoste sau prozaism?

Ca orice carte de genul Young Adult, trebuia să existe un triunghi amoros. Numai că, la o analiză mai atentă triunghiul amoros nu există. Katniss nu îl iubește cu adevărat pe nici unul dintre cei doi băieți de care se folosește fără jenă. De fapt, Katniss nu pare să iubească pe nimeni în afară de Prim. Chiar și cu mama ei se poartă oribil fiindcă nu îi poate ierta faptul că a căzut în depresie după moartea tatălui și că tot greul a căzut pe ea. Depresia nu a fost un lucru pe care mama ei l-a putut controla, însă tocmai aceste lucruri Katniss nu le iartă. Mai dă și dovadă de ipocrizie, pentru că exact de depresie suferă și ea atunci când îl pierde pe Peeta și ajunge în Districtul 13. Însă spre deosebire de cum s-a purtat ea cu mama ei, toată lumea încearcă să o ajute să își revină.
Și acest lucru mă aduce la Peeta. Katniss nu îl iubește pe Peeta. În primele Jocuri, se aliază cu el și îi salvează viața pentru că îi este datoare. Astfel, are măcar o calitate: nu îi place să rămână datoare cuiva și mereu încearcă să se revanșeze. Dar mă gândesc, la final, dacă trucul ei cu fructele otrăvite nu ar fi funcționat imediat, ce ar fi făcut? Dacă Seneca Crane nu le-ar fi spus să se oprească și nu i-ar fi declarat pe amândoi câștigători, ce ar fi făcut Katniss? I-ar fi spus lui Peeta să scuipe fructele și ar fi încercat să lupte amândoi până la moarte să scape cumva, sau l-ar fi lăsat pe el să le înghită, ca ea să rămână până la urmă în picioare? Ar fi fost interesant de văzut. Eu tind spre a doua variantă.
Și apoi mai e Gale. Katniss nu vrea o relație cu Gale în adevăratul sens al cuvântului pentru că are nevoie ca el să îi fie în continuare alături. Trebuie să o consoleze când are nevoie, să îi protejeze familia atunci când ea nu poate și să lupte alături de ea atunci când e nevoie. Din toate punctele de vedere, Gale pare perechea potrivită, dar el are ceva în plus: curaj. Gale nu vrea să plece mereu capul în fața Capitoliului și încearcă să o convingă pe Katniss că trebuie să facă ceva să zdrobească lanțul robiei care îi ține pe toți ca pe niște sclavi, însă ei îi este prea teamă. Și cred că din acest motiv nu începe o relație cu Gale, ci vrea să îl păstreze de prieten, tachinându-l și pe el cu câte un sărut doar atunci când simte că îi scapă printre degete. 
Katniss este egoistă pentru că se agață ba de Gale, ba de Peeta, în funcție de care dintre ei este disponibil. După ce l-a evitat complet în perioada de după primele Jocuri, la Turneul Triumfal, Katniss se apropie iar de Peeta, îi cere să o ajute să îi potolească coșmarurile noaptea și să fie alături de ea oricând are nevoie de el. Chiar și așa-zisul ei sacrificiu de a-l ține în viață nu este un sacrificiu. Pur și simplu se simte vinovată pentru modul în care s-a folosit de dragostea lui la primele Jocuri și consideră că a sosit momentul să își plătească această datorie. Katniss este înnebunită de durere când află că Peeta a fost capturat de Capitoliu, însă în momentul în care rebelii conduși de Gale i-l aduc practic pe tavă, pentru că altfel nu cooperează cu ei, îl abandonează imediat. Da, Peeta încearcă să o ucidă, dar băiatul a fost torturat fizic și psihic, încât nu mai știe ce e vis și ce e realitate. Dacă l-ar fi iubit cu adevărat, ar fi fost alături de el pe perioada refacerii. Însă toată lumea face acest lucru numai ea nu. Oamenii din Districtul 13, pentru că în fond, s-au trezit cu un debil pe cap pentru care Katniss și-a pierdut apoi orice interes, Finnick, care nici măcar nu îl cunoaște prea bine pe Peeta, Prim, Haymitch, chiar și Gale, se străduiesc să îi reconstruiască amintirile. Nu și Katniss. Ea spune că l-a pierdut pe Peeta pe care îl știa, din simplul motiv că el nu mai divinizează pământul pe care calcă și nu îi mai poate oferi ce are ea nevoie. În loc să facă tot posibilul să îl recupereze pe cel  care ar trebui să fie măcar considerat prietenul ei după toate prin câte a trecut pentru ea, ea îl abandonează total și se concentrează pe antrenamentul militar ca să fie lăsată pe teren și să fie ea cea care îl omoară pe Snow. Și credeți că e de ajuns? Nu. În momentul în care Coin îi permite lui Peeta să meargă cu detașamentul lui Katniss ea se gândește serios să îl omoare. De acord, el  reprezenta un pericol, dar chiar să te gândești să îl omori în somn pe omul după care urlai ca nebuna că îl vrei înapoi? Nu îi este milă de el nici măcar atunci când el îi cere să îl omoare, ca să nu mai facă rău cuiva sau să nu cadă iar în mâinile lui Snow. Tot Gale îi dă pastila lui otrăvitoare unui Peeta neînarmat, pentru ca bietul nenorocit să se poată cel puțin sinucide dacă rămâne singur în luptă.
La final, Katniss îi întoarce cu totul spatele lui Gale, pentru că a proiectat bombele ce au ucis-o pe Prim, deși el habar nu avea că vor fi folosite în acest scop. A fost un lucru ce nu îl putea controla, însă implacabila Katniss nu l-a iertat și nu mai vrea să știe de el nimic, iar Gale înțelege că nu are rost să mai spere măcar la fărâmele de afecțiune ce le primea de la ea. Cum Prim, probabil singura ființă pe care Katniss a iubit-o cu adevărat moare, ea devine o simplă carapace. O fată fără vise, fără speranțe și fără viitor. Ea rămâne cu bietul Peeta pentru că e singurul care a rămas alături de ea. Și el distrus, în mare parte tot din vina ei, o ajută să recompună mici bucăți din ceea ce se poate numi  viață. Chiar și faptul că are copii, se datorează tot pentru că ”așa a vrut Peeta”, ca și cum lui Katniss îi este indiferent dacă i-ar fi avut sau nu. Așadar, nu cred că avem de-a face cu vreo poveste de dragoste fantastică, ci pur și simplu cu doi oameni care s-au complăcut într-o relație în lipsă de ceva mai bun. Peeta o iubește în continuare pe Katniss, indiferent de ce i-a făcut sau i-ar face, iar ea l-a acceptat pur și simplu pentru că nu are pe altcineva. Ea și Gale s-au înstrăinat complet, Haymitch e un alcoolic antisocial, mama ei s-a dedicat profesiei de medic, Prim e moartă, deci Katniss nu ar fi avut pe nimeni altcineva. Nu aș spune că e tocmai un happy end.


Filmele

Pentru că tot am discutat destule detalii, asupra filmelor voi face doar mici adăugiri, fiindcă urmăresc destul de fidel firul narativ.
În film, nu se face referire decât tangențial la avocși, oamenii fără limbă, sclavi ai Capitoliului. În carte, cei doi avocși repartizați lui Katniss și Peeta ca servitori sunt persoane care au legătură cu trecutul lor.
De asemenea, în film nu prea se face referire la echipa de stiliști ai lui Katniss, rolul lor fiind absorbit de Effie Trinket. De fapt, Effie apare destul de târziu în ultima parte a trilogiei, cei trei stiliști fiind cei care o ajută pe Katniss să se pregătească pentru rolul ei de Gaiță Zeflemitoare.
Spre deosebire de cărți, neavând parte de monologul interior al lui Katniss, dar beneficiind și de talentul lui Jennifer Lawrence, personajul devine mult mai plăcut. Pare mai credibil să crezi că ea se îndrăgostește de Katniss când vezi reacțiile ei pe ecran decât atunci când citești cum se întreabă cu sânge rece dacă ar trebui să îl omoare în acel moment sau să mai aștepte. Din acest punct de vedere, da, filmele sunt mai credibile în ceea ce privește povestea de dragoste și au prins bine la public.
Una peste alta, deși sunt departe de a fi capodopere, aceste cărți sunt destul de interesante. Mai ales că, am îndrăgit atâtea personaje frumos create, deși pe cel principal îl detest. Astfel, poate intenționat, poate nu, Suzanne Collins a transformat-o pe fata ușor impertinentă și blazată, dar care promitea să devină o adevărată eroină din prima carte într-o persoană aproape lipsită de emoții, rece și calculată. Este o involuție, mai ales dacă ne gândim la modul cum sfârșește: nu este eroină, nu își găsește un loc în noua societate, este doar o femeie care a comis o crimă, condamnată să trăiască în Districtul 12 fiindcă e considerată instabilă și care are un soi de familie cu singurul bărbat care i-a rămas alături. Păcat, Katniss Everdeeen putea fi mult mai mult. 
Sau, poate ce mă deranjează este faptul că nu există nici o speranță la final. Dacă eroina ar fi ajuns o persoană fără chef de viață și fără vreun viitor, ca Haymitch, aș fi putut ierta acest lucru, dacă alte personaje ar fi avut o șansă. Dacă Prim ar fi trăit și ar fi devenit un doctor strălucit, așa cum promitea să fie. Dacă bietul Finnick ar fi fost în sfârșit fericit după o viață întreagă de suferință. Sau dacă Johanna ar fi devenit o figură emblematică, nu o morfinomană ce zace undeva printr-un spital. Doar Gale s-a descurcat cel mai bine, părând să aibă o carieră promițătoare în armată.
Overall, Jocurile foamei este de fapt o serie destul de deprimantă. Aproape toate personajele principale sunt distruse, iar perioada de relativă liniște este cel mai probabil temporară, după cum a prezis Plutarch. Panem-ul nu mai este un stat totalitar și disctrictele nu se mai războiesc între ele, însă cine știe pentru cât timp? Iar apoi, ciclul se va repeta: alți rebeli, alți eroi, alți morți și alte vieți distruse.

luni, 26 decembrie 2016

Christmas Haul 2016

Niciun comentariu


Salutare tuturor!
Sper că ați avut parte de un Crăciun minunat, iar dacă nu sărbătoriți Crăciunul, că ați avut sărbători fericite sau că măcar v-ați bucurat de mini-vacanță. Noi am petrecut de minune cu familiile noastre, am fost în vizită la soacra mea, la mama mea, iar astăzi a trebuit amândoi să muncim puțin, dar restul zilei am petrecut-o uitându-ne la filme de Crăciun.
Iniția, n-am vrut să postez ce am primit de Crăciun, ca să nu pară că mă laud sau mai știu eu ce, dar mie îmi place să mă uit la filmulețe de genul pe YouTube, mai ales pentru că multe dintre cadouri sunt tot felul de lucruri utile pentru sezonul de iarnă și-mi vin și mie idei. În plus, și așa am făcut acest lucru si de ziua mea, așa că ce mai contează, nu? Voi menționa totuși doar cadourile pe care le-am primit eu, din simplul motiv că membrii famiiei mele sunt persoane care în general nu se apucă să posteze fiecare amănunt al vieții lor pe rețelele de socializare, așa că nu cred că ar vrea să mă apuc eu să arăt ce au primit ei. 
Anul acesta nu mi-am dorit ceva anume de Crăciun, așa că tot ce am primit a fost o surpriză și sincer, e cel mai fain sentiment să vezi cum cei din jur aleg lucruri la care nu te-ai fi gândit. E cel mai fain să primești surprize, indiferent de valoarea lor.


Un singur cadou a fost totuși despre care știam, pentru că a fost o chestie de ultim moment pe care mi-am dorit-o. De ani de zile îmi tot doream un pulover de Crăciun, dar mereu mi s-au părut prea scumpe pentru cele doar cateva zile, hai să zic săptămâni cât le porți, fără să fii apoi penibil. Anul acesta, au primit în Lidl niște pulovere super haioase cu tematică de Crăciun, așa că am înșfăcat ultimul pe care îl mai aveau, dar care se nimerește să îmi placă foarte mult. Este de fapt pentru bărbai, cred, dar pentru femei nu mai aveau. Oricum, renul e foarte fain, iar pe cornițe are câte doi clopoței care chiar clinchețesc la fiecare pas. Adevărul este că, n-aș putea să îl port în rest și din cauza clopoțeilor. În schimb, am fost îmbrăcată numai cu el în ultimele zile. Este marca Livenergy.


Tot din Lidl, m-a suprins mama cu o pereche de șosete cu blăniță, cu motive de Crăciun, pe alb și roșu. Știa că mai am o pereche gri, cumpărate în toamnă și că îmi place să dorm cu ele - asta e, am picioarele foarte reci iarna - și că îmi plac, așa că mi-a făcut cadou încă o pereche, să am de schimb. Sunt foarte pufoase și îmi ajung până aproape de genunchi. Șosetele sunt marca Esmara.
Și pentru că am uitat s-o fotografiez fiindcă era în dulap, o menționez aici: mama mi-a făcut cadou și o pătură din aceea cu mâneci. Are un material destul de subțire, dar în schimb chiar ține cald și e numai bună pentru când mă uit la câte un film. 


Alte chestiuțe de la mama au fost o cutie cu ciocolată caldă Deluxe, tot din Lidl, și câteva dulciuri care au fost deja mâncate: niște ciocolată cu cereale, ciocolată cu mentă și niște biluțe de ciocolată, pe care le-am împărțit cu soțul meu.

Acesta a fost un cadou teoretic pentru amândoi de la mama, care anul acesta chiar s-a întrecut cu cadourile: o lenjerie de pat Hello Kitty. În fond, sunt încă foarte copilăroasă și ador culoarea roz. Am noroc că pe soțul meu nu îl deranjează să doarmă într-un pat atât de...feminin. He he he.


Ultimul cadou de la mama a fost un calendar pe 2017 cu pisici, mai alec că amândurora ne plac pisicile și chiar căutam așa ceva. Pur și simplu m-a nimerit de minune cu cadourile!


De la cumnata și soacra mea am primit aceste lumânări parfumate, pentru care știu că s-au dat peste cap să facă rost de ee, fiind aduse din Plonia și sunt foarte recunoscătoare. Sunt lumânări Bartek, cu arome de Crăciun: Christmas Cookies și Cinnamon&Orange, în suporturi de sticlă frumos pictate. Am primit o astfel de lumânare anul trecut și am fost foarte încântată, așa că mă bucur foarte mult că acum a primit două, mai ales că eu ador lumânările parfumate, mai ales iarna.


Tot de la cumnata și soacra mea am primit o cremă naturală pentru piele. Se numește Leac de un veac. Nu știam de aceste produse, dar ambalajul e super-cool și am citit pe net că această cremă minunată 100% naturală este bună pentru orice, de la buze crăpate și coate uscate, până la cicatrici și vergeturi. Evident, este un cadou care mă bucură nespus.


Tot de la mama am primit și o Crăciuniță, mă rog Poinsettia , dar eu tot Crăciuniță îi spun, fiindcă a zis că nu se poate să n-avem una în casă de sărbători. Am pus-o pe un dulăpior să nu ajungă motanul la ea ca să îi roadă frunzele, așa că sper că îi va merge bine, fiindcă nu are pea multă lumină. Voi încerca să am cât mai multă grijă de ea.
Acestea au fost cadourile de la Moș Crăciun anul acesta, sunt super-recunoscătoare pentru tot ce am primit și pur și simplu nu am cuvinte să văd că familia mea a ales lucruri despre care știau că îmi vor plăcea.
Voi ce ați primit de Crăciun? Ați avut surprize sau ați primit lucruri pe care vi le doreați?

vineri, 23 decembrie 2016

Calendar de advent zilele 20-24

Niciun comentariu


Dacă tot am rămas în urmă cu surprizele din calendar, pentru că am fost foarte ocupată, am trișat puțin și am deschis deja și ultima ușită, cea din 24, deoarece mâine voi fi plecată în vizită la rude și știu că nu voi avea timp să postez. Iată ce a conținut calendarul în ultimele 5 zile:


În data de 20 decembrie, am avut un ulei de baie Kneipp, cu floare de migdal. Sticluța are 20 ml și scrie că se utilizează pentru una-două băi. Chiar l-am testat în seara aceasta, alături de sarea de baie Kneipp. Nu este pentru spălat, se adaugă în apă. Mi-a plăcut foarte mult pentru că are un parfum discret, dar foarte plăcut și face ca apa de baie să fie mai ”moale”, noi având apă destul de dură în zona aceasta. Și sarea a fost ok, a avut un parfum plăcut de lămâie și a colorat puțin apa în galben, dar în afară de asta nu pot să spun că m-a dat pe spate. Uleiul în schimb, l-aș cumpăra, dacă am ocazia.



În data de 21 decembrie, nu am putut scăpa fără încă o pastă de dinți Colgate Total. Până la urmă am ajuns să am 8. Ar fi trebuit să se numească calendarul de advent al stomatologilor. 




Ultimele 3 ușite le-am deschis toate astăzi, și am găsit următoarele surprize: în data de 22, o mostră de șampon Head&Shoulders Classic Clean, pentru păr normal, un gel de duș Palmolive cu miere și lapte în data de 23, iar 24 a avut o surpriză dublă, pentru mine și pentru soț: un lapte de corp in-shower Nivea și un gel de duș Axe Black.


Una peste alta, m-am ales cu destul de multe produse travel size și cu câteva mostre, dar nu am fost încântată de atât de multe paste de dinți și de plasturii Compeed, care oricum erau doar în a varianta de mostră. Pentru 30 de lei, calendarul de la Penny a fost unul care și-a meritat valoarea, însă dacă anul viitor va fi în exact aceeași variantă, nu m-ar mai tenta, mai ales pentru că aș ști deja ce conține.
Și acum, vă doresc tuturor ”sărbători fericite!” alături de cei dragi și un Crăciun așa cum vi-l doriți.

luni, 19 decembrie 2016

Calendar de advent zilele 18&19

Niciun comentariu


Din păcate și azi voi fi scurtă, fiindcă sunt în toiul pregătirilor pentru Crăciun. Mai trebuie să cumpăr câteva cadouri și am început acțiunea ”marea curățenie de iarnă”. Dar, m-am gândit că, dacă tot am deschis până acum împreună calendarul de advent, să vedem care sunt ultimele surprize.


Ieri, am primit încă o pastă de dinți Meridol, de data aceasta una ceva mai mare, de 20 ml. Așadar, totalul s-a ridicat până la urmă la 7, cred că n-o pusesem la socoteală și pea cea ”bonus” din ușita cu aparatul de ras.



Astăzi, surpriza a fost ceva mai drăguță, o cremă Nivea de 10 ml într-o cutiuță tare mică și drăguță. Este varianta ”originală”, ca să soun așa, pentru față și corp, dar eu cred că o voi folosi pentru mâini fiindcă știu din experiențe anterioare că este prea grasă pentru tenul meu.
Mai avem doar 5 surprize de desfăcut, să vedem ce se află în spatele ușițelor. Sper că am terminat de data asta cu pasta de dinți...